m install
petlinii
nello construct

Fotbal, Liga 4: Arieșul Mihai Viteazu a încheiat turul cu o victorie

floris

Ultima etapă a sezonului de toamnă a coincis cu o victorie obținută de elevii lui Lucian Roșu, în fața colegei de serie CFR Dej. Jocul ar fi trtebuit să se dispute pe terenul la Dej, pe terenul din Obor, dar cfr-știi, au acceptat să joace la Mihai Viteazu din cauza timpului rece a strării precare în care se află terenul unde își dispură jocurile de acasă și a condițiilor improprii care sunt la baza sportive din Dej.

Partida a început cum nu se putea mai bine pentru echipa din Mihai Viteazu, care s-a văzut cu avantaj pe tabelă încă din minutul 4, prin golul reușit de Gabriel Sadaguschi, înregimentat sub culorile Arieșului în această toamnă. Gazdele au încercat să se desprindă pe tabelă, numai că bucuria lor a durat puțin, deoarece la un atac mai consistent defensiva lor s-a clătinat și oaspeții au reușit să restabilească egalitatea prin Vlad Borșan în minutul 10. Cum un necaz nu vine niciodată singur, în minutul 35, Alex Linca, în contact cu un adversar s-a accidentat și a fost nevoit să părăsească suprafața de joc, fiind înlocuit cu Sebastian Varga. Pe parcursul primei părți și chiar până aproape de finalul partidei, ambele echipe au beneficiat de oportunități prin care puteau trece în avantaj. dar tabela electronica a stadionului a rămas nemodificată. Zeița Fortuna, de această data a surâs echipei gazdă, care în urma unui acat prelungit a reușit să marcheze golul victoriei prin același Gabriel Sadaguschi, în minutul 89. Cu această victorie Arieșul Mihai Viteazu, a totalizat 13 puncte și a încheiat sezonul de toamnă pe locul 10.

Arieșul Mihai Viteazu – CFR Dej 2-1 (Gabriel Sadaguschi `4, `89 /  Vlad Borșan `10)

La acest ultim joc al sezonului de toamnă Lucian Roșu, a avut la dispoziție următorul lot:

Nicu Ionele (cpt), Sergiu Ghip portari – Alex Linca, Cătălin Perde, Darius Tolomeiu, Sergiu Mărginean, Robert Kolozsi, Marius Ignat, Cătălin Crișan, Răzvan Pintilescu, Horațiu Moldovan, Gabriel Sadaguschi, Sebastian Varga, Mihail Râșteiu, jucători de câmp.    

Gabriel Sadaguschi – marcatorul celor două goluri din partida cu CFR Dej;

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Ultimele articole: