m install
petlinii
nello construct

Bătaie la Câmpia Turzii în a doua zi de Crăciun! Un tânăr a ajuns la spital în stare gravă!

floris

Luni noaptea în jurul orei 3 a izbucnit o altercație în zona localului Moara cu Noroc din Câmpia Turzii. Un tânăr a fost snopit în bătaie de doi indivizi care s-au făcut nevăzuți cu ajutorul unui complice.

Victima este un tânăr în vârstă de 23 de ani, acesta a avut un conflict mai vechi cu unul dintre agresori, în urmă cu o săptămână a izbucnit o ceartă între cei doi, iar acum a avut loc o „reglare de conturi”.

Tânărul are un traumatism cranian grav cu fractură de mandibulă susține tatăl victimei care este hotărât să-i pedepsească pe cei doi, în acest sens s-a depus o plângere penală, urmând ca justiția să se pronunțe în acest caz.

„La data de 26 decembrie a.c., în jurul orei 03:15, Poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că un tânăr, de 23 de ani, din Câmpia Turzii, a fost agresat de doi bărbaţi pe strada Vasile Alecsandri, în zona unui local public.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violente, cadru legal în care se vor stabili circumstanţele exacte în care s-a produs agresiunea şi se vor lua măsurile legale” transmit reprezentanții IPJ Cluj.

Anunțul pus de tatăl băiatului agresat, pe Facebook:

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda