Blue Grey Red

Se întâmplă azi

Ora 11.00: Handbal, meci amical. Potaissa Turda - Minaur Baia Mare (sala Bariţiu).
Ora 14.00: Conferinţă de presă la Unirea Floreşti/Turda.
Nichiduta

Google AdPlanner

"Turda, oraşul otrăvit cu mercur şi insecticid", o campanie Antena 3!

PDFImprimareEmail

Analiză

De circa 10 zile, Antena 3, parte a grupului Intact deţinut de familia Voiculescu (important lider al PC), a demarat o campanie mediatică pe tema mercurului existent în zona fostei Uzine Chimice, însă care are ca substrat denigrarea municipiului. Interesele care se ascund în spatele acestei campanii pot fi de natură politică, economică sau chiar de... şantaj media! Descoperiţi o incredibilă analiză realizată pe marginea acestui subiect!

 

Duminică, 6 martie, în cadrul emisiunii "În premieră", s-a prezentat un reportaj care "dezvăluia" o problema existenţei unor depozite de mercur pe amplasamentul fostelor Uzine Chimice din Turda. Subiectul, însă, a luat o turnură care ar putea avea ca scop exagerarea problemei, prin implicarea întregii comunităţi, prin punerea în discuţie a unor informaţii care, în esenţă, sunt false sau nu au nici o acoperire.

Exemple de expresii din reportaj, care sunt fie exagerări, fie chiar minciuni promovate cu iz de adevăr:

- "cantităţi impresionante de mercur, care au rămas în inima Turzii" şi "terenul contaminat se află exact în mijlocul oraşului".

Dacă eşti localnic, cunoşti faptul că fostele Uzine Chimice (UCT) nu se află nicidecum în centrul oraşului sau în mijlocul oraşului. Însă, pentru un nelocalnic, informaţia este luată ca atare, iar Turda este asociată cu un imens pericol, pe care e bine să-l eviţi. Situaţia se poate lămuri cu ajutorul hărţilor de la Google. Am redat mai jos o astfel de hartă, cu poziţionarea aproximativă a fostelor UCT, cu delimitarea municipiului, precum şi cu indicarea zonelor aglomerate ale oraşului (cartiere cu locuinţe). Din câte se poate vedea, este evident că exagerările din reportaj sunt nereale!

- "70.000 de tone de HCH" care s-ar găsi în zona fostei Electrolize, combinată cu informaţia că "la 20 de grade se transformă în vapori (n.r. mercurul) şi e foarte uşor să iasă la suprafaţă".

În primul rând, este evidentă confuzia între depozitele de HCH şi mercurul existent în zona fostei UCT. Intenţionat sau neintenţionat? Pe lângă asta, existenţa mercurul e clar că e o problemă de mediu, destul de gravă, însă nu poate fi pusă în discuţie ameninţarea întregului oraş şi a întregii populaţii, fără existenţa unor date certe în acest sens.

- "aşa se supravieţuieşte în zonă, de ani de zile"  (cu referire la mercurul colectat) şi "tragediile umane din zonă sunt ignorate".

Deşi s-a vorbit despre "comerţul" cu mercur, nimeni nu a ridicat problema... ilegalităţii unei astfel de îndeletniciri! Conform Codulului Penal, o astfel de faptă este sancţionată. Pe de altă parte, este foarte ciudat că cei de la Antena 3 s-au sesizat acum despre existenţa comerţului cu mercur (precizându-se că 1 kg de mercur se vinde cu 2000-4000 de euro), în condiţiile în care colectarea lui se face cu seringa, dar nimeni nu a suflat o vorbuliţă acum câţiva ani, când am scris despre posibilitatea existenţei unui comerţ de anvergură cu mercur (am redat articolul pe blogul meu).

Referitor la comunitatea de romi din zonă, aceasta nu este doar o problemă locală, ci este una naţională sau chiar europeană, mai nou.

- "îmbolnăvind şi omorând tot ce mişcă", combinat cu "terenul contaminat se află exact în mijlocul oraşului" şi cu "mercurul s-a infiltrat în pânza freatică şi în râul Arieş".

E evident că în momentul în care o persoană care nu e din Turda primeşte o astfel de informaţie, va avea tendinţa să evite zona, nu?! Asta chiar dacă echipe de la ISU şi de la Apele Române au efectuat un control în zonă, a doua zi după difuzarea reportajului, şi nu au identificat mercur în apă.

Exagerările nu mai au legătură cu mercurul, ci cu... existenţa municipiului! Practic, se afirmă că toţi locuitorii sunt supuşi unui pericol iminent, care le va aduce moartea. Evident, eventualii telespectatori din alte zone ale ţării vor înţelege că nu au ce căuta prin zona Turzii, pentru că riscă să se expună unor adevărate perciole. Şi, probabil, acesta era scopul...

Jurnalistul "dat afară", dar care... "a demisionat"!

Un alt episod al discuţiilor pe marginea problemelor de mediu existente pe amplasamentul fostelor Uzine Chimice s-a consumat ieri, în cadrul emisiunii "Ediţie de weekend", realizată tot de Antena 3. Printre discuţii, s-a făcut referire şi la un jurnalist local, care "şi-a pierdut locul de muncă" din cauza reportajului difuzat de Antena 3. Se sugera astfel că ar fi fost făcute presiuni asupra jurnalistului, pentru simplul motiv că l-ar fi ajutat pe reporterul de la Antena 3 în realizarea reportajului (unul răsuflat, de altfel, ca subiect, veţi vedea mai jos de ce).

Realizatorii emisiunii au intrat în direct cu jurnalistul Emil Hălăştuan, cel în cauză, după ce au făcut intruducerea că "şi-a pierdut locul de muncă" din cauza reportajului. Emil Hălăştuan nu a negat informaţia! Ulterior, în cursul zilei de azi, managerul de la Ziarul 21 (Lia Durlan), a venit cu o precizare privind relaţia publicaţiei cu Emil Hălăştuan, precizând că... acesta şi-a dat demisia, telefonic, în cursul zilei de vineri seara. "Nu a oferit prea detalii referitoare la decizia sa, spunând doar că la hotărârea sa a contribui foarte mult o discuţie pe care a avut-o cu un coleg din presa turdeană, discuţie care l-a revoltat şi, în urma căreia a decis să pună punct colaborării cu presa", a precizat Lia Durlan. Deocamdată, subiectul e în aer, pentru că cele două informaţii se bat cap în cap. În plus: apare un alt jurnalist local, cu care ar fi discutat Emil Hălăştuan.

Inserarea unei informaţii de acest gen, la nivel naţional, ar putea determina convingerea că subiectul este într-adevăr o responsabilitate a administraţiei locale, că la mijloc este o afacere foarte mare (cum s-a sugerat) şi că jurnalistul a fost înlăturat din mass media tocmai pentru că a avut "tupeul" să deconspire treburile.

În realitate, însă, subiectul e unul care merită analizat.

Care-i... scopul?!

În momentul în care vezi un reportaj de acest gen, care are ca scop clar implicarea administraţiei locale şi lansarea unor informaţii despre cât de periculos este municipiul Turda, e firesc să-ţi pui întrebarea: care-i scopul?!

Politic. Unul dintre scopuri poate fi de natură politică, În acest sens, stă "mărturie" chiar încercarea, adeseori disperată, a realizatorilor reportajului de a atrage responsabilitatea spre administraţia locală. Ori, se ştie că administraţia locală e controlată de PD-L, iar Antena 3 de familia Voiculescu (care are un important rol în Partidul Conservator, creat chiar de el). Partidul Conservator este într-o alianţă cu PNL. La nivel local, PNL ar vrea ca deputatul Virgil Pop să devină candidatul cu şanse pentru funcţia de primar. Ori, pentru asta, e nevoie de "denigrarea" actualei administraţii, prin orice mijloace (de genul: "bagă bani în turism, în loc să decontamineze zona"). Teoria s-ar putea susţine şi prin faptul că deputatul PNL a apărut brusc, exact în această perioadă, în spaţiul media local (la One TV Turda şi la Ziarul 21). Dacă se combină cele două acţiuni, rezultă că, pe de o parte, administraţia locală va fi supusă unui tir mediatic din partea Antenelor, iar Virgil Pop va încerca să-şi mediatizeze imaginea de "soluţie". În cazul unor organe de media care "nu pun botul" la păcăleala lui Virgil Pop, se lansează acuzaţii că sunt "părtinitoare", "cumpărate" etc, pentru decredibilizare (şi asta s-a pus deja în practică).

Interesant este că Ziarul 21, unul din organele de media care ar fi "pus botul", este implicat în dezvoltarea scandalului, cu informaţia conform căruia jurnalistul Emil Hălăştuan a fost demis/şi-a dat demisia. În realitate, s-ar putea să fie numai un "joc", la care jurnalistul a aderat, fără a avea pierderi de ordin financiar (se poate deduce cine şi de ce ar avea interes să-i susţină lui Hălăştuan traiul, în condiţiile în care şi-a pierdut sursa de venit). Nu este exclus ca peste o perioadă să-l revedem, deşi... s-a vorbit de faptul că a părăsit presa.

Economic. Teoria care ar putea include elemente de natură economică, ar putea viza câteva domenii: existenţa unui investitor care trebuie "deturnat" (această strategie a mai fost aplicată, în urmă cu câţiva ani, când izbucnise din nou "scandalul deşeurilor toxice", ca şi acum), forţarea decontaminării cu anumiţi agenţi economici agreaţi de trustul Antena, lovirea intereselor societăţii comerciale care administrează Salina Turda (şi dezvoltarea turistică a zonei). În această din urmă variantă, este evident că e vorba de un mix de interese politico-economice. Succesul investiţiei de la Salina Turda, precum şi dezvoltarea turistică a oraşului, ar putea reprezenta atu-uri puternice ale administraţiei locale, greu de contracarat în perspectiva alegerilor locale din 2012.

Deloc întâmplător, chiar în această perioadă, primarul Tudor Ştefănie a participat la Bucureşti, la un forum în care au fost prezenţi şi investitori arabi, prezentând un proiect de dezvoltare al zonei Salinei, cu hoteluri, patinoar, hipodrom, teren de golf etc, o investiţie totală de circa 50 de milioane de euro, care ar putea transforma Turda înmtr-o staţiune balneară de lux (şi nu numai, fiind prevăzute şi unităţi de cazare pentru cei cu venituri medii).

Vezi ce proiect a prezentat Ştefănie la Forum:

Revenind la ideea simbiozei intereselor politico-economice, să facem precizarea că deputatul PNL Virgil Pop a atacat investiţia de la Salina Turda încă de la lansarea noului obiectiv. Astfel, într-o declaraţie depusă la Camera Deputaţilor, în 16 februarie 2010 (mai precis, la 25 de zile de la deschiderea Salinei!), deputatul înfiera investiţia, spunând că nu a fost realizată bine şi alte bazaconii de acest gen, infirmate ulterior de succesul dobândit de Salină, ca obiectiv turistic naţional şi nu numai (situaţia care, se pare, nu a fost uşor digerată).

Şantaj/atac media. Conform unor apropiaţi ai lui Virgil Pop, dacă scrii ceva de negativ la adresa sa, înseamnă că ai vrut să-l şantajezi. Inversând rolurile, atacul media al Antenei ar putea avea ca substrat un şantaj media, pe logica enunţată anterior. De exemplu, se poate ca trustul să fie interesat de promovarea Salinei, a brandului turistic al Turzii (lansat recent) sau de participarea la campania publicitară care probabil este avută în vedere, pentru brandul de oraş. Nefiind băgaţi în seamă, s-a declanşat atacul media, cu scopul de a distruge orice imagine creată prin intermediul unor campanii publicitare pentru promovarea ca destinaţie turistică.

Tot ca şi în cazul scopului de natură economică, care poate fi combinat cu cel politic, şi în acest caz combinaţia poate fi valabilă. Interesant este că unii deja ştiau de săptămâna trecută că reportajul din 6 martie era doar "o primă etapă" a unui şir succesiv de materiale jurnalistice care au în vizor Turda. Unii (conform analizelor noastre, sunt persoane apropiate lui Virgil Pop) au menţionat acest lucru în cadrul unor comentarii pe site-ul nostru. Ori, este evident că un om simplu nu avea cum să ştie aşa ceva. Ba mai mult, structura emisiunii "În premieră" era de aşa natură încât nu se dau două materiale, cu aceeaşi temă, succesiv. "Secretul" a ieşit în evidenţă ieri, când subiectul a fost reluat, dar în cadrul altei emisiuni de pe Antena 3! Ori, se pune întrebarea logică: cine putea şti dinainte că acest gen de emisiune va continua şi că e numai începutul?! Un cititor obişnuit, în nici un caz. Editorii sau realizatorii de la Antena 3, mă îndoiesc că stau să posteze pe site-ul TurdaNews. Şi atunci?! Răspunsul cel mai plauzibil l-ar putea constitui o înţelegere pe care deputatul Virgil Pop ar fi făcut-o cu Antena.

Cine pierde?!

Principalul perdant al acestui "război", ale cărui interese exacte nu se cunosc încă, este cetăţeanul turdean şi municipiul, în ansamblul său. Asta pentru că reportajele şi informaţiile vădit exagerate şi tendenţioase au ca scop stoparea dezvoltării economico-turistice a localităţii. Din asta, are de pierdut fiecare cetăţean al localităţii.

Cele mai multe elemente conduc la ideea că este, de fapt, substratul unui război politic. Un război în care se sacrifică destinul unui oraş, fără nici o rezervă.

Pe ce se bazează teoria că subiectul este doar "reactivat", nu o descoperire nouă?

Despre problema existenţei mercurului pe fostul amplasament al UCT am scris încă din 2004. "Fostele Uzine Chimice, o bombă ecologică", a fost titlul articolului meu din 2004, pe care-l puteţi citit dând click AICI. Subiectul a fost inclusiv obiect al unei interpelări în Camera Deputaţilor, în 2002, făcută de fostul deputat Damian Brudaşcu. Ba mai mult, chiar cei de la Antena 3 spuneau, în septembrie 2007 (!): "Sute de tone de substanţă toxică zac de ani buni la doar câţiva metri sub pământ, iar în unele locuri, argintul viu poate fi găsit la suprafaţă". Cu alte cuvinte, problema era cunoscută şi nu reprezenta nicidecum o "descoperire nouă", pe baza unui reportaj făcut în câteva luni, cum se insinua. Asta ar putea întări teoria că totul este ceva "fabricat", cu un anumit scop. Ca să nu mai zic de faptul că subiectul a fost prezentat la tv, la NCN TV, în 28 iulie 2009, iar eu, ca jurnalist, am oferit unele informaţii pentru realizarea acelui reportaj (cu menţiunea că acel reportaj identifica mai clar "problema" şi nu a avut alte scopuri ascunse). Dacă vreţi să vedeţi promo-ul acelei emisiuni, chiar cu vocea mea, daţi click AICI. Cu această ocazie, cred că pică şi "teoria" cu presiunile la adresa jurnalistului care ar fi ajutat echipa Antena 3. Care pare mai mult o "lucrătură" bine gândită...

Ce părere aveţi? Aştept comentarii..

Comentarii   

 
s
+2 # Reportaj comandat=vrajea la ieftinas 14-03-2011 19:19
Cine crede ca reporajele respective au legatura cu politica sau e naiv sau e adeptul teoriilor conspiratiilor( daca stau sa ma gandesc bine cutremurul din Japonia a fost cauzat de rusi prin arme telurice avand ca scop destabilizarea Japoniei si extinderea influentei dincolo de Kurile si Shalin iar padurile din Romania au fost furate de extraterestri)) . Adevarul ca zona e poluata , se stie demult si nimeni nu a facut nimic,dimpotriv a a tolerat situatia,intruc at nu-i asa ,turdenii stiu cum miroasea aerul a clor,si acum sittuatia le pare ok. Ca s-a nimerit sa fie portocalele la putere asta e,administratia locala trebuie sa dialogheze. La fel de vinovati sunt si cei din PNL,PSD,UNPR si societatea civila de pe plan local.
Sugestia mea este fie sa afiliezi turdanews la pdl si sa pui un banner-afiliat la pdl-,fie sa privesti obiectiv realitatea in fata si sa pui osu cu ziare la imbunatatirea vietii in Turda!
Un apolitic!
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
Gelu FLOREA
0 # RăspunsGelu FLOREA 14-03-2011 19:29
Cred că te-ai grăbit cu comentariul şi nu ai apucat să citeşti tot materialul. E vorba de prezentarea anumitor elemente, care ar putea conduce la această teorie. Putem discuta pe marginea acestor elemente, dacă eşti dispus.
Dacă citeai ceea ce am scris mai sus, ai fi descoperit faptul că eu am semnalat existenţa mercurului şi a problemelor de mediu încă din 2004 (am scris şi înainte, dar nu mai am articolele, dar cel din 2004 l-am găsit).
Eu nu am spus că nu sunt vinovaţi (toate guvernările la un loc), ci am spus că subiectul a fost readus în discuţie, fără a se aduce nici un element nou şi fără a se găsi o rezolvare.
Referitor la sugestia cu "afilierea la PD-L", mi-am dat seama că eşti apolitic, că numai aşa puteai face o astfel de remarcă. Nu înţeleg de ce tu crezio că o astfel de poziţie este o "afiliere la PD-L". Bineînţeles, Antena 3, care a a celor de la PC-PNL, sunt echidistanţi! Cunosc teoria... :D
Hai să privim obiectiv problema, citeşte articolul şi după aceea comentăm. dar la concret. Că "poveşti", putem spune multe, fără nici un rost...
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
s
+3 # S-au amestecat s 14-03-2011 19:44
in articol "teorii"(vezi parte "poltic-economi c-santaj) la sub-rubrica "care-i scopul" care sincer sunt comice rau. Asocierea conspirativa PNL-VOciulescu care vor sa le-o faca portocalellor la alegeri m-a amuzat grozav si de aici (citat din articol:Ori, se ştie că administraţia locală e controlată de PD-L, iar Antena 3 de familia Voiculescu (care are un important rol în Partidul Conservator, creat chiar de el). Partidul Conservator este într-o alianţă cu PNL. La nivel local, PNL ar vrea ca deputatul Virgil Pop să devină candidatul cu şanse pentru funcţia de primar. Ori, pentru asta, e nevoie de "denigrarea" actualei administraţii, prin orice mijloace (de genul: "bagă bani în turism, în loc să decontamineze zona"). Teoria s-ar putea susţine şi prin faptul că deputatul PNL a apărut brusc, exact în această perioadă, în spaţiul media local (la One TV Turda şi la Ziarul 21"incheiat citatul). Nu vreau sa intru in polemica pe tema asta dar cei de la A3 au adus in discutie o chestiune reala ca ai facut un mix politic din asta m-a facut sa spun ca e prea pro-pdl articolul asta ,chiar daca e numai "teorie" cum spui tu!
Numai bine!
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
Gelu FLOREA
0 # RăspunsGelu FLOREA 14-03-2011 20:14
Bun, să mergem pe ideea ta: că cei de la Antena 3 au supus dezbaterii o problemă reală (pe care nu o contest, însă contest amplificarea până la paroxism a acestui subiect, cu implicaţii negative asupra comunităţii şi a viitorului acesteia). Însă, în acest caz, nu o să poţi niciodată răspunde la următoarele întrebări:
- Cum îţi explici că subiectul nu este o creaţie a celor de la Antena 3, ci este o preluare (reluare a subiectului, spune-o cum vrei)? Ţi-am dat linkul să vezi articolul scris de mine în 2004, ca să vezi ce părere am. Dacă vrei o părere personală: viceprimarul PD-L Mircea Irimie nu a gestionat bine situaţia din emisiune (chiar a făcut câteva greşeli, dar vroiam să vorbesc de ele pe blogul meu).
- Cum îţi explici amplificarea dusă până la paroxism a problemei, cu fosta UCT poziţionată exact în centrul municipiului (probabil, în locul bisericii romano-catolice ), cu mercur care a intrat în pânza freatică şi cu 60.000 de oameni care-şi numără clipele până când vor deceda?
- Cum îţi explici demiterea/demis ia jurnalistului Emil Hălăştuan, dacă nu e vorba de implicaţii politice?
- Cum îţi explici că Antena 3 ştia de acest subiect din 2007 (l-au relatat, dar la vremea respectivă păstrând proporţiile), iar acum l-au reluat, neaducând nici un element nou, dar amplificând problema enorm, în mod voit evident?!
- Cum îţi explici că unii apropiaţi ai lui Virgil pop ştiau că reportajul de acum 8 zile era doar "prima parte" şi că mai urmau şi alte emisiuni, care să "toace" subiectul?
- Cum îţi explici că, exact în această perioadă, Virgil Pop şi-a programat unele apariţii în mass media locală?
Sunt doar câteva întrebări. dacă eşti echidistant şi corect, le poţi analiza şi să-mi spui varianta ta. Când am făcut analiza de mai sus (e o analiză, în cazul în care nu ţi-ai dat seama!), am avut în vedere astfel de întrebări. Puneţi-le şi tu şi încearcă să judeci!
Nu ştiu ce vârstă ai, dar eu îmi aduc aminte că la Revoluţie (mă rog, să-i zicem) se spunea la tv că apa e otrăvită ("Nu beţi"). În realitate, nu era! Crezi că întâmplător se vehiculase informaţia?! Nu! Erau anumite scopuri. Am înţeles ulterior. De atunci, nu mai sunt aşa naiv să mă arunc în miezul unei probleme, fără să judec.
Judecă, pune-ţi întrebările! Nu-ţi cer nimic altceva!
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
s
+2 # s 14-03-2011 20:38
1) Nici nu consider ca subiectul e o creatie exclusiva a A3.Se reiau aceleasi teme periodic( vezi jaful padurilor de la protv-anual- ,disparitia colosilor indutriali-anua l- etc)
2) Tendinta de exagerare a tipica jurnalistilor romani si tipologia acestor gen de emisiuni e constanta in ceea ce priveste agresivitaea moderatorilor,i ndiferent de subiect!
3)Nu cunosc subiectul Halaustean!
4) Vezi raspunsul de la punctul 1.
5) Cine are acces la politica editoriala poate sti .;-) si ca parare ar fi bine sa mai toace subiectul pana se baga buldozerele acolo se nivileaza si decontamineaza zonaca ne mor ti**nii mancand pita cu mercur.
6) Virgil Pop incearca sa-si spele imaginea sifonata si cred ca e prea mic pentru un razboi asa de mare!
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
ggg
+1 # ggg 14-03-2011 20:17
Eu zic ca totusi Virgil Pop e de vina pt cutremurul din Japonia, iar toate dezastrele de acolo s-au intamplat cu scopul satisfacaerii intereselor lui financiare. Si conflictele din Libia, Egipt, Tunisia tot Virgil Pop le-a pus la cale. Virgil Pop e Bruce Willis de Turda. Bravo, Virgil Pop!
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
Gelu FLOREA
-3 # Asta n-am ştiut...Gelu FLOREA 14-03-2011 20:34
Asta n-am ştiut: că are interese financiare şi în Japonia. Eu ştiam de unele mai de pe aici, de prin zonă. :D
Apropo de conflictele din Libia, Egipt, Tunisia... bănuiesc că nu eşti aşa naiv să crezi că au fost "spontane". :D
Mă bucur că-l apreciezi. Măcar, o să-l viziteze cineva când va avea nevoie...
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
Lili
+1 # Coincidenta?Lili 14-03-2011 20:46
In conditiile in care , sa zicem ca aveti dreptate si s-ar lega toate supozitiile si coincidentele cu privire la d-l. POP VIRGIL,cum vedeti d-voestra. d-le.FLOREA GELU ,faptul ca la o emisiune de o asa mare importanta pentru orasul nostru, nu participa d-l. Primar STEFANIE ,care are o alta prezenta scenica ,ci d-l. Viceprimar,pe care il stim cu totii,ca in astfel de ipostaze are o prestatie modesta.Oare acest aspect nesesizat ,nu este tot o coincidente si sa nu motiva-ti ca d-l. Primar era plecat ca nu va cred.Sa auzim de bine.
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
Gelu FLOREA
0 # RăspunsGelu FLOREA 14-03-2011 21:12
Nu vă pot da un răspuns, pentru că nu sunt nici primaruil, nici viceprimarul. Am eu anumite bănuieli, dar sunt legate tot de o teorie (deocamdată), aşa că nu o spun...
Pe de altă parte, ar trebui să existe şi alţi oameni, nu săracul primar peste tot... El cu susţinerea proiectelor, el cu răspunsuri la atacuri, el cu una, el cu alta... Poate, chiar asta se dorea şi n-a ieşit "jocul". Mai ştii?!
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
Barsan
+1 # Barsan 14-03-2011 20:53
Cred ca doar institutiile abilitate in domeniu de mediu pot sti cu exactitate daca e sau nu risc si cat de mare e acesta nu orice ciumpalac mitic de la tv fivar politica sa va fie .
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
Guest
+1 # Guest 14-03-2011 20:59
Ca mercurul, de la Antene curg doar informatii malitioase si scandaloase care sunt lipsite de adevar, limbajul lor malitios neocolind din pacate nici frumosul nostru oras turistic.

