Live Video
 

Vouchere de vacantă de 1.450 de lei pentru bugetari

Veste bună pentru toți bugetarii! Aceștia vor primi, de la 1 iulie, un singur voucher de vacanţă, în valoare de 1.450 lei, a declarat, joi, ministrul Turismului, Mircea-Titus Dobre, într-o conferinţă susţinută la Târgul de Turism al României (TTR) de la Romexpo. 

„După cum apare şi în programul de guvernare, pe data de 1 iulie 2017, vor intra în vigoare voucherele de vacanţă pentru bugetari. Am modificat, prin ordonanţă de urgenţă.Voucherele de vacanţă nu mai sunt abrogate până la 31 decembrie 2017, cum erau iniţial, ci până la 1 iulie. La ora actuală, în lege sunt trecute şase vouchere de vacanţă, fiecare având valoarea unui salariu minim pe economie. Noi vom modifica această ordonanţă care prevede şase vouchere şi vom introduce un singur voucher, deoarece statul român doar atât poate suporta. Un singur voucher, având valoarea salariului minim pe economie, şi anume 1.450 de lei”, a precizat Mircea Dobre.

După modificările legislaţiei actuale şi introducerea noilor prevederi, urmează să se discute cu reprezentanţii Ministerului de Finanţe în vederea stabilirii procedurii de alocare – online sau standard, tipizată. Voucherele vor putea fi folosite pe perioada unui an calendaristic relatează AGERPRES.

TURDANEWS LIVE VIDEO:

Sâmbătă: 25 noiembrie, ora 19.00:

Handbal. KH Trepca - Potaissa Turda (meci 1)

Duminică, 26 noiembrie, ora 13.00:

Handbal. KH Trepca - Potaissa Turda (meci 2)

Dacă îți place să știi tot ce se întâmplă în Turda și Câmpia Turzii, dă-ne un LIKE! 

loading...