Sunt jurnalist din 1996. Am lucrat, în principal, în presa scrisă (săptămânale locale, cotidiene judeţene sau naţionale, săptămânale judeţene). Am lucrat, pentru o perioadă de circa un an, în televiziune, la SICA TV Turda, care ulterior a devenit Pro TV. Până în 2004 am activat în presă sub forma unui job complementar (am lucrat la CFR, electronist CF), iar de atunci am preferat să lucrez exclusiv în presă.
În perioada 2004-2006 am coordonat săptămânalul local Ziarul 21, perioadă în care vânzările au crescut de aproape 10 ori, iar ziarul s-a impus pe o piaţă în care mai existau 3 săptămânale locale.
În perioada 2006-2008 am coordonat proiectul săptămânalului local Ziarul Obiectiv, care a fost liderul informaţiei locale din presa scrisă. Publicaţia şi-a încetat apariţia după ce a survenit divorţul între mine şi fosta mea soţie Adriana Bec, care a considerat de cuviinţă să-mi spună că “societatea este a ei”, deşi o făcusem amândoi (am făcut greşeala să am încredere în cine nu trebuia).
În intervalul 2008-2009 am colaborat cu săptămânalul Obiectivul de Arieş. Ziarul şi-a încetat apariţia în mod subit. N-am înţeles exact de ce.
Din august 2008 am pornit proiectul primului ziar exclusiv online din Turda şi Câmpia Turzii, TurdaNews.net, prin intermediul societăţii la care sunt asociat unic (Geflo Media SRL). La un an de la lansare, TurdaNews.net ajunsese deja pe locul 1 în topul site-urilor locale, iar la 2 ani de la lansare, a devenit lider autoritar, la distanţă mare de locul 2.
Din iunie 2009, printr-o asociere cu prietenul meu Viorel Crişan (jurnalist şi el), am înfiinţat societatea Vioge Press SRL, care a scos pe piaţă un nou săptămânal local: Ziarul AS (primul număr a apărut în 5 iunie 2009). Ulterior, din motive de lipsă de perspectivă de dezvoltare a proiectului, într-o perioadă de criză, am renunţat la proiectul pe print.
Domenii din care scriu:
- investigaţie (dezvăluiri), politică, sport, economic (uneori).
Specializări:
studii de marketing-publicitate (MBA Business.Europe, Academia Britanică De Afaceri, 2005),
curs pentru legea 544/2001 – accesul la informaţii de interes public (2004, Baile Felix, USAID),
curs de jurnalism online (2004, Sinaia, Asociaţia Editorilor Online),
curs de legislaţia presei (2005, Cluj Napoca, Agenţia de Monitorizare a Presei),
curs de web desing (2007, Bucureşti, Eurocor)
training privind mecanismul achiziţiilor publice (2008, Cluj Napoca, Centras).
training privind “solicitarea de informaţii de interes public – un drept civic fundamental şi un instrument util în activitatea profesională” (2008, Predeal, Institutul de Politici Publice)
seminar “Cinci paşi pentru afacerea ta” (2010, Cluj Napoca, Coaching4You)
sesiune de instruire cu tema “Ia atitudine! spre integritate” (2010, Turda, Asociaţia Pro Democraţia)
Lucrări:
- Sub egida Institutului de Politici Publice şi Centras am întocmit un raport de monitorizare privind activitatea consilierilor locali din municipiul Turda (primele 3 luni de mandat), în cadrul proiectului “Ei trebuie să lucreze pentru tine – Învaţă cum să evaluezi consilierii din localitatea ta!”, dat publicităţii în 28 noiembrie 2008.
Distincţii:
- recompensat cu titlul “Jurnalistul anului”, în mai multe rânduri.
- locul 8 naţional la RoBlogFest 2011, categoria “Blog de Jurnalist”.
- diplomă pentru susţinerea “Job Shadow Day” 2011.
- diplomă pentru participarea la dezbaterea “Împreună pentru un mediu îngrijit” – activitate de diseminare a proiectului naţional “Şcoli pentru un viitor verde” 2011, secţiunea Doxi.
- diplomă de participare în cadrul proiectului “Let’s Do It, Romania!” (24.09.29011)
- diplomă pentru contribuţia adusă la susţinerea şi promovarea concursului judeţean “Alege educaţia”, organizat de Colegiul “Emil Negruţiu” Turda (14.10.2011).
- diplomă pentru contribuţia adusă la promovarea şi susţinerea Concursului inter-şcolar Cluj-Alba, “Antreprenor în mediul rural – de la mic la mare” (18.11.2012).
-diplomă pentru “cel mai perseverent trust media în promovarea şi mediatizarea activităţilor de voluntariat” (Gala Voluntarilor, 03.12.2012).
- diplomă pentru sprijinul acordat şi prezenţa la turneul de fotbal indoor, ediţia a IX-a, Turda, februarie 2012 (Sport Line).
- diplomă pentru sprijinul voluntar acordat activităţii şcolare “Job Shadow Day” 2012.

Am dat peste acest site (blog) de cateva zile. Mi se pare bine realizat, cu informatii de ultima ora si la obiect. Pacat ca nu am gasit ceva asemanator, la fel de bine documentat si pentru Cluj (poate reusiti sa va extindeti informatiile si pentru Cluj).
Totusi am cautat o informatie pe care n-am gasit-o inca pe “netosfera”: daca in acest an se organizeaza “Ziua portilor deschise” la Baza aeriana 71?
Fiti primul ziar online care sa dea aceasta informatie.
Va multumesc si va doresc succes in continuare.
Mă bucur pentru aprecierile dvs. În ceea ce priveşte extinderea pe Cluj, aceasta este posibilă în momentul în care vom găsi un parteneriat în acest sens. Deocamdată, am fost interesaţi să facem o “reţetă bună” de ştiri locale pe zona Turda – Câmpia Turzii. Evident, experienţa acumulată poate fi extinsă şi în alte zone şi nu este exclus să luăm în calcul acest aspect.
În ceea ce priveşte “ziua porţilor deschise” de la baza aeriană de la Luna, vom anunţa în momentul în care va exista o informaţie confirmată în acest sens (pentru că cei de la baza aeriană sunt cei care decid).
Vă mulţumesc încă o dată.
Buna,
Si eu ma bucur ca am gasit siteul. Sunt “turdeanca” de cateva luni, de cand ne-am mutat cu sotul si cei doi bebei de la Cluj. La inceput am fost disperata de lipsa informatiilor despre Turda de pe net. Mi se parea ca fie lumea de aici nu stie ce-i aia internet fie nu se intampla chiar nimic in oras. Eram in cautare de bloguri turdene, siteuri de stiri locale, etc. Siteuri din care sa aflu din timp de evenimente, concerte, expozitii. Inca nu sunt lamurita, functioneaza teatrul? Ai unde sa-ti duci copiii la ceva evenimene? Exista o librarie mai dotata? Stiu ca nu pot sa am aceleasi pretentii de la Turda pe care le aveam in Cluj, dar sper ca in timp sa ma conectez la acele surse de informatii care sa ma ajute sa nu ratez evenimentele locale. Spor la blog/site si vacanta relaxanta la mare!
Mă bucur pentru aprecierile pozitive legate de site. Da, ai nimerit pe cel mai bun site local (o confirmă cele circa 30.000 de persoane care ne accesează lunar site-ul!). Referitor la informaţii:
- site-ul nostru încearcă să ofere cititorilor săi toate informaţiile esenţiale; asta nu înseamnă că suntem perfecţi, ci că ne dorim să fim.
- de multe ori, cititorii ne ajută cu informaţii relevante, trimiţându-ne informaţii despre expoziţii, spectacole, evenimente etc.
- colaborăm cu majoritatea instituţiilor şi organismelor care organizează evenimente în Turda şi Câmpia Turzii, tocmai pentru că vrem să informăm din timp cititorii.
Referitor la întrebări:
- Teatrul funcţionează! Sunt şi piese pentru copii, însă acum e vară, deci… vacanţă.
- Cu evenimentele nu stăm prea bine, zic eu. Oricum, cele care sunt, le mediatizăm pe cât posibil.
- Librării nu sunt pe măsura celor din Cluj, din păcate. Însă, s-ar putea ca biblioteca municipală să-ţi ofere nişte variante.
Mulţumesc pentru urări! Site-ul “funcţionează” şi fără mine, aşa că nu-l rata!
Buna ziua,
Ma numesc Mihaela si uneori las gandurile sa curga….se nasc versuri…as dori o parere sincera si priceputa….eu nu cunosc pe nimeni in domeniul asta..
Multumesc pentru atentie..
…
era atat de calda,
de blanda,
de frumoasa,
ca zeci de regi o vrura,
alaturea s-o aiva.
si ode-i inchinara,
si isi cantau iubirea,
ea nu vroia decat…
… sa-nceata!
…gasise nemurirea…
un indraznet in seara,
privirea ii fura,
si pana sa priceapa,
pe buze-o saruta.
il dojenea privirea,
si palma se grabea,
sa stearga-n graba,iute,
fiorul ce i-a dat.
pleca fugind in casa,
sa n-o ghiceasca nimeni,
furis in fapt de seara,
promise sa revie.
il cauta si azi…
il cauta si maine…
si pana sa-si dea seama,
a lui era-n vecie.
dar cum se poate oare,
ea fiica si printesa,
si el descult,strengarul,
…sa-i deie amulete.
si cand afla Tatal,
(..cum sa nu-si dea seama,
cand ea avea culoare,
si canta fara seaman)
se-nfurie amarnic,
porunca el daduse,
ca sa sfarseasca-n lanturi,
in beciurile ude.
el se stingea in beciuri,
ea sus in odaita,
el se ruga in noapte,
ea se ruga in ziua.
rugand pentru-ndurare,
invins de neputinta,
numai voia decat,
sa moara in pustie.
cand afla ca se stinse,
tanara domnita,
pleca in cautarea,
acelei mici seminte…
stia ca e pe stanca,
..steluta,si e alba,
si daca o saruta in zori…
…de dimineata..
pe veci avea sa fie,
a lui si el a sa,
dar nu in lumea asta…
el ….”nu ma uita ”
si ea …un fluturas..
…
…si de te caut zi si noapte,
…nicicand nu vreau sa te gasesc,
…doar dorul cel secat de-atatea fapte..
…ma-ntreaba uneori..:mai esti?
…sunt impietrita-n fata ta,
…nici inima nu simt cand bate,
…astepti la poarta sufletului meu,
…sa-ntrebi cumva de se mai poate.
…am invatat sa ma ridic…
…in lipsa ta cazuta in hau…
…mi-e rau de inaltimi se pare…
…si parca nu mai vreau sa zbor…
…chiar daca uneori plutesc.
…alaturi de un efemer,
…ce repede imi amintesc,
…caci nu mai vreau deloc sa zbor!!
…
O furnica pe-un marut,
Umbla usor bezmetica,
Cand este la polul sud,
Cand in partea vestica.
Necajita,far’ajutoare,
Nu stie ce,cum sa faca?
Sa ia marul in spinare,
Ca sa-l duca-n grab’acasa.
Nu-i problema ca e mare,
Ca-i rotund sau acru poate,
V-a gasi o rezolvare,
Si-o v-a pune-n aplicare.
Se uita spre musuroaie,
Si-i dadu un branci la vale,
Si striga catre surate,
Dati-va va rog la o parte.
Cand ajunse atat de-aproape,
Ii puse-o mica piedeca,
Marul chiar dadu pe spate,
Si cazu in pivnita.
…
Ti-am mangaiat si chipul,
Si buzele si ochii,
Ti-am mangaiat si pieptul
Ti-am mangaiat si zborul.
Ti-am mangaiat si rana,
Pana s-a vindecat..
Ti-am mangaiat si drama,
Ti-am mangaiat nelinistea.
Ti-am mangaiat iubirea,
Minciuna si cosmarul,
Ti-am mangaiat si ura
ti-am mangaiat si sarmul.
Si visul si dezamagirea…
Si-adevarul,nemurirea…
Tristetea,fericirea…
Pe mine cine ma v-a mangaia?
…
Si daca uneori te chem,
In visul meu de-ndragostita,
Dimineata ma trezesc,
Intr-un cosmar de parasita.