Parerea mea este ca un scandal la Antena 3 se face intotdeauna intre moderatori neprofesionisti si un cutit patat de sange portocaliu. Mi-am dat seama ca la crima asta prost regizata de Felix impotriva a tot ce este bun, sunt inserate multe declaratii mincinoase. Iar ei, odata ajunsi in fata unui suras de judecator, vor trebui sa recunoasca ca minciuna are picioare scurte.

Trecand la un alt subiect delicios, Zeama de "adevar" improscata la Antena 3 are doua targeturi de telespecatori: cei creduli si cei bine informati. Evident, cei creduli si, atentie!, care au facut un tratament la Turda (la lacurile sarate de ex) vor zice " Turda...acolo am fost la tratament vara trecuta! Vai, daca m-am contaminat cu mercur !? " sau alte bazaconii.

Dar sa analizam. Concluzia este....

Oamenii prost informati si creduli dar cu acei bani in buzunar, care trebuiau sa ne inbunatateasca stilul de viata ajungand in bugetul localitatii, nu vor mai veni din cauza acestui scandal !

In plus! Cel mai trist aspect al relatiei televiziune-om este ca, chiar dupa toate reportajele denigratorii asupra muncii reale a unor oameni pusi pe intentii bune(Consiliul Local -> Salina Turda, ca sa inchidem pliscul unor negativisti) este ca oamenii n-au inceput sa-si puna intrebari asupra veridicitatii spuselor in anumite emisiuni cu tenta politica. Intrebari de pilda, "Ar trebui sa cred tot ce spune el/ea? " Sunt surse si surse de informare corecta, jurnalistii profesionisti sunt aceia care dovedesc prin probe tot ce zic.

Si, trecand la subiect, astazi am auzit urmatoarea propozitie vis-a-vis de "problema mea", ca eu, ca turdean, beau mercur in loc de apa: " ba, voi astia din Turda beti acuma apa cu mercur sau mercur simplu? :lol: "

Nu e amuzant, chiar deloc, din moment ce era un om rational, pana astazi. :-) Ok, si veti spune ca asta a fost tot ? Da, dar din pacate si alti oameni au inceput alte glume perverse pe tema apei si locuitorilor care o beau, iar informatia se propaga, fie ca e luata mai in gluma mai in serios.

Parerea mea este ca o sa pierdem o parte din turistii care vin la Salina sau Lacurile Sarate pentru tratament, in cel mai bun caz. Informatia va circula de repetate ori din ureche in ureche daca nu oprim cumva acest scandal
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
Gelu FLOREA
-1 # Aveţi dreptate!Gelu FLOREA 14-03-2011 21:10
Aveţi dreptate în rpivinţa zvonurilor şi a panicii. Soacra mea, din Sibiu, ne-a chestionat cu aceleaşi întrebări. Din păcate, nu ne dăm seama că acum se "joacă" soarta acestui oraş. Sunt curios dacă turdenii vor reuşi să aibă o atitudine!
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
Guest
+1 # La inaintare! Guest 14-03-2011 21:41
Propun ca in una din zilele urmatoare sa ripostam organizand un protesc pasnic, cu sticlute de apa in mana, in centrul orasului vis-a-vis de dezinformarea privind sanatatea orasului nostru

Estimand, daca gruparea ar fi formata dintr-un numar din 3 cifre, am putea sa atragem atentia la post de nivel national.. Beneficiile ar fi duble: am arata cum stau lucrurile cu adevarat, ca apa este perfect sanatoasa, si al doilea lucru pozitiv ar fi ca am arata natiunii cat suntem de uniti pentru orasul nostru !
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
Guest
0 # Guest 14-03-2011 22:04
bai prieteni
ideea este una singura si anume ca turda este un oras turistic nu un oras contaminat , stefanie este cel mai bun primar , irimie nu este un fost lacatus este un viceprimar performant si primul om de afaceri al turzii , iar florea este un jurnalist care are dreptul si calitatea morala de a acuza antena 3 de partizanat politic
perfectilor , minunatilor ma bucur ca sunt contemporan cu voi
sunteti perfecti si morali , echidistantilor , profesionistilo r
cozi de topor ce sunteti
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
mira -pt. distinsul anonim
+2 # mira -pt. distinsul anonim 14-03-2011 22:47
Te-as ruga daca poti sa scrii corect din punct de vedere gramatical ca altfel intri in randul cozilor de topor(adica nu un fost lacatus ,nu un fost macelar, nu un fost om de afaceri) ca si un fost REPETENT in clasele primare
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
Gelu FLOREA
-1 # RăspunsGelu FLOREA 14-03-2011 23:47
Hai să punem problema altfel: tu crezi în echidistanţa unei televiziuni care e patronată de un om politic, fost colaborator al Securităţii?! dacă da, te compătimesc, că altceva nu am ce să spun...
Uită-te la analiza pe care am făcut-o şi hai să discutăm la subiect, că la mişto ne putem lua până mâine, dar problema nu se rezolvă, iar Turda şi-a primit flegma pe obraz!
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
Lili
0 # ptr.MiraLili 14-03-2011 23:28
Mira nu trebuie sa te superi pe Anonim,dar ,cam are dreptate,ingine rii,medicii,pro fesorii cu catedra(nu cei care au primit catedra aderind la PDL)etc.au cam plecat din partid fiind nevoiti sa lase locul celor care au dat mai mult,adica(some rilor cu Spiru Haret,lacatusil or si macelarilor ,deveniti peste noapte oameni politici,care azi impart bugetul orasului la care cred ca si tu contribui.Acest ia pot fi foarte usor de manevrat de putinii ingineri,profes ori si de ce nu de economistul ,sef de partid.Asta e.
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
Gelu FLOREA
-2 # N-are legătură cu subiectul...Gelu FLOREA 14-03-2011 23:45
Aveţi grijă, că n-are legătură cu subiectul. Acum, am înţeles că vi s-a spus "postaţi, postaţi, că poate rămâne ceva", dar vorbiţi măcar la subiect.
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
mira-pt. LILI
0 # mira-pt. LILI 14-03-2011 23:56
Lili draga,
Eu nu m-am suparat pe distinsul ANONIM pt. ce a scris, ci cum a scris.Tu ai dreptate in ce afirmi:PDL este o adunatura de lichele ,de lipitori de afise,absolvent i de Spiru Haret( vorba ta).Iar economistul sef le contabilizeaza banii, iar cand nu mai are ce ii da afara.
In legatura cu articolul de mai sus nu comentez pt. ca e unul platit de dragii PDL-isti.Pe ei nu ii intereseaza contaminarea unei bune parti a orasului ci mai degraba cine o face, sa mai castige ai lor niste nenorociti de bani.
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
Gelu FLOREA
-2 # RăspunsGelu FLOREA 15-03-2011 00:24
Stimată mira,
Acesta este un articol plătit?! :D Ăsta, în care prezint date concrete şi dezvălui adevăruri nespuse de nimeni?! :D Mor de râs când văd ce tâmpenii postezi!
Păi, articolul ăsta a fost copmandat de PD-L, dar ăla de pe Antena 3 a fost curat ca lacrima?! :D
Hai să-ţi explic cum stau lucrurile:
1. Sunt locuitor al acestui oraş. Aici am decis să-mi duc viaţa şi aici îmi voi creşte copiii. Tocmai de aceea, mă deranjează când văd nişte tâmpiţi care vin să abereze pe tema unui subiect care afectează oraşul, dincolo de absurdele lupte politice. Nu pot asista impasibil. Îmi pare rău dacă asta te deranjează!
2. Sunt un jurnalist al naibii de bun. Deţin informaţii, fac conexiuni şi scot la iveală chestii pe care alţii vor să le ascundă. Aşa sunt eu dintotdeauna!
3. Dacă tot am scris articolul, nu m-ar deranja să vadă ăia de la PD-L ce ai scris şi să se "simtă" cu o plată. :D Ar prinde bine ziarului.
4. Îţi spun şi ţie ceea ce am spus şi altora: judecă! Încearcă să-ţi foloseşti inteligenţa! Analizează ceea ce am scris eu, putem discuta la concret, dar nu începe şi tu cu aberaţii gen "articol plătit", că în cazul ăsta cei de la Antena au mai multe motive să fie necredibili, ştiindu-se faptul că aparţin unui post tv controlat de un partid politic.
5. Din câte văd, te "doare" şi pe tine subiectul banilor pe care îi câştigă unii sau alţii. În acest caz, fiind vorba de "ai lor" (adică PD-L-işti). Că dacă erau "ai tăi", probabil nu era atâta tam-tam...
Nu faci altceva decât să confirmi teoria mea că la mijloc sunt nişte interese. ;-)
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
nae
+3 # nae 15-03-2011 05:32
Draga,daca tu ca mare ziarist,cu multe dovezi (luate din sertarele primariei, cind a fost comandat articolul), imparți lumea in ai noștrii și ai voștrii, intr-o problema in care ar trebui sa punem toți umarul sa o rezolvam, nu sa o ascundem sub preș, ti-ai demascat singur apartenența. Tu nu aparții orașului, ci unei gaști cu interese financiare proprii. Ce te vei face cind aceștia nu vor mai fi in fruntea bucatelor, adica la imparțirea banilor. Daca erai interesat de viitorul turzii, nu faceai tu analize( made CFR) , ci incercai sa intrii in contact cu foștii specialiștii, sau simpli muncitori care au lucrat cu aceste substanțe la UCT sau aiurea, care sa iși spuna punctul de vedere. Daca cineva nu este de acord cu tine, nu trebuie sa il jignești folosind cuvinte care nu ar trebui sa caracterizeze un ziarist ci un neica nimeni de la marginea societații. Vezi ce suma importanta de bani ( de ordinul zecilor de milioane de euro) sau vehiculat prin firmele controlate de Dorin Cocoș (iți dau un fir ,discuta cu patronii de la I&C Transilvaniacon struct, iar daca nu ști cine este DC, intreabați stapinii) pentru decontaminarea de reziduri toxice in zona autostrazii A3. Vezi cum au facut decontaminarea, și cum s-au ascuns sub preș aceste reziduri (prin acoperirea cu pamint și turnarea unui zid de beton,care desparte calea de rulare a autastrazii de acel depozit de deșeuri toxice), iar ție *aici și așa iți place sa traiești*. Pacat ca o problema care ar trebui sa intereseze Ministerul Mediului , iar specialiștii platiți din bani publici lasa sa fie *rezolvata* de niște neaveniți. Aici ar trebui ca Ministerul Turismului și dezvoltarii, Ministerul Mediului sa intervina cu fonduri și sa stopeze dezastrul care este posibil ( nu știu nu sin specialist, dar nici membru in vre-o formațiune politica agreata sau nu de tine) sa se produca itr-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat. Apropo daca ești turdean ai fost vreodata in poștarit sau in spatele fostei uzine chimice, de vorbești ca apa riului arieș nu a fost contaminata niciodata, ai vazut *ce flora și fauna * are riul Arieș. Draga in Turda nici macar de maturat și adunt gunoaiele nu sint in stare edilii tai și ai mei ca i-am votat, dar in viitor eu nu.... tu? Ma bucur ca au rezolvat totuși o problema AU asfaltat o strada in mijlocul Poienii ( Gradinilor, care nu face legatura cu nimic,la amabele capete ale acestei strazi este mlaștina, da dar cine locuiește pe acea strada, vezi legatura dintre edil și acea d.na) , și au majorat taxa de saLUBRITATE. APROPO ESTE VORBA TOT DE ECOLOGIE. Ti-am dat citeva idei de reflecție și care sa iți umple *ziarul* de știri adevarate, nu copiate sau scrise la comanda. Am zis.
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
Gelu FLOREA
0 # RăspunsGelu FLOREA 15-03-2011 12:25
Exagerezi, din cauza analizei la care nu prea găseşti fisuri (dovadă că nici nu vorbeşti pe tema dată, ci aberezi cu tot felul de aprecieri aiurea), spunând că "dovezile" mele sunt din sertarul Primăriei (chiar crezi că Primăria ţine articolul meu din 2004, pe aceeaşi temă?!) şi că eu vorbesc despre "ai noştri" şi "ai voştrii", neavând nici măcar răbdarea să citeşti cu calm ceea ce am scris (era un răspuns la ceea ce spunea mira, că ea catalogase aşa).
În rest, îţi mai repet o dată, poate pricepi:
Se vede că eşti extrem de "deranjat" că nu "pun botul" la prostiile manip**atoare cu mercurul din centrul oraşului lşi, dacă tu aşa consideri, ne putem înjura până mâine, dar problema nu se rezolvă aşa.
Eu am sesizat problema din 2004 (ţi-am demonstrat!), aşa că eu nu neg o problemă, ci încerc să-ţi spun că exagerarea poate aduce deservicii municipiului. Nu unei conduceri, de la un anumit moment (ceea ce nu vrei să pricepi), ci întregii comunităţi!
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
nae
-1 # nae 15-03-2011 16:31
Vezi ca saptamina viitoare vine la Turda un mare ziarist, echidistant și fara* fisura* ( ca articolul tau), fi pe faza !!!
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
nae
-1 # nae 15-03-2011 16:32
Este vorba de PORA.
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
Gelu FLOREA
-1 # AşteptGelu FLOREA 15-03-2011 16:39
Văd că eviţi să comentăm obiectiv, pe marginea analizei mele, pe marginea exagerărilor din reportaj... de ce oare?! :whistle:
Nu ai argumente?! E mai simplu să deviezi discuţia sau să acuzi, pur şi simplu, nu?! Nu trebuie să gândeşti prea mult! :D
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
adi
+4 # adi 14-03-2011 23:57
Ma intreb si eu.....daca orasul nostru s-a dovedit a fi atat de toxic, cum de nu a suferit nimeni din cauza "inhalarii" Mercurului? Parintii mei sunt locuitorii orasului de peste 40 ani, si totusi, niciodata nu au acuzat probleme de sanatate specifice.....s i nici macar efecte secundare nu au fost inregistrate. Daca are cineva informatii ca acest lucru s-a intamplat totusi, sa ma contrazica, cu incredere.
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
Guest
+1 # re: Guest 15-03-2011 00:08
Citez pe adi:
Ma intreb si eu.....daca orasul nostru s-a dovedit a fi atat de toxic, cum de nu a suferit nimeni din cauza "inhalarii" Mercurului? Parintii mei sunt locuitorii orasului de peste 40 ani, si totusi, niciodata nu au acuzat probleme de sanatate specifice.....si nici macar efecte secundare nu au fost inregistrate. Daca are cineva informatii ca acest lucru s-a intamplat totusi, sa ma contrazica, cu incredere.


Afirmatia ta este sustinuta ca fiind adevarata, indirect, de catre testele efectuate a doua zi la fata locului "contaminat", de catre CCA.
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
 
 
Gelu FLOREA
-1 # InteresantGelu FLOREA 15-03-2011 00:43
Interesantă iniţiativă. Felicitări! Asta înseamnă "reacţia Turzii"!
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
Lili
+2 # ptr.MiraLili 15-03-2011 00:27
BRAVO.Ai punctat la fix.Acesta a fost si motivul ptr.care nu a iesit d-ul.Primar si la lasat pe Vice(ca imi este si mila de el citeodata) sa aiba ,cum zicea d-l. Florea elegant,acea interventie nereusita la Antena 3.O sa ai o mare surpriza cind vei afla a cui mare PDL-ist este firma care va face decontaminarea. Ce se face la Antena3 sunt presiuni ptr.a debloca fondurile.
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
Gelu FLOREA
-1 # Deci...Gelu FLOREA 15-03-2011 00:44
Deci, mi se cam confirmă analiza, nu?! :whistle:
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
mirel caloianu
+1 # arzav-ar focu de penelistimirel caloianu 15-03-2011 00:36
Arzav-ar focu de penelisti, ca acuma e clar totul! Vreti distrugerea orasului, asta vreti? V-ati aliat cu securistu, cu ala care poate i-a dat in gat pe adevaratii liberali, doar ca sa va puna si voua televiziunea la dispozitie.
Sa nu-l mai vad in fata ochilor nici pe deputatul asta care n-o facut nikic pentru turda (virvil pop).
N-am crezut ca sunteti in stare de asa ceva!
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
ernesto
+1 # poate te mai documenteziernesto 15-03-2011 01:16
en.wikipedia.org/wiki/Mercury_poisoning
en.wikipedia.org/wiki/Mercury_%28element%29

