Drumul Turda-Cluj a fost împânzit joi de echipajele poliţiei rutiere care a desfăşurat o acţiune tematică privind respectarea regimului legal de viteză.
Cu această ocazie şoferii care au circulat pe DN1 au încasat aproape 100 de amenzi, pentru că au călcat prea tare pedala de acceleraţie.
Au fost aplicate 98 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea regimului legal de viteză. Valoarea amenzilor aplicate se ridică la suma de 22.050 lei.
Poliţiştii atrag atenţia că principala cauză de producere a accidentelor grave de circulaţie la nivelul judeţului Cluj în anul 2013 o reprezintă nerespectarea normelor legale referitoare la viteză.