Turdenii vor plăti la externarea din spital 10 lei, hotărârea aparţinând consiliului director al unităţii medicale. Coplata pentru serviciile medicale intră în vigoare de astăzi 1 aprilie.
Aceasta reprezintă o taxă nouă, pe care persoanele asigurate, cu unele excepţii, o vor plăti la externarea din spital.
Fiecare unitate medicală este liberă să decidă nivelul acestei coplăţi, între 5 şi 10 lei. La Turda a fost stabilită suma maximă pentru coplată aceasta urmând să fie achitată la biroul de internări.
"Cazurile exceptate de la coplată sunt bolnavii cronici incluşi în programele naţionale şi care au nevoie de mai multe internări pe an, copiii până la 18 ani, gravidele, lăuzele, vârstnicii cu pensii sub 740 de lei şi persoanele cu dizabilităţi" spune purtătorul de cuvânt al spitalului municipal din Turda, Maria Kadar.
Ministerul Sănătăţii a subliniat că este vorba de o taxă care se plăteşte o singură dată, la externare. Coplata va fi încasată pentru serviciile medicale acordate în regim de spitalizare continuă, în secţiile sau compartimentele cu paturi din unităţile sanitare aflate în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate.