De luni, săptămânalul Ziarul 21 poate fi găsit la chioșcurile de presă împreună cu cartea ”Singur pe stradă”, de Fabio Geda, conducerea săptămânalului turdean luând decizia, în premieră, să adopte tehnica de marketing ”ziar+carte”, care s-a dezvoltat în România în special în perioada crizei economice, când vânzările de ziare au început să scadă vertiginos.
Pachetul Ziarul 21 + cartea ”Singur pe stradă” se poate achiziționa la suma de 9,99 lei, de luni, 3 august 2015. Ziarul 21 apare la chioșcurile de presă din Turda și Câmpia Turzii, în fiecare zi de luni.
Fabio Geda este educator într-o comunitate pentru minori, din Torino. Romanul Singur pe stradă (Per il resto del viaggio ho sparato agli indiani, 2007) a fost nominalizat la Premiul Strega (cel mai important premiu literar italian) şi a fost desemnat „Cel mai bun debut al anului 2007“ de către cea mai importantă emisiune culturală a RAI.
“Într-o zi de septembrie 2005, am întâlnit un băiat din România, al cărui nume nu mi-l amintesc. M-a întrebat dacă puteam să-l duc cu maşina până la o staţie de autobuz. Avea treisprezece sau paisprezece ani, un zâmbet simpatic şi era murdar de noroi pe obraz: jucase fotbal. I-am spus: «Bineînţeles». Pe drum, am început să vorbim. […] În câteva minute mi-a povestit jumătate din viaţa lui: călătoria clandestină spre Italia; repatrierea tatălui său, care nu a mărturisit nimănui că avea în grijă un fiu; întâlnirea cu un italian care l-a ajutat şi cu un altul care ar fi vrut să-l trimită la furat. «Ştii unde se află tatăl tău acum?» l-am întrebat. «Nu», mi-a răspuns. «Poate în închisoare. Poate în altă ţară». S-a oprit, a căutat ceva în buzunare (nu ştiu ce), apoi a continuat: «Un lucru e sigur, însă. Dacă nu se întoarce după mine, într-o bună zi mă voi duce eu să-l caut. Pe el sau pe bunicul…» În aceeaşi seară, acasă, am început să scriu povestea aceasta.”, spune autorul Fabio Geda.
Tehnica de marketing ”ziar+carte” s-a dezvoltat în România ca un răspuns la scăderea vânzărilor de ziare și, implicit, la diminuarea numărului de cititori. În România, ziare cu pretenții de ”quality” au ajuns să aibă tiraje insignifiante, în jur de 15.000 de bucăți/ediție. În zona Turzii, Ziarul 21 este singura publicație tipărită care se mai găsește în vânzare (1,5 lei), alte două săptămânale, Câmpia eXpress și Ziar 15 Minute, distribuindu-se gratuit. Însă, acestea din urmă nu au un conținut consistent din punct de vedere editorial, fiind încadrate mai mult în categoria ”fițuici”.