m install
petlinii
nello construct

Mesajul executivului turdean îndreptat promotorilor turismului

zamblau eugen
floris

Marcantă pentru municipiul Turda va rămâne ziua de 27.05.2016. Prima parte a acesteia a găzduit cu onoare invitaţi de renume internaţional, ambasadori ai turismului românesc, jurnalişti străini şi membrii ai comunităţii locale, cu toţii au participat la semnarea protocolului de colaborare dintre Agenţia Naţională pentru Turism şi Salina Turda.

În amfiteatrul minei Rudolf un concert de nai susţinut de către Nicolae Voiculeţ a făcut chiar şi sarea minei să “răsune”. „Eroul de la Sevilla” în persoana lui Helmuth Duckadam, Ionuţ Budişteanu – tânăr informatician şi inventator român şi mai cu seamă Anca Pavel Nedea – doamna preşedinte a Agenţiei Naţionale pentru Turism, au contribuit la reuşita evenimentului de asociere cu brandul turistic naţional. Promotorilor turismului – personalităţi marcante doresc să le mulţumesc în primul rând.

Certitudinea că Salina Turda constituie pilonul dezvoltării locale, inaugurarea hotelului Potaissa proaspăt reabilitat şi modernizat, şi, implicit asocierea turistică la nivel naţional îmi oferă deosebita plăcere de a transmite conducerii societăţii Salina Turda şi organizatorilor evenimentelor întreaga mea apreciere.

Primarul municipiului Turda,

Tudor Ştefănie

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 73 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Aeroportul Cluj

Ultimele articole: