Live Video
 

Fermele turdene, bune de "practică" pentru studenţii clujeni de la USAMV

130 de tineri ai USAMV Cluj au participat la un program de practică desfăşurat atât în ţară, la ferme din Turda, cât şi în Danemarca sau Ungaria. Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) a luat în serios recomandarea comisarului european pentru agricultură, Dacian Cioloş – mai multă practică şi mai puţină teorie, participând la proiectul AgroCariera. 

Programul, scrie presa clujeană, s-a desfăşurat la nivel naţional, în total beneficiind de el 400 de studenţi din anii II şi III de studiu ai facultăţilor de agricultură din Bucureşti, Cluj, Constanţa şi Craiova.

La Cluj, practica în cadrul proiectului s-a făcut la trei ferme din zona Turda. Studenţii implicaţi au primit şi câte 360 de lei de persoană în perioada practicii. Studenţii îşi pot continua experienţa la ferme şi după încheierea proiectului, potrivit realizatorilor proiectului.

Proiectul îşi propune să conducă la facilitarea angajării tinerilor absolvenţi prin îmbunătăţirea abilităţilor şi deprinderilor necesare ocupării unui loc de muncă în domeniu, corelate cu necesităţile şi cerinţele de pe piaţa muncii.

Desfăşuurate sub sloganul „Startul tău pentru o carieră în agricultură”, stagiile sunt cofinanţate prin bani europeni.


Dacă îți place să știi tot ce se întâmplă în Turda și Câmpia Turzii, dă-ne un LIKE! 

loading...