m install
petlinii
nello construct

A fost semnat contractul pentru amplasarea stației de osmoză la Pata Rât

floris

Consiliul Județean Cluj a încheiat luni, 16 octombrie 2017, cu operatorul economic Process Engineering SRL, contractul de prestări servicii pentru furnizarea, prin închiriere, a unei stații de tratare a levigatului în vederea eliminării poluării la rampa de gunoi de la Pata Rât.

 

Începerea lucrărilor de amplasare a stației de tratare a levigatului va avea loc în maximum cinci zile de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, după predarea efectivă a amplasamentului șantierului de către forul administrativ județean. În ceea ce privește funcționarea efectivă a stației, aceasta va începe într-un interval de cinci zile de la finalizarea lucrărilor civile necesare în acest scop.

Semnarea acestui contract creează premisele reintrării în normalitate în ceea ce privește situația de la Pata Rât. Negocierile cu proprietarul terenului pe care va fi amplasată stația sunt avansate și decurg bine, motiv pentru care preconizăm că stația de epurare va începe să funcționeze foarte curând. Un lucru extrem de pozitiv și care ne va ajuta în procesul de epurare a levigatului îl reprezintă faptul că stația închiriată e nouă, fiind produsă în luna septembrie a acestui an”, a declarat domnul Alin Tișe.

Contractul încheiat cu operatorul economic Process Engineering SRL este structurat pe două componente principale. Prima, în valoare de 1.829.045,76 fără TVA, reprezintă costurile efective pentru închirierea stației de osmoză și include închirierea propriu-zisă a instalației, costul aferent consumului de piese de schimb, consumabile și chimicale, costul aferent serviciului de operare, service și asistență tehnică, costul pentru avizarea stației la autoritățile publice locale și, respectiv, costurile aferente generării proprii de curent electric prin generator până la realizarea branșamentului de curent.

În ceea ce privește cea de-a doua componentă, aferentă demarării lucrărilor civile necesare pentru instalarea și operarea stației de levigat, aceasta are o valoare de 1.251.000 lei fără TVA și prevede construirea platformei pentru poziționarea stației, edificarea bazinelor necesare – levigat/permeat/concentrat, soluția de preluare a levigatului din amplasament pentru a fi tratat, poziționarea țevilor pentru transportul levigatului, împrejmuirea stației, conectarea la energia electrică, precum și alte categorii de lucrări necesare.

În conformitate cu prevederile contractuale, Process Engineering SRL se obligă să folosească o instalație de tratare a levigatului care funcționează pe tehnologia osmozei inverse cu module de tip Disc Tube. Această tehnologie este una dintre cele mai eficiente și economice la acest moment, chiar și la nivelurile cele mai ridicate ale indicelui de densitate a levigatului, deoarece utilizează osmoza inversă pentru separarea moleculară și purificarea apei. În acest sens, Consiliul Județean Cluj și-a rezervat dreptul de a controla în orice moment calitatea permeatului, a lichidului rezultat în urma tratării levigatului, prin prelevarea de probe și analizarea calității parametrilor în conformitate cu valorile stabilite.

Biroul de presă

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Ultimele articole: