marian morar
m install
nello construct

Acțiune de amploare a polițiștilor! 90 de percheziții în toată țara, este vizat și Clujul!

zamblau eugen

Poliţiştii fac, marţi, aproape 90 de percheziţii în Capitală şi în 23 de judeţe, într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul comerţului cu piese auto.

 

Din mai 2015-până în prezent, reprezentanţii legali ai unei societăţi comerciale ar fi omis să evideţieze în actele contabile ori în alte documente legale operaţiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate.

La data de 6 martie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș și ai Direcției Operațiuni Speciale – Inspectoratul General al Poliției Române, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, efectuează 89 percheziţii domiciliare la locuințele unor persoane şi sediile unor societăţi comerciale din Argeș, Mureș, Buzău, Caraș-Severin, Timiș, Alba, Constanța, Mehedinți, Neamț, Covasna, Cluj, Brașov, Harghita, Arad, Bihor, Vâlcea, Gorj, Olt, Dolj, Prahova, Maramureș, Ilfov, Galați și municipiul București.

Acţiunea se desfăşoară în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

Din cercetări au reieșit indicii că, din mai 2015 și până în prezent, reprezentanții legali ai unei societăți comerciale cu profil de activitate comerț cu piese auto ar fi omis în tot sau în parte să evidențieze în actele contabile ori în alte documente legale operaţiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate, informează IGPR.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Aeroportul Cluj

Ultimele articole:

AdSense grafic right 2