Conform documentaţiei care a fost finalizată în aceste zile, drumul expres Sebeş-Turda va avea 74 de kilometri, va fi dotat cu două benzi de circulaţie pe fiecare sens, iar viteza de deplasare ar urca la 120 de kilometri pe oră.
Asta înseamnă că după finalizarea acestei porţiuni de drum, care va lega Autostrada Transilvania de Coridorul IV Nădlac-Bucureşti, din Turda la Sebeş s-ar putea ajunge în circa 40 de minute!
„Pentru realizarea drumului expres este prevăzută o perioadă de execuţie de trei ani. Pentru construcţia drumului va fi necesară exproprierea a 593 hectare de teren, mare parte aflat în proprietate privată şi vor fi afectate reţelele de utilităţi. Proiectul prevede demolarea a zece imobile de locuit în Oarda şi a unor anexe în Sîntimbru, Galda de Jos, Aiud, Mirăslău şi Moldoveneşti“, se afirmă în documentaţia privind emiterea acordului de mediu aflată în dezbatere publică la Agenţia Naţională de Protecţia Mediului.
Costurile totale ale acestui proiect se ridică la circa 200 de milioane de euro. După realizarea sa, conducătorii auto ar putea evita tranzitarea localităţilor de pe ruta Turda – Alba Iulia, inclusiv oraşele Aiud, Teiuş şi Sebeş (în cazul în care au drum spre Deva sau spre Sibiu).