Se întâmplă azi

Ora 11.00: Se joacă piesa pentru copii "Fram, ursul polar" (Teatrul Turda).

Expoziţia colectivă „FotoGRAFICA” între lucrări de mari dimensiuni şi adânci sensibilităţi artistice

PDFImprimareEmail

Cultură

Societatea Culturală „Filarmonia” a organizat vineri, 27 ianuarie 2012, de la orele 17, la Galeria Municipiului Turda, al doilea eveniment din acest an. Este vorba despre vernisajul expoziţiei colective „FotoGRAFICA”, care a reunit lucrări ale membrilor Societăţii Culturale Filarmonia Turda şi ale invitaţilor lor, fotografii din grădina lui Dumnezeu, flori, peisaje, portre, fotografii ale lumii rurale, anotimpuri ardelene cu toamne ruginii şi ierni geroase, lumi abstrate şi lumini jucăuşe.

Sala mare a fost destinată lucrărilor de dimensiuni mari, grupate tematic în două categorii: portrete şi fotografii abstracte, semnate de regizorul Ovidiu Cosac şi dr. Nicuşor Ţigănilă. Impresionante sunt figurile umane în cadre reale, care se concretizează în poveşti nerostite, ansamblu de replici schimbate între personaje din cărţi diferite, dar aşezate pe acelaşi raft, cu o sensibilitate de maeştrii. Toate lucrările lor se înncadrează în tipul de fotografii „tableaux vivants”. Nici regizorul artistic, ilustratorul muzical teatral, şi realizatorul de filme documentare, Ovidiu Cosac, şi nici dr. Nicuşor Ţigănilă nu se dezmint.

În sala mică sunt grupate lucrări ale altor filarmonişti, unii cu state mai vechi în expoziţiile de fotografii, alţii aflaţi la început de drum, şi ale invitaţilor. În expoziţia Filarmoniei turdene au fost invitaţi să participe Alex Cruceru (Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „I. Mincu” Bucureşti), dr. Adina Olteanu, clujenii Ana Teodora Rus şi Mircea Sabin Rus (Consulul Societăţii Culturale Filarmonia).

Bucureşteanul Alex Cruceru a propus privitorilor un exerciţiu de mirare, o fotografie care poate promova turismul cultural, o „Venus” vieneză, imortalizată în peregrinările sale artistice. Artistul evită excesul expresionist, punând în pagină o imagine de o simplitate cuceritoare din mediul natural şi identifică în asocierea sculpturii tinerei femei şi a frunzelor ruginii de toamnă, căzute în jurul ei, motive noi, cu semnificaţii nu lispite de profunzime, meditativ-filozofice, chiar existenţialiste.

Doctoriţa Adina Oltean a fost prezentă pe simeze cu două lacustre şi un răsărit din zona Turzii, pline de sensibilitate şi armonie.

Fotografia Anei Teodora Rus şi cea a lui Mircea Sabin Rus („Respiraţie- peisaj în Apuseni” şi „Copilărie”) te poartă într-o realitate încântătoare a Apusenilor, parcă uitată de timp, cu un portret şi un peisaj luate din zona transilvană. Imaginile sunt bogate, sugerând locuri în care au locuit semizei şi alte făpturi de basm.

Dana Deac, care debutează expoziţional cu fotografie, propune publicului o frunză ruginie de toamnă („Singurătate”).  

Maria Ilişiu a îngheţat timpul în compoziţii armonioase cu peisaje încântătoare, într-o descoperire neîntreruptă a naturii sau lumini mişcate („Peisaj-Cheia I”, „Peisaj- Cheia II”,  „Iarnă”, „Joc de lumini”).

Maria Larisa Oniş încearcă în lucrările sale („Elefantul”, „Nori”, Răsărit”, „Primăvară”) să îmbine nuanţele de decorativism cu umbre, cu soare mieros, cu forme, creând o imagine lirică.

Iudita Pelea oferă o lucrare din tematica fotografiei de turism, o fotografie puternnică, cu linii frânte din arhitectura Greciei, foarte bine încadrate în spaţiul privitorului şi ingenios aleasă şi un portret al unui copil din India.

Iosif Stegaru.a expus un „Măcieş” în plină iarnă, fotografie bine realiză compoziţional şi coloristic, şi două lucrări-document din colecţia sa. Este vorba despre portretul sculptorului Ion Vlasiu, fotografie alb-negru realizată acum 30 de ani („Im memoriam Ion Vlasiu”) şi un portret vechi de peste 100 de ani („Portret centenar”).

Despre lucrări şi artişti au vorbit, cu nuanţe revelatoare, Guvernatorul Societăţii Culturale Filarmonia Turda, pictorul şi sculptorul Flaviu Bugnariu, Felicia Răcean, viceprimarul Turzii Mircea Irimie şi artiştii Nicuşor Ţigănilă şi Ovidiu Cosac,  în faţa unui public numeros, aşa cum se întâmplă de obicei la evenimentele organizate de filarmonişti la Turda.

Vineri, simezele Galeriei Municipiului Turda au jucat rolul sirenelor care i-au purtat pe privitorii numeroşi de la un cadru la altul pentru a vedea, pentru a mai vedea, în speranţa descoperirii, în jocul la care au consimţit. Imaginile au trecut prin sensibilitatea celui care foloseşte tehnica şi cantonează într-o ludică alăturare de umbre şi „luminozităţi” care trimit privitorul în zona întrebărilor, a incertitudinii, a puterii de expresie a golului (luminii) şi a plinului (umbrei).

Expoziţia „FotoGRAFICA” oferă publicului o paletă largă, în care expozanţii au oferit fiecare ce a vrut să vadă, ce a reuşit să surprindă, de sinceritatea şi de ceea ce a dorit fiecare să spună, fiecare exponat fiind, în esenţă, o poveste, iar expoziţia în ansamblul ei,  un întreg pus în lumini şi în umbre, în culori sau alb-negru. Iubitorii de fotografie o pot vizita până joi, 9 februarie a.c., intrarea fiind liberă.
 

Comments (0)
Scrieti comentariu
Your Contact Details:
Gravatar enabled
Comentarii:
[b] [i] [u] [url] [quote] [code] [img]   
:angry::0:confused::cheer:B):evil::silly::dry::lol::kiss::D:pinch::(:shock:
:X:side::):P:unsure::woohoo::huh::whistle:;):S:!::?::idea::arrow:
Security
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.