m install
petlinii
nello construct

Atelier de dezvoltare și cunoaștere personală organizat în cadrul proiectului ,,Și noi avem dreptul la muncă!”

floris

Beneficiarii proiectului ,,Și noi avem dreptul la muncă!”, persoane de etnie romă și persoane cu dizabilități, au participat azi, 26 martie 2015, la un nou atelier de dezvoltare și cunoaștere personală organizat la Turda de Agenția de Consultanță și Afaceri Română.

Atelierul s-a desfășurat în cadrul Centrului de Incluziune Socială și a avut ca obiectiv dezvoltarea abilității de autocontrol și dezvoltarea abilității de integrare, comunicare și cooperare în grup a participanților.

Atelierele de dezvoltare și cunoaștere personală vin în întâmpinarea unor nevoi de creștere a stimei de sine a grupurilor vulnerabile și reprezintă o metodă interactivă prin care persoanele participante își dezvoltă abilitățile sociale, emoționale și cognitive, pentru a reuși să se adapteze eficient la mediul social din care fac parte și să interacționeze cu cei din jur.

Pe parcursul unui atelier de dezvoltare personală, beneficiarii proiectului interacționează și cooperează cu alte persoane, scopul atelierelor fiind de a produce o schimbare și de a crea un echilibru în dezvoltarea participanților, de a le asigura  acestora libertatea de exprimare și manifestare a sentimentelor, dorințelor, nevoilor personale, atitudinilor și opiniilor, de a-i ajuta să își dezvolte încrederea în propria persoană și de a se integra într-un grup. Atelierele de dezvoltare și cunoaștere personală cumulează obiective legate de nevoile persoanelor din grupul țintă privind creșterea stimei de sine, cunoașterea reciprocă, respectând cele două direcții axiologice precizate în cadrul proiectului: organizarea de jocuri de rol, exerciții pentru dezvoltarea abilităților de comunicare și relaționare, ateliere cu teme artistice (pictură, muzică, teatru).

Agenția de Consultanță și Afaceri Română – ACAR, în parteneriat cu Forum Group în calitate de beneficiar, Fundația Centrul Parteneriat pentru Egalitate – CPE și Asociația Eduteco,  implementează în intervalul aprilie 2014 – octombrie 2015  proiectul  ,,Și noi avem dreptul la muncă!”, în regiunile: București-Ilfov, Sud-Muntenia și Nord-Vest. Obiectivul general al proiectului constă în îmbunătățirea integrării grupurilor vulnerabile  (800 de persoane de etnie romă și 100 de persoane cu dizabilități) și eliminarea barierelor cu care aceste grupuri se confruntă în încercarea lor de a obține un loc de muncă și de a se integra în societate, prin furnizarea de servicii de consiliere, orientare profesională şi cursuri de calificare/recalificare adaptate nevoilor particulare ale grupului ţintă.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Ultimele articole: