Live Video
 

Horia Nasra trage un semnal de alarmă privind levigatul de la Pata Rât! (VIDEO)

Deputatul clujean a fost zilele trecute într-o vizită la Pata Rât alături de edilii din zonă, parlamentarul trăgând un semnal de alarmă cu privire la dezastrul ecologic iminent.

 

„Zilele trecute, alături de primarul comunei Apahida, dl. Grigore Fati și Forgaci Dragoș am vizitat din nou tăul cu levigat care amenință pânza freactică din zona Cluj-Napoca - Comuna Apahida, Cluj.

Sper ca în cel mai scurt timp Executivul Consiliului Județean Cluj să rezolve problema, apoi cu toții, consilieri locali, județeni, parlamentari trebuie să ne îndreptăm atenția spre drama socială a oamenilor din Pata Rât” relatează Nasra pe pagina de Facebook.

Între timp, administrația județeană anunță finalizarea expertizei tehnice comandate de constructor referitoare la alunecarea de deșeuri din data de 22 iulie și soluțiile propuse.

În acest context, liderul forului administrativ județean a precizat că soluțiile propuse au fost deja trimise spre avizare Apelor Române.

Lucrările amintite de președintele CJ Cluj, Alin Tișe, fac referire la colectarea levigatului în două bazine de decantare, acesta urmând a fi pompat prin conducte cu ajutorul unor motopompe special instalate.

După decantarea și sedimentarea levigatului în primul bazin, acesta va fi transferat în cel de-al doilea bazin unde va fi supus de Compania de Apă unor tratamente chimice menite să îl decontamineze. Ulterior, lichidul rezultat, total nepericulos pentru mediu, va ajunge în sistemul de canalizare.

Pentru a se asigura conformarea la legislația în vigoare și a se atinge standardele impuse de lege, întregul proces de epurare va fi monitorizat de Apele Române.


TURDANEWS LIVE VIDEO:

Duminică, 19 noiembrie, ora 11.00:

Fotbal. Arieșul Mihai Viteazu - Sticla Arieșul Turda.

Sâmbătă: 25 noiembrie, ora 19.00:

Handbal. KH Trepca - Potaissa Turda (meci 1)

Duminică, 26 noiembrie, ora 13.00:

Handbal. KH Trepca - Potaissa Turda (meci 2)

Dacă îți place să știi tot ce se întâmplă în Turda și Câmpia Turzii, dă-ne un LIKE! 

loading...