Live Video
 

Epitete jignitoare în Consiliul Local Câmpia Turzii, într-o procedură neprevăzută de legislație! (VIDEO)

Situație fără precedent în Consiliul Local Câmpia Turzii, unde un consilier local nu a fost prezent la ședință, însă a transmis două documente (o interpelare și un drept la replică) pentru a fi citite în plenul ședinței, deși Regulamentul forului deliberativ local nu prevede o astfel de procedură. Ba mai mult, Ionel Isac-Tudorache (PSD) s-a lansat cu tot felul de epitete jignitoare la adresa primarului Dorin Lojigan (PNL).

 

În adresele transmise în scris, cu pretenția de a fi citite, consilierul PSD i-a transmis primarului Dorin Lojigan că minte, dezinformează, își depășește atribuțiile legale, că are un stil de lucru care se bazează pe incompetență, că e șmecher fără pregătire, că are o atitudine de golan, punând la îndoială capacitatea sa intelectuală (IQ 0) etc. 

Consilierii locali au luat poziție împotriva acestei maniere de abordare a dialogului din Consiliul Local, susținând că s-au depășit anumite limite. Consilierul PNL Ioan Varodi a spus că aceasta este o modalitate prin care se aduce atingere a imaginii unor persoane și că are serioase îndoieli asupra moralității și cunoștințelor juridice ale consilierului PSD, precizând cvă va prezenta probe concrete în acest sens, despre ”năzdrăvăniile” pe care acesta le-a făcut în calitate de președinte al Consiliului de Administrație al SC Domeniul Public Câmpia Turzii SA. ”Este total pe dinafară!”, a concluzionat Varodi.

”Eu, personal, sunt pentru dialog, dar bineînțeles în limitele bunului simț. Părerea mea personală este că această interpelare depășește limita bunului simț”, a fost opinia exprimată de consilierul UDMR, Ioan Vituș.

”Nu o să răspund la aceste două interpelări, pentru că sunt mult sub nivelul meu”, a fost replica primarului Dorin Lojigan.

Procedura transmiterii unor luări de poziție, în plenul Consiliului Local, din partea unui consilier care absentează, este nemaintâlnită, nefiind prevăzută nici în Regulamentul de funcționare al Consiliului Local. În mod normal, poziția exprimată de consilierul PSD, care folosește epitete jignitoare în cuprinsul documentului, poate fi folosită în cadrul unei conferințe de presă asumate de partid. Iar dacă este vorba despre un presupus abuz al primarului, așa cum s-a formulat acuzația, acesta trebuie reglementat/dovedit cu ajutorul instanței, în baza unei plângeri în acest sens. 


Dacă îți place să știi tot ce se întâmplă în Turda și Câmpia Turzii, dă-ne un LIKE! 

loading...