Mendeleev nu iarta. Protectia Mediului si administratiile locale succesive pot sa constate sau sa nu constate ceea ce se vede cu ochiul liber, respectiv o bomba ecologica. In rest, pofta buna la mercur pe pita si la pesti din Aries. Ne vedem in Hasdeu la Oncologie !
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
Gelu FLOREA
-1 # RăspunsGelu FLOREA 15-03-2011 01:45
Ţi-am spus că m-am documentat: articolul meu despre problemele de mediu de la fosta UCT (jnclusiv mercurul!) a fost scris în 2004! Există dovadă în acest sens...
Dar văd că eviţi subiectul analizei mele... :whistle:
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
orasanul
+1 # nu si nuorasanul 15-03-2011 02:30
am vazut tot felul de comentarii unele pertinente unele jalnice dar hai sa vedem ...senatorul cordos si deputatul pop virgil nu au avut nici o luare de pozitie anterior reportajului de la a3 ...habar nu au despre ce vorbesc necunoscind chimia elementara lacatusul mecanic pop virgil urmareste la fel ca si cordos sa-si faca pop**aritate in toata tara exista aceleasi probleme de poluare datorata politicii lui ceausescu de a produce cit de mult fara a tine cont de mediu la fel sunt si fostele fabrici imc casirom turdeana electroceramica sticla etc dar ma intreb pina acum unde au fost dep pop viril si cordos nu e permis ca prin populismul fortat a lor sa distruga imaginea unui oras din moment ce nu pun umarul la dezvoltarea comunitatii nu ne pacaliti amaritilor de politicieni am o intrebare cine a privatizat chimica nu psd nu e de vina un cumparator ca nu s-a prevazut in contract decontaminarea zonei fratilor inca nu a inceput campania oricum o faceti in stilul vostru de smecheri politici apropo nu sunt de la pdl
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
alkor
-1 # ghivecialkor 15-03-2011 21:17
Fără a avea nici cea mai mică intenție de a te supăra, îmi permit să îți fac o sugestie: pentru a te face înțeles, da bine de tot, nu așa... folosește semnele de punctuație, altfel obții un ghiveci care e destul de greu de ”digerat”
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
orasanul
-1 # am uitatorasanul 15-03-2011 02:46
am uitat sa-l intreb pe deputatul pop viril de ce nu a facut interpelarea in timpul guvernarii tariceanu pnl asa poate mai scurta suferinta cetatenilor turzii inclusiv a familiei lui dar se vede ca nu i-a pasat ...vine ...vine ...campania electorala si nu are ce sa spuna decit minciuni plagiate de la psd ...mi-as dori ca intr-o emisiune tv sa pot interveni nu ca pina acum sa-i invat chimie si sa facem un mic istoric ce zici dl pop viril ai curaj cu toate ca nu cred ca prinzi repede promit ca daca lansezi invitatia o sa vin la tv one tv am uitat sa-ti spun ca sunt un chimist foarte bun si cunosc si legislatia pe probleme de mediu astept dar nu o sa va fie usor apropo poti sa-l inviti si pe cordos va salut si nu o sa va votez
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
Sabin
-3 # superSabin 15-03-2011 04:05
Excelent articol! Felicitari domnule Florea! Observatiile si analizele dvs sunt pertinente si corecte. Ati reusit sa faceti o analiza care nu poate fi combatuta. Daca citesti articolul, parca ti se deschid ochii. Sunt convins ca multi si-au dat seama de ce se ascunde in spatele acestui scandal abia dupa ce au citit analiza Dvs.
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
mira-raspuns d-luiMARE ZIARI
+1 # mira-raspuns d-luiMARE ZIARI 15-03-2011 10:20
Oare de ce nu ma mira reactia ta?
Sa jignesti pe cineva care nu e de acord cu tine nu-ti cere mare clasa sa ai.Comentariul meu era un raspuns pt. LILI nicidecum pt. tine.
Apropo, te credeam a fi impartial daca gaseam in articolul tau macar o singura marturie luata unui specialist sau fost angajat al UCT .Atunci te puteai numi ziarist de investigatie cum iti place sa spui ca esti.
Banii murdari de care faci vorbire te las pe tine si gasca sa va "bucurati" de ei.Pt. mine un salariu castigat cinstit valoreaza mai mult,d-le procesoman.
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
Gelu FLOREA
-1 # RăspunsGelu FLOREA 15-03-2011 12:35
Nu văd unde e "jignirea". Sau, poate, te-am "jignit" cu analiza de mai sus?! Că e prea bună?! :D
Articolul meu nu tratează problema existenţei mercurului, ca să fie nevoie să discut cu specialişti de la UCT (repet asta, că văd că e greu de înţeles la unii: am tratat problema încă de acum mulţi ani şi am prezentat dovezi în acest sens!). Articolul meu este o analiză asupra modului în care s-a discutat, coroborat cu momentul ales. De ce nu citeşti cu atenţie ceea ce am scris şi te grăbeşti să dai cu parul?!
"D-le procesoman"?! :D Asta-i tare! De unde ai scos-o?! Chiar aşa de "supărată" eşti?! :D
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
EU
+1 # PTR. MIRAEU 15-03-2011 12:53
Pacat ca (inca) n-ai iesit din TIPARELE COMUNISTE"..... nu se potrivesc cu epoca in care traim!!! "PTR. MINE, UN SALARIU CASTIGAT CINSTIT, VALOREAZA MAI MULT"......haaa a, haaa, haaaaaaaa...... ce gluma buna!!! Daca traia Ceausescu, te punea la PANOUL FRUNTASILOR, alea de la intrarea in orice fabrica!!! ;-) ;-) Acum....te lauzi singura?! RELAXEAZA-TE, nu trebuie sa dovedesti nimic-nimanui!!
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
Tot Anonim
-1 # BravoTot Anonim 15-03-2011 13:09
Da, frumos articol si aici ma refer strict la punctele in care vorbesti de mercur si daunele pe care le va suporta comunitatea turdeana in urma cestui reportaj.Despre politica nu imi place sa vorbesc, nu ma pricep, sunt apolitic asa ca ..prefer sa nu ma pronunt.
In situatia in care acest articol a fost scos pe sticla strict in scop politic e o mare greseala din partea celor care au facut-o...mai ales daca aceea persoana e turdean.
Ar trebuii sa ne gandim mai mult la orasul nostru , la ce putem sa facem pt a creea locuri de munca in zona(indiferent ca e vorba de turism, de industrie...etc ). Turismul in acest moment e o chestie ok, aduce turisti si implicit bani comunitatii nostre, de ce se pun piedici acestui lucru?

Nu cunosc afinitatile politice ale jurnalistilor turdeni si implicit ale lui Gelu Florea, nu cunosc personal nici un jurnalist turdean, insa ce pot sa spun despre Gelu Florea e ca eu il consider un jurnalist bun.

Haideti sa facem ceva pentru orasul asta..
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
turdeanca
-1 # turda-poluataturdeanca 16-03-2011 00:33
Pai uitati-va la turda pe google search din satelit sa vedeti ca nu se vede nimic clar , pentru ca ii foarte poluata si cautati orice din imprejurimi sa vedeti diferenta( Cluj, sat Mihai Viteazu,Petrest i, etc)
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
Gelu FLOREA
-1 # Nu pot să nu râd!Gelu FLOREA 16-03-2011 00:58
Nu pot să nu râd! Cum să vorbeşti de poluare, la modul ăsta (că nu se vede pe Google din satelit), când Uzinele Chimice sunt închise, Casiromul s-a închis, Cimentul nu mai produce?! Probabil fumează mai mult turdenii şi de aia! :D
Lăsând gluma la o parte, cred că nici nu te-ai uitat. Dacă te uitai, observai că nu e nici o diferenţă la modul ăsta.
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
Dana
+4 # Dana 16-03-2011 03:51
Mai lipsea sa scrieti si ca d-l deputat Virgil Pop e vinovat si de nefericitul eveniment din Japonia de acum cateva zile sau de incalzirea globala sau subtierea stratului de ozon... Cred ca daca dimineata v-ati varsa din greseala cafeaua pe dvs tot d-l deputat ar fi de vina si Doamne fereste sa aiba drum prin zona ca ati avea in acest fel si dovada. M-am amuzat teribil citind pasajul din articol, cel intitulat "Politic". :lol:
In ceea ce priveste restul articolului, citindu-l, m-a incercat o senzatie identica cu cea pe care am avut-o cand ascultam interventia d-lui viceprimar PD-L Irimia la Antena 3....acelasi patos, aceeasi indarjire, aceeasi minimalizare sau chiar negare a pericolului de contaminare...
Avand in vedere ca dvs, d-le Florea, sunteti de parere ca d-l Irimia a facut cateva greseli in acea emisiune atunci pot prezuma ca ati incercat sa indreptati acele greseli de dragul primarului, pardon, orasului Turda...
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
Gelu FLOREA
+1 # RăspunsGelu FLOREA 16-03-2011 10:07
Vedeţi cum trataţi problema? Aşa, şi eu pot spune că de dragul lui Virgil Pop suinteţi dispusă să sacrificaţi viitorul acestui oraş! Şi ce rezolvăm cu acuzele astea reciproce?! Nimic! Problema nu se rezolvă, stimată doamnă.
Analiza mea e una obiectivă. Şi dacă aţi citi-o, aţi vedea că nu are nimic cu Irimie sau Ştefănie. Are cu ceea ce s-a întâmplat, cu situaţia concretă şi cu acest oraş.
Nu-l victimizaţi pe Virgil Pop. Au mai făcut-o alţii în campanie. Şi acum au ajuns să regrete...
Din nou ocoliţi problema: nu neg subiectul mercurului (v-am făcut dovada că am scris acum 7 ani, precum şi dovada că Antena 3 a mai relatat subiectul acum vreo 3 ani, dar mai obiectiv), ci modul în care a fost pusă problema. Chiar nu pricepeţi?! Nu pot să accept minciunile şi manip**area care au fost difuzate! Am acest drept! Tot aşa cum dvs aveţi dreptul de a le accepta. Şi tot aşa cum aveţi dreptul de a fi un cititor anonim (e mai simplu, nu?!), schimbându-vă numele din când în când, de probabil nici nu mai ştiţi dacă sunteţi de sex masculin sau feminin...
Păcat că nu vedeţi ceea ce este vident. Însă, nu aveţi cum să vedeţi, pentru că interesul dvs e altul. Din păcate, nu coincide cu interesul unui oraş!
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
Dana
+3 # re: RăspunsDana 17-03-2011 08:06
Citez pe Gelu FLOREA:
(...) Şi tot aşa cum aveţi dreptul de a fi un cititor anonim (e mai simplu, nu?!), schimbându-vă numele din când în când, de probabil nici nu mai ştiţi dacă sunteţi de sex masculin sau feminin...(..)
!


