Live Video
 

20 de romi din Turda calificaţi în meseria de lucrător în comerţ

Centrul de Igienă şi Sănătate din cartierul Poiana inaugurat în luna aprilie a acestui an, a găzduit la finele săptămânii trecute o primă informare a unui curs de calificare în meseria de lucrător în comerţ, destinat romilor din Turda.

Reprezentanţi ai Partidei Romilor – Pro Europa au precizat că, după toate probabilităţile, în 15 septembrie va începe un curs de calificare în meseria de zidar, destinat, în special, romilor care locuiesc pe strada Margaretelor din cartierul Poiana, una din zonele Turzii unde există concentrări ale acestei etnii.

Cursurile fac parte din cele patru programe de formare profesională prin care romii din Turda, Aghireşu, Huedin şi Mociu, care au împlinit vîrsta de cel puţin 16 ani, se pot califica în meseria de lucrător în comerţ, respectiv în cea de lucrător în construcţii, scrie ziarul Faclia.

Centrul Comunitar de Igienă şi Sănătate a fost inaugurat pe 19 aprilie 2011, fiind finanţat prin Fondul Român de Dezvoltare Socială, componenta de intervenţii prioritare pentru comunităţile rome. Clădirea situată pe strada Câmpiei nr. 57, cu o suprafaţă utilă de 202,81 mp, găzduieşte un punct de tratament, o baie publică (cu duşuri şi toalete) şi o spălătorie. Grantul în valoare de 118.771 Euro de la FRDS este completat de o contribuţie locală în valoare de 12.374 Euro, din care contribuţie de la bugetul local în valoare de 9.429 Euro şi contribuţie în muncă a membrilor comunităţii de romi în valoare de 2.945 Euro.
 


Dacă îți place să știi tot ce se întâmplă în Turda și Câmpia Turzii, dă-ne un LIKE! 

loading...