Luni de la ora 19, Arieşul Mihai Viteazu, a susţinut cel de-al doilea joc de verificare în compania juniorilor republicani A, de la Arieşul Turda, pregătiţi de Dorin Suciu. Acest joc s-a disputat pe terenul II, din Complexul Sportiv Poiana.
A fost un joc viu disputat, cu faze purtate la ambele porţi, în care juniorii lui Dorin Suciu, au încercat să demonstreze că nu sunt mai prejos decât o echipă de liga a 4-a. Deşi ocazii au fost la ambele porţi, prima repriză sa încheiat cu un scor alb. La pauză, în garniturile de start cei doi antrenori au operat modificări, fond pe care au apărut şi cele două goluri. Mai întâi au înscris oaspeţii, prin S. Varga, din centrarea lui L. Nemeş, apoi „junii” asistaţi de pe margine de Dorin Suciu, Doru Moldovan şi Marcel Rusu, au reuşit să restabilească egalitatea prin Radu Ceclan, la o desincronizare pe axul central al defensivei.
În prima partidă de verificare, elevii lui Alexandru Costişor au întâlnit Sănătatea, pe terenul din parcul sportiv „Iuliu Haţieganu” din Cluj. Cu o experienţă competiţională mai bogată, echipa „viruşilor verzi” s-au impus cu scorul de 5-3. Pentru echipa din Mihai Viteazu a reuţit tripla S. Varga.
Alexandru Costişor a început jocul în formula: Litean – Papalan, Sin, Cecălăcean, Brădean, I. Mercean, D. Pop, Hidişan, Moisă, Nemeş, S. Varga. Au mai jucat: P. Ghip (un portar talentat de vârsta junioratului), A. Berindei, Oltean, Şerban (toţi juniori din pepiniera proprie).
Din cauza problemelor de serviciul, Costişor nu a putut beneficia de serviciile mai multor jucători: Imbuzan, Szakacs, Buglea, Sechereş, Indreica şi Goia.
Arieşul Mihai Viteazu pe sticlă
Postul de televiziune One Tv Turda va realiza marţi, de la ora 18, o emisiune sportivă pe noua bază sportivă de la Mihai Viteazu, în comentariul lui Costică Petruş. Din partea clubului Arieşul vor răspunde întrebărilor realizatorului acestei emisiunii membrii Consiliului Director al Clubului Sportiv Arieşul Mihai Viteazu. Această înregistrare va putea fi urmărită joi 21 iulie, de la ora 18, în cadrul emisiunii „Zona Sport” a canalului de televiziune OneTv Turda.