Ce ati afirmat dvs e o minciuna grosolana!!!
Din pacate, remarc cu tristete dar nu cu surprindere, ca nu puteti accepta o parere contrara a unui cititor si probabil acesta e motivul pt care alegeti sa aruncati cu fumigene (ca tot va place expresia) O alta explicatie ar fi ca va stiti pe dvs.
Si totusi...dvs aveti impresia ca politizand discutia si aruncand vina pe altii se rezolva problema? Sa fim seriosi!!!
Acesta e stilul dvs: prezentati cateva fapte reale (de ex: exagerarile facute), adaugati cat mai multe supozitii (adevarate, false, ce mai conteaza pt dvs!), mai adaugati cateva minciuni si "et voila!" gata articolul de livrat pt cititori! Unii cititori mai influentabili au tendinta sa va creada in totalitate, unii doar partial iar altii citesc printre randuri si sunt contra lucru care, din cate observ, nu-l puteti accepta.
In ceea ce priveste articolul am inteles foarte bine despre ce este vorba si mai ales ceea ce ati incercat dvs. Si va voi explica in cele ce urmeaza: sub pretextul iubirii fata de Turda, iubire pe care nu o contest, ati incercat sa elaborati o teorie a conspiratiei in care sa aruncati, cu rea intentie, cu noroi in USL. Din primele randuri, ati avut grija sa scoateti in evidenta a cui este Antena 3, citez "deţinut de familia Voiculescu (important lider al PC)", ulterior ati avut grija sa bagati si un membru PNL in ecuatie, mai exact, pe d-l deputat Virgil Pop, mentionand tot felul de bazaconii in sprijinul supozitiilor dvs. De ce ati facut asta? Va raspund citandu-va: "La nivel local, PNL ar vrea ca deputatul Virgil Pop să devină candidatul cu şanse pentru funcţia de primar " Dar de ce v-ar deranja acest lucru? Pai daca recitim pasajul in care il laudati cu atata admiratie pe d-l primar (dar si articolul in care primarul neaga pericolul de contaminare, interviu redat aproape cu punct si virgula de dvs) ,coroborat cu faptul ca ati cazut in extrema cealalta minimizand aproape pana la negare pericolul de contaminare, coroborat cu incercarea de implicare a Presedintelui Pnl Turda bazandu-va exclusiv pe supozitii si bazaconii, coroborat cu faptul ca v-ati acuzat concurenta si un coleg de breasla ca ar fi cumparati...toa te acestea duc la concluzia fireasca si anume ca, din dragoste pt Turda, incercati sa impuscati 2 iepuri: sa ajutati si orasul si...primarul.
Dar daca va consoleaza cu ceva, ziarul concurent, in speta Ziarul 21, acuzat de dvs ca "ar fi pus botul" (cumparat, nu?) a postat in 14 martie ora 22:37 un articol in acelasi ton cu al dvs. Acum mie nu-mi ramane decat sa fiu optimista si sa sper ca dvs nu ati cazut in tentatie....
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
Gelu FLOREA
-1 # RăspunsGelu FLOREA 17-03-2011 11:49
Am să vă răspund foarte pe scurt, pentru că nu am timpul necesar să vă tot explic acelaşi lucru:
1. În 25.02.2011 ora 13:29 aţi postat cu numele Petofi Sandor, la articolul "Victima accidentului de acum 5 ani, încă mai aşteaptă să i se facă dreptate".
În 10.01.2011 ora 20:40 aţi postat cu numele Aliman Teodor Bogdan, la articolul "A început construcţia magazinului Lidl din Turda".
2. Ceea ce am scris eu în acea analiză nu are treabă cu USL (cum încercaţi să sugeraţi, ci cu atitudinea unui deputat, atât!). Iar analiza a fost obiectivă, pe marginea reportajului, fiind incluse toate variantele posibile, mai puţin buna intenţie din partea lor (deoarece am demonstrat că nu poate fi vorba de aşa ceva).
3. E uşor de remarcat că vă adresaţi cu "domnul deputat Virgil Pop" sau "Preşedintelui PNL Turda", amestecând şi ideea că aş avea ceva cu respectiva persoană, pe motiv că va fi candidatul USL (în paranteză, daţi-mi voie să vă spun că ar fi, probabil, cea mai mare bucurie pentru PD-L, pentru că nu este candidatul care să obţină acea "masă critică" suficientă pentru a ajunge primar!). Cu astfel de exprimări, nu mai aveţi nevoie de justificări (de ce îi luaţi apărarea), tot aşa cum nici eu nu mai trebuie să sper într-un dialog în care să fiţi obiectivă.
4. Articolul postat pe Ziarul 21 nu este "în acelaşi ton" cu al meu. Al meu e o analiză, acolo nu e jurnalism. Cu tot respectul!
Toate cele bune!
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
Dana
-1 # RaspunsDana 18-03-2011 05:49
1. Nu am postat sub alte nume si nici nu cunosc persoanele mentionate de dvs ! Inteleg ca va deranjeaza opinia mea (si orice parere contra) dar lasati diversiunile, d-le Florea. Sa revenim asupra subiectului, chiar daca nu va face placere.
2&3 Analiza NU a fost obiectiva. In primul rand pt ca ati cazut in extrem cand ar fi trebuit sa fiti rational. Apoi pt ca va bazati exclusiv pe supozitii.
Analiza dvs care "include toate variantele posibile" dar care "nu are treabă cu (...) ci cu atitudinea unui deputat, atât!" constituie doar o tentativa de manip**are a opiniei publice...iar reaua intentie ati dovedit-o si o dovediti constant prin articolele dvs "obiective".
In final, permiteti-mi sa va citez de pe blogul unui coleg de-al dvs de breasla, d-l Ionel Ignat, cu referire la dvs: "Să nu uităm că vorbeşte cineva care scrie ceva la adresa cuiva fără să îi ceară opinia, un lucru grav, o încălcare a deontologiei profesionale a ziaristului." Tot pe blogul domniei sale sunteti alintat "mielusel portocaliu". Iar parerea dvs: "daţi-mi voie să vă spun că ar fi, probabil, cea mai mare bucurie pentru PD-L, pentru că nu este candidatul care să obţină acea "masă critică" suficientă pentru a ajunge primar!)" nu mai are nevoie de alte comentarii. Ati spus dvs totul.
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
Gelu FLOREA
-1 # RăspunsGelu FLOREA 18-03-2011 10:15
1. E vorba de acelaşi IP de calculator. De aceea am menţionat celelalte nume care au postat.
2. Analiza a fost obiectivă.
3. Referitor la ceea ce spune Ionel Ignat despre mine, daţi-mi voie să nu comentez prea mult, din simplul motiv că opinia sa este mai mult legată de anumite frustrări. De exemplu, Ionel Ignat nu-mi mai spune de mult "mieluşel portocaliu". Cam de când a apucat el să fie! :D El îmi spunea aşa doar pentru că avea impresia că eu iau bani şi... îi vroia el. Sper că aţi observat că de 1 an şi ceva nu mai e atât de "rău" cum era, pe vremuri, când era la ziarul altor persoane. Nu se poate să fiţi aşa naivă!
4. Că tot veni vorba de Ionel, vă citez ce a scris de Virgil Pop: "Virgil Pop dă o nouă ţeapă" (cu referire la Biroul Politic Local fantomă). Dacă tot e să cităm...
5. Ionel Ignat a scris de nenumărate ori la adresa mea fără să-mi ceară părerea. Ca să nu mai zic de discuţiile din "culise". Deci, nu cred că e cel mai bun exemplu pentru a comenta acest aspect.
6. Referitor la remarca "cea mai mare bucurie pentru PD-L", referitor la candidatura lui Virgil Pop, aveţi dreptate: nu mai e nimic de comentat! E prea evident!
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
simona a
-1 # simona a 21-06-2011 15:21
..ceea ce nu inteleg unii ,gelule e ca..in primul rind politicul nu are ce cauta in binele orasului,nimic nu e coincidenta,dis creditarea e la ea acasa
in romania,nu se gindesc nici o clipa acesti politruci ca fac rau unui oras sau chiar tarii.......de ce turda sa devina un centru turistic renumit...de ce prin investitii in acest domeniu sa aiba turdenii locuri de munca.....de ce salinele sa aiba turisti si de ce sa nu falimenteze.... ...de ce in turismul local sa nu implementam si artizanatul,gas tronomia locala.....de ce?nu e mai bine sa cadem in hau si mai tare caci.......asa poate acede unul sau altul in funciiti ...la alegerile din 20012....nu se gindesc ca daca ar fi si bani din turism .....s-ar putea ecologiza si groapa de la chimice...etc.. .cu cit bat la usa alegerile cu atit taraboiul trebuie sa fie mai mare.......sper ca turdenii sa ia initiativa si sa nu se lase pacaliti...indi ferent de ce culoare e pacaleala!
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
pintilie alexandru
-1 # pintilie alexandru 16-03-2011 10:10
draga domnule gelu florea este o vorba din batrani LAUDA DE SINE NU-MI MIROASE A BINE
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
Gelu FLOREA
0 # Dar... nu m-am lăudat!Gelu FLOREA 16-03-2011 10:18
Păi, nu m-am lăudat! Probabil, aţi rămas marcat de analiza pe care am făcut-o şi trecându-mi numele, aţi considerat că... m-am lăudat!
dacă spun:
"Sunt un jurnalist al naibii de bun. Deţin informaţii, fac conexiuni şi scot la iveală chestii pe care alţii vor să le ascundă. Aşa sunt eu dintotdeauna!"
Nu înseamnă că este o laudă. Dacă era să mă laud, aveam ce scrie multe altele. Şi mult mai de laudă. Propoziţia de mai sus făcea parte dintr-o serie de menţionări care explicau "intervenţia" mea.
Să ştiţi că mai există o vorbă: dacă te duci în bucătărie şi nu-ţi miroase bine, dacă te duci pe câmp şi tot nu-ţi miroase bine şi dacă te duci cu maşina şi tot nu-ţi miroase bine, mai bine verifică dacă nu cumva ai călcat în ceva! :D
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
dor
+5 # dor 16-03-2011 11:47
Eu imi dau seama ca seria de reportaje de pe Antena 3 cu privire la potentiala poluare existenta in Turda pot face mult rau orasului nostru si poate fi periclitata dezvoltarea lui viitoare. Totusi nu sunt de acord cu politizarea intregii chestiuni. La urma- urmei toti suntem locuitorii acestui oras indiferent de simpatii sau antipatii politice. In loc sa dam vina pe liberali sau pesedisti ar trebui ca sa iesim pe media nationala cu actiuni concrete. Lumea trebuie sa vada ca lucrurile se misca si ca administratia locala face ce trebuia facut demult. Adica acele terenuri trebuie decontaminate si puse la punct asa cum se face intr-o tara civilizata a Uniunii Europene. Daca tot aruncam pisica de la Stefanie la Blasiu sau la Virgil Pop nu o sa rezovam nimic si toti vom avea doar de pierdut.
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
vivi
+1 # mercurvivi 22-03-2011 16:24
eu ,fratele ,tata am lucrat in uzinele chimice dar nu avem mercur in noi.......polua rea sant masinile ,strazile nespalate (praful) e ceata de praf. primaria ar trebui sa spele strazile,dar i doare in cur de pop**atie..... :-x
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
POP  SILVIU
-1 # coruptie sau excrocherie ?POP SILVIU 12-06-2011 22:01
Sa va spuna Pop Virgil , la cate persoane le-a tras teapa si nu a inapoiat banii , sa va mai spuna despre afacerile lui dubioase , dar pe undeva , santem intr-o Romanie in care o sa ne conduca ungurii !
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
simona a
-1 # simona a 21-06-2011 15:45
.......Gelule,a sta e pentru tine ca tu pricepi......ie ri pe spania in direct,orele 18,30......o emisiune simpatica.....i n care un reporter de la o alta antena3...din spania,sesiza ca in Barcelona, linga biserica Santa.....am uitat cum,care este o curiozitate turistica si vin aici zeci de turisti pentru a o vizita,asa,zice a ca zgomotul produs de autocarele cu turisti tulbura linistea cetatenilor ei,si ca de cind astia de la PSOE,iau lasat sa vina cu autocarele aici nu mai au liniste.....si uite asa reporterul nostru inarmat cu o chestie de aparat masura decibelii,ba chiar a cronometrat cit stationeaza fiecare autocar...10 minute(atit e limita de stationare)se incadrau.....de claratii de la cetateni etc,vine si unul de la PP si zice ca o sa fac 7un parking mare la o anumita distanta pentru autocare....... .asa...acum spre sirsitul reportajului se ia interviu la citiva turisti si sunt intrebati daca sunt multumiti cu escala la biserica si i se raspunde ca da,acum da ca in urma cu citiva ani trebuiau sa mearga mult pe jos si nici nu aveau timp sa mai faca cumparaturi...e tc.....apoi sunt intrebati cetateni care locuiesc in apropiere bisericii daca ii deranjeaza zgomotul....... ..asta mia placut ce au raspuns doi dintre ei:
sa ne fereasca dumnezeu sa nu mai auzim zgomotul de aici......am falimenta....Ba rcelona fara turism e moarta.....asa ca un pic de poluare....nu ne strica........i ar celalat a spus.....eu nu inteleg de ce cind o treaba incepe sa mearga bine in oras se pun altii sa strice.....fara turism spania nu are nimic,asa ca mai punetiva vata in urechi si rugati-va sa vina turisti.... :lol:
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 
 
selar maria
+1 # exilatulselar maria 07-08-2011 09:04
D-lorindividul acesta care vrea sa nascadin nou din cenusa ar trebui sa stea la racoare prin Siberia sau in cel mai fericit caz EXILAT.Nu-i mai pomeniti numele ca-i faceti reclama.Duca-se .......in pustiu.
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat | Raportează către un administrator
 

Adaugă comentariu

Atenţie:
- Nu vor fi acceptate comentariile care conţin injurii, atacuri la persoană, acuzaţii nefondate/neprobate, publicitate/reclamă/campanie.
- Persoanele care încalcă regulile, riscă să li se blocheze posibilitatea de a mai posta comentarii!
- În cazul în care ai cont pe site, comentariul se publică automat. Dacă eşti anonim, comentariul va trece prin filtrul moderării.
- Milităm activ pentru un internet curat şi civilizat, aşa că te rugăm să respecţi regulile bunului simţ, ale dialogului civilizat şi drepturile altor persoane.


Codul de securitate
Actualizează

SilverZone.ro - campanie 15%