Si-atat de egoist revii,
In realitatea crunta,
Si-mi ceri iubire nopti la rand,
…alaturea tu vrei sa-ti fiu!
Dar nu vorbesti de dimineti,
E ca si cum n-am exista,
Se spulbera ca praf de stele,
Si dorul si iubirea ta.
…
Sunt un mic gandac din iarba,
M-ai luat in palma ta,
Mi-ai suflat in aripioare,
Sa vezi daca pot zbura.
Nu sunt pasare copile!
Ca sa ma indrept spre cer,
Pune-ma jos printre fire,
Ca ma ia cu ameteli.
Daca vrei sa fim prieteni,
Haide vino-aicea jos,
Printre firele de iarba,
Ne-om juca doar amandoi.
…
Mi-e dor de gandul tau nebun
Si de a ta dorinta
Mi-e dor usor sa te sarut
…sa nu mai am vointa.
Mi-e dor asupra mea sa te apleci
Ca sa-mi soptesti iubirea
Si-n ochii tai cei mari si verzi
Sa-mi vad eu nemurirea.
Azi nu mai sunt un gand nebun
Si nici a ta dorinta
Mi-e foarte greu sa te sarut
…sa nu mai am vointa.
Azi nu te-apleci asupra mea
Nu-mi mai soptesti iubirea
Si-n ochii tai cei verzi si mari
Eu nu-mi vad nemurirea.
O părere sinceră pot să-ţi dau. Una pricepută, mai puţin… Nu sunt un specialist în acest domeniu. Dar, personal, apreciez că sunt interesante… E frumos să-ţi aşterni gândurile în versuri, să dau un simbol artistic vieţii…
Buna seara, am avut un bun prieten si coleg de scoala Laurentiu Florea – esti cumva nepotul lui, baiatul lui Gilu?
Multumesc anticipat. Sper ca nu sunt/par indiscreta. Mary H.
Cu siguranță nu! O fi vreo coincidență de nume…
ok, merci oricum. noapte buna
Oare e vorba de Gelu Florea prieten cu marius Pocol si Vali Vaida de la CED Nasaud, daca da atunci salutari de la Costi Borza un SCB-ist si el
Da, este acel Gelu Florea. Între timp, s-a lăsat de CFR (la timp) şi am luat-o pe calea antreprenoriatului.
Multe salutări şi gânduri bune!
Salut,
Am observat ca anul acesta nu se mai tin acele concursuri de zielele municiupiului Turda (fotbal, sah, table). Nu se poate face nimic in acest sens?
Nu fac parte dintre organizatori! Însă, e adevărat: în anii trecuţi m-am ocupat de organizarea unor competiţii de acest gen, pentru Zilele Municipiului. Dar fără a avea vreun câştig… Anul acesta nu am timp să mă ocup. Şi, după cum văd, nimeni nu e dispus s-o facă în condiţiile în care am făcut-o eu…
Ok, mersi de raspuns.
Buna ziua,
Echipele de fotbal din zona Campia Turzii-Turda joaca in fiecare an in Campionatul Judetean de Fotbal Cluj – Zona Campia Turzii (echivalentul Ligii a V-a). Exista o comisie municipala de fotbal la Campia Turzii (aflata in subordinea Asociatiei Judetene de Fotbal Cluj) care coordoneaza desfasurarea campionatului, insa care nu isi actualizeaza site-ul cu lunile .
Pentru ca ar fi niste informatii de interes pentru cititorii Dvs, ati putea lua legatura cu aceasta comisie si sa creati o rubrica permanenta pe turdanews.net cu rezultatele fiecarei etape si clasamentul la zi?
Felicitari pentru site si pentru seriozitate!
Îi vom contacta. Aveţi dreptate, putem face pe site o rubrică specială. Noi am încercat la un moment dat asta, însă acum fiind la început de nouă ediţie, probabil vom reuşi să stabilim nişte detalii ale colaborării. Noi suntem dispuşi şi să mergem la unele meciuri interesante, să facem foto şi video şi să le promovăm, pentru că am observat şi atunci când am mai fost că există un interes din partea cititorilor.
Vă mulţumim pentru sugestie!