L-am căutat, chiar şi atunci când nu ştiam. Şi L-am găsit, atunci când nu mai credeam.

Întâlnirea cu Dumnezeu este o contopire cu întreg Universul, dincolo de barierele condiţiei umane. Întâlnirea cu Dumnezeu este o experienţă indescriptibilă. Este Totul. Este bucuria reîntoarcerii acasă, după o lungă călătorie pe nicăieri. Este hohotul de râs al reîntâlnirii şi lacrimile sufletului copleşit, într-o dulce contopire existenţială.

Oamenii se mint, dându-şi puterea de a decide, prin propia credinţă, dacă Dumnezeu există sau nu există. Se mint naiv, pentru că Dumnezeu este dincolo de ceea ce crede omul. E mai presus de toate.

Întâlnirea, Marea Întâlnire, este copleşitoare. Lacrimile îţi şiroiesc instantaneu. Nu de durere, nu de tristeţe, ci de bucuria lăuntrică a experienţei unice, a experienţei care-ţi transformă destinul de om. De copleşitoarea trăire a lui „ACUM ŞI AICI”, plenar, dincolo de limitele existenţei umane. Iar când Dumnezeu îţi şterge lacrimile, nimeni şi nimic nu-ţi mai poate influenţa Drumul.

Existenţa lui Dumnezeu nu se discută, ci se afirmă!

Dintr-o dată, Trecutul şi Viitorul s-au contopit în clipa unică a lui Acum. Tot Universul s-a contopit într-un atom. Şi prezenţa Sa m-a izbit drept în pieptul ce-mi tresălta incontrolabil. Lacrimi de bucurie îmi şiroiau pe obraz. Simţurile îmi înebuniseră. Şi, dintr-o dată, Marea Linişte m-a compleşit. Nu mai conta nimic, pentru că în afară de acea clipă nu mai era nimic. Atunci am înţeles ce înseamnă graţia divină. „Micul” dar al existenţei Sale. Cine îl primeşte, e cel mai fericit om.

Şi ce dacă sunt toţi împotriva mea? Mi-e suficient să-l am aliat pe Dumnezeu, şi-atunci voi fi întotdeauna învingător.

Distribuie și tu:
  •   
  •   
  •   
  •   
  •   
  •  
  •  
Data naşterii: 02.12.1969. Domiciliul: Turda Profesia: jurnalist/investitor media Specializări: jurnalism online, marketing, webdesign. Proiecte: TurdaNews.net, SibiuNews.net, NewsCluj.ro. Afaceri: asociat unic SC Geflo Media SRL.

7 COMENTARII

  1. Extraordinara descriere,si cuprinzand intreg sufletul, cu cuvinte , cum spunea Isus Hristos ca Imparatia Cerururilor e in fiecare din noi! cand vorbim de el cred ca vorbeste el in noi!

  2. Eu sunt in legatura permanenta cu DUMNEZEU prin rugaciune,prin semenii mei care sunt chipul si asemanarea lui DUMNEZEU.La a-II-a si infricosata judecata a lui DUMNEZEU,se va tine cont de faptele milei trupesti:”Caci flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc;insetat am fost si Mi-ati dat sa beau;strain am fost si M-ati primit;Gol am fost si M-ati imbracat;bolnav am fost si M-ati cercetat;in temnita am fost si ati venit la Mine.”Evanghelia de la Sf.Ap.MATEI,Cap.25,versetele31-46.Sa nu uitati de acestea!

