Live Video
 

EXCLUSIV: Topul firmelor din Turda, după profitul realizat în 2015!

În municipiul Turda sunt înregistrate  1.712 de societăți comerciale. Dintre acestea, 803 au raportat realizarea unui profit în cursul anului 2015, în timp ce 909 firme au avut profit 0 sau valori negative ale acestuia. Cel mai mare profit realizat în Turda se apropie de 10 milioane de lei. În Top30 apar 2 firme înființate în anul 2014, dar și 3 societăți ”cu capital de stat”, în care administrația locală turdeană este acționar unic sau co-acționar.

Cele două societăți comerciale ”tinere” care au intrat în Topul profitului realizat în 2015 sunt Regio Excavații SRL, care activează în domeniul extracției nisipului și pietrișului, societatea avându-i ca asociați pe Jișa Aurelian Adonis (50%) și Cristea Horațiu (50%), respectiv Cotiz Închirieri SRL, care activează în domeniul lucrărilor de construcții rezidențiale și nerezidențiale, avându-i ca asociați pe Mureșan Mihaela Mirela (50%) și Mureșan Dorin Dumitru (50%).

Profitul cel mai mare aparține societății cu capital spaniol, MMM Autoparts SRL, care activează în domeniul fabricării altor piese și accesorii pentru autovehicule și pentru motoare de autovehicule. Următoarele trei societăți sunt din domeniul construcțiilor, în toate fiind vorba de acționariat străin. Pe locul 5 regăsim societatea administrației locale, care administrează câteva obiective turistice, respectiv Turda Salina Durgău SA, condusă de Simona Baciu, semn că turismul poate aduce un profit considerabil. În Top30 mai regăsim și Compania de Apă Arieș SA, condusă anul trecut de actualul primar Cristian Matei, dar și SC Domeniul Public Turda SA, condusă de Vladimir Oargă.

Din cele 30 de societăți, 4 sunt organizate ca SA-uri, 1 ca SRL-D, iar celelalte 25 sunt SRL-uri. Societatea organizată sub formă de SRL-D, adică societate-debutant, este Magnus Cogitandi SRL-D, înființată în anul 2013, având ca obiect de activitate hoteluri și alte activități de cazare, fiind deținută de Bărnuț Andrei Mihai.

În top mai regăsim societăți din domeniile transporturilor, farmaceutic, construcții, agricultură, cofetărie, producția de preparate din carne, comerț etc.

TOP 30 PROFIT - Municipiul Turda:

1. MMM Autoparts SRL - 9.817.268 lei

2. Modulo Decorative Solutions SRL - 4.977.522 lei

3. ASA Cons Romania SRL - 4.769.012 lei

4. Lapp Insulators SA - 4.728.583 lei

5. Turda Salina Durgău SA - 3.042.199 lei

6. Dachim SRL - 2.853.051 lei

7. LG Trans SRL - 2.731.603 lei

8. Agroliv SRL - 2.139.216 lei

9. Regio Excavații SRL - 1.940.454 lei (societate înființată în 2014!)

10. Hasit Romania SRL - 1.764.689 lei

11. I&C Transilvania Construcții SRL - 1.761.248 lei

12. Agrarus Prod SRL - 1.336.654 lei

13. Zah Trans SRL - 957.099 lei

14. Q Art Construct SRL - 951.036 lei

15. Nicolden SRL - 888.456 lei

16. Ellbrend SRL - 871.728 lei

17. Cofetăria Dana SRL - 780.030 lei

18. Osma Plast Romania SRL - 778.754 lei

19. Cotiz Închirieri SRL - 738.689 lei (firmă înființată în 2014!)

20. Lisi Com SRL - 725.224 lei

21. Finder Echipamente SRL - 694.341 lei

22. Escort Design Construct SRL - 685.045 lei

23. Compania de Apă Arieș SA - 612.913 lei

24. Anifarm SRL - 578.303 lei

25. Avamex Impex SRL - 548.207 lei

26. Magnus Cogitandi SRL-D - 491.549 lei

27. Farmacarmen SRL - 543.514 lei

28. Domeniul Public Turda SA - 523.968 lei

29. Comcarn Producție și Manufactură SRL - 515.549 lei

30. Electrolytic Coating SRL - 453.217 lei

În ceea ce privește numărul de angajați, în TOP 15 se situează următoarele societăți:

1. Lapp Insulators SA - 426 angajați

2. MMM Autoparts SRL - 424 angajați

3. Compania de Apă Arieș SA - 359 angajați

4. Modulo Decorative Solutions SRL - 193 angajați

5. ASA Cons România SRL - 169 angajați

6. Turdeana SA - 149 angajați

7. Domeniul Public Turda SA - 135 angajați

8. Cerasind SRL - 130 angajați

9. Turda Salina Durgău SA - 116 angajați

10. Cofetăria Dana SRL - 88 angajați

11. Electroceramica SA - 83 angajați

12. Maxim Invest SRL - 79 angajați

13. I&C Transilvania Construcții SRL - 67 angajați

14. Hasit Romania SRL - 64 angajați

15. LG Trans SRL - 62 angajați 


TURDANEWS LIVE VIDEO:

Duminică, 19 noiembrie, ora 11.00:

Fotbal. Arieșul Mihai Viteazu - Sticla Arieșul Turda.

Sâmbătă: 25 noiembrie, ora 19.00:

Handbal. KH Trepca - Potaissa Turda (meci 1)

Duminică, 26 noiembrie, ora 13.00:

Handbal. KH Trepca - Potaissa Turda (meci 2)

Dacă îți place să știi tot ce se întâmplă în Turda și Câmpia Turzii, dă-ne un LIKE! 

loading...