m install
petlinii
nello construct

Interviu, Vlad Bulgaria: „Important e să câștige echipa, nu să ies în evidență”

floris

Este cel mai tânăr component al echipei de seniori din cadrul clubului Potaissa Turda. La doar 16 ani, Vlad Bulgaria, a reușit să adune deja câteva partide în Liga Națională de handbal masculin. S-a născut la data de 21 februarie 2000 și a debutat în prima ligă în partida Potaissa Turda – CSM București. Am reușit să vorbim cu Vlad și să aflăm care este secretul său.

Reporter: De când practici handbalul și cum ai ales handbalul?

Vlad Bulgaria: Practic handbalul de la 11 ani. Părinții mei m-au trimis acolo prima dată. Au fost fericiți să găsească ceva cu care să-mi ocup timpul liber într-un mod plăcut și sănătos

R: Care este jucătorul tău preferat? Dar echipa?

V.B.: Îmi place mult Luc Abalo. Iar ca și echipă, îmi plac mult francezii de la PSG.

R: Cum te-ai caracteriza ca jucător de handbal?

V.B.: Rapid, inteligent și altruist. Pentru mine, cel mai important e să câștige echipa, nu să ies eu în evidență.

R: Ce sentiment ai avut când ai debutat în Liga Națională?

V.B.: Sentimentul de împlinire și fericire. În plus, o mândrie mare, ca la 16 ani și jumătate, să am șansa să strâng mâna unor jucători, care în trecut erau sub contract cu echipe precum Kiel.

R: Care e visul tău?

V.B.: Indiferent ce voi face în viața asta, să fie de calitate și corect

R: Unde te vezi peste 10 ani?

V.B.: Sper să rămân la o echipă de top, însă, trebuie să recunosc, că și învățatul în paralel e foarte important.

R: De crezi ca ai nevoie pentru a ajunge acolo?

V.B.: E nevoie de multă muncă, seriozitate și ambiție.

R: Cum împaci școala cu handbalul?

V.B.: Eu cred că foarte bine, încerc să le tratez cu seriozitate pe amândouă.

R: Sunteți deja câțiva juniori turdeni in echipa mare. Cum va înțelegeți cu veteranii din vestiar?

V.B.:  Excelent. Aceștia ne-au ajutat să ne integrăm în lotul mare, încurajându-ne și glumind cu noi. Sunt foarte recunoscător antrenorilor de la echipa mare, care au avut încredere în noi și ne-au oferit șansa de a ne antrena și de a „fura” meserie de la jucători experimentați din echipa de seniori.

R: Ce hobby-uri ai?

V.B.: Ieșirile cu prietenii, fotbalul, lectura, călătoriile.

R: Transmite un mesaj fanilor handbalului din Turda.

V.B.: Potaissa are șansa de a avea un public cald, apropiat de echipă, care o susține necondiționat, indiferent de situația și scorul din teren. Îmi doresc să rămână la fel de apropiat și să ne susțină în continuare, cu aceeași simpatie, iar noi, promitem că vom face tot posibilul sa nu-i dezamăgim.

sursă foto: Mircea Roșca/Action Foto

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Ultimele articole: