m install
petlinii
nello construct

Directorul Aeroportului Cluj, speaker privind infrastructura aeroportuară, la București

floris

În 25 noiembrie 2014, a avut loc la București ”Infrastructure Forum”, conferință la care a participat, în calitate de speaker, și domnul David Ciceo, Director General al Aeroportului Internațional ”Avram Iancu” Cluj și Președinte al Asociației Aeroporturilor din România.

În cadrul evenimentul au fost dezbătute teme legate de strategia de dezvoltare a infrastructurii românești incluzând perspectivele dezvoltării aeroporturilor din țară, rețelei de autostrăzi, reabilitarea și dezvoltarea infrastructurii feroviare și stadiul lucrărilor la marile proiecte la nivel național.

Domnul David Ciceo a fost unul dintre speakerii din cadrul sesiunii dedicate infrastructurii aeroportuare, alături de reprezentanți din cadrul Ministerului Transporturilor, ROMATSA și Compania Națională Aeroporturi București. În cadrul aceastei sesiuni au fost abordate teme cu privire la: proiectele incluse în Master Planul General de Transport pentru perioada 2014-2020, dinamica dezvoltării aeroporturilor regionale, finanțarea dezvoltării aeroportuare, aspecte și reglementări europene și naționale pentru industria aviației civile, noi tehnologii și echipamente în domeniul aeroportuar, îmbunătățirea experienței pasagerilor și alte teme de actualitate pentru aviația civilă din România.

În discursul susținut în cadrul conferinței, domnul Ciceo a abordat subiecte legate de modificările esențiale necesare în vederea actualizării legii fundamentale a aviației civile – Codul Aerian Civil, în concordanță cu legislația europeană și noile tendințe ale aviației civile naționale și internaționale, aspecte legate de competiția între aeroporturi și creșterea traficului de pasageri pe aeroporturile românești. De asemenea, una dintre temele principale abordate a fost și importanța dezvoltării transportului intermodal pentru aeroporturile din România având în vedere că acest tip de transport este una dintre cerințele principale ale Comisiei Europene în realizarea scopului de a dezvolta mobilitatea și conectivitatea.

Evenimentul este un concept al BusinessMark, o companie specializată în servicii de Business2Business, fiind organizat anual și cu sprijinul Asociației Aeroporturilor din România.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Ultimele articole: