Live Video
 



Informare de intensificări ale vântului și polei, pentru toată țara!

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare privind apariția unor fenomene de intensificări ale vântului, zăpadă spulberată și polei, valabilă la nivelul întregii țări, care va intra în vogoare de la noapte.

 

Intervalul va debuta în această noapte, de la ora 4.00 și până mâine dimineață la ora 10.00.

”În intervalul menţionat la munte vântul se va intensifica treptat, cu viteze de 60...70 km/h, iar pe creste, cu precădere în a doua parte a zilei de joi (12 ianuarie) rafalele vor depăşi temporar 80 km/h, viscolind şi spulberând zăpada.

Intensificări ale vântului vor fi şi în regiunile sud-estice, sudice şi centrale, temporar cu viteze de 45...55 km/h, astfel încât zăpada depusă anterior va fi spulberată.

Începând din a doua parte a zilei de joi (12 ianuarie) va ninge în general slab cantitativ în zonele de munte şi local în regiunile intracarpatice, iar spre sfârşitul nopţii de joi spre vineri (12/13 ianuarie) în vestul ţării, vor fi precipitaţii mixte şi se va produce polei.”, precizează ANM.


Dacă îți place să știi tot ce se întâmplă în Turda și Câmpia Turzii, dă-ne un LIKE!