Blue Grey Red

Se întâmplă azi

Ora 11.00: Handbal, meci amical. Potaissa Turda - Minaur Baia Mare (sala Bariţiu).
Ora 14.00: Conferinţă de presă la Unirea Floreşti/Turda.
Nichiduta

Google AdPlanner

Majoritatea bugetului Turzii va fi folosit pentru secţiunea de funcţionare

PDFImprimareEmail

Administraţie locală

În şedinţa de marţi, 31 ianuarie, a forului deliberativ turdean s-a aprobat bugetul pentru 2012- Acesta se cifrează la 69 de milioane de lei. Din această sumă, 60,117 milioane de lei se vor cheltui pentru asigurarea funcţionării autorităţilor locale, iar 8,88 milioane de lei s-au repartizat pentru dezvoltarea Turzii.

În 2011, veniturile bugetului Turzii au depăşit, cu puţin, pragul de 77 de milioane de lei, ceea ce, potrivit execuţiei bugetare aferente anului precedent, a reprezentat o realizare în proporţie de 93,1 la sută a prevederilor iniţiale.

Bugetul pentru funcţionare, a depăşit cu peste 3 milioane estimarea de 58,3 milioane de lei, ceea ce a însemnat o realizare a acestuia în proporţie de 106,29 la sută. În schimb, din bugetul destinat dezvoltării, în valoare de aproape 24,485 milioane de lei, s-au realizat venituri de numai 15,104 milioane de lei, adică, aproximativ 61,7 la sută.
 
 

Comentarii   

 
Alex
0 # Alex 03-02-2012 17:42
Ei bine sa faca bine sa nu mai depaseasca bugetul pt. functionarea administratiei ca asta poate orcine sa taca bine sa depaseasca bugetul alocat dezvoltarii.
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 

Adaugă comentariu

Atenţie:
- Nu vor fi acceptate comentariile care conţin injurii, atacuri la persoană, acuzaţii nefondate/neprobate, publicitate/reclamă/campanie.
- Persoanele care încalcă regulile, riscă să li se blocheze posibilitatea de a mai posta comentarii!
- În cazul în care ai cont pe site, comentariul se publică automat. Dacă eşti anonim, comentariul va trece prin filtrul moderării.
- Milităm activ pentru un internet curat şi civilizat, aşa că te rugăm să respecţi regulile bunului simţ, ale dialogului civilizat şi drepturile altor persoane.


Codul de securitate
Actualizează

SilverZone.ro - campanie 15%