m install
petlinii
nello construct

Românii sufocaţi de datorii îşi vor putea declara insolvenţa! Legea insolvenţei persoanelor fizice a fost adoptată de Parlament!

floris

PL-x nr. 579/2014, Proiectul de Lege privind insolvenţa persoanelor fizice, iniţiat de deputatul PSD Ana Birchall şi al cărui semnatar este şi deputatul PSD Aurelia Cristea a fost adoptat, astăzi, în plenul Camerei Deputaţilor.

Românii cu datorii sau credite şi rate la bănci vor beneficia, de acum încolo, de reglementări clare şi coerente care îi protejează, dacă sunt persoanele fizice, debitori de bună credinţă, de situaţia în care, sufocaţi de datorii, ajung în imposibilitate de plată.

„Legea aceasta era necesară de mult timp, s-au văzut efectele lipsei ei, din păcate, la momentul crizei francului elveţian. Actul normativ aduce, în sfârşit, în România un cadru care protejează consumatorii de bună credinţă, persoane fizice, fără activităţi antreprenoriale, care au achitat o parte a creditului datorat, de creşterea necontrolată a ratelor şi de situaţia în care plata acestora devine imposibilă. Este normal ca legislaţia României să ofere cetăţenilor ei, persoane fizice, aceleaşi drepturi şi îndatoriri cum au şi restul membrilor Uniunii Europene şi nu numai”, a declarat deputatul PSD Aurelia Cristea, co-iniţiator al legii.

Proiectul de lege a avut la bază analiza legislației și a practicii judiciare din 12 state, printre care Italia, Franţa, Germania, Polonia, SUA, Singapore, Australia- în ceea ce priveşte declararea procedurilor de insolvenţă a persoanelor fizice. Principalul avantaj este acela că, de la momentul deschiderii procedurii insolvenței, se suspendă şi nici nu poate începe o nouă procedură de executare silită.

Legea insolvenţei persoanelor fizice echilibrează balanţa între creditor şi debitor, respectând principiul de drept al egalităţii de instrumente juridice și permiţându-i debitorului de bună-credinţă să îşi poată reeşalona datoriile, pentru a evita executarea silită. Aceasta trebuie să fie o procedură aplicată numai în ultimă instanţă, când debitorul persoană fizică nu mai poate, din diferite motive imputabile acestuia, să-şi respecte angajamentele de la momentul contractării creditului.

Înainte de a fi votat, proiectul acestei legi a ajuns în Plenul Camerei Deputaţilor cu raport favorabil de adoptare din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, fiind, de asemenea, şi singurul proiect de lege privind insolvenţa persoanelor fizice avizat şi susţinut de Guvern în ultimii 25 de ani. 

 
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Ultimele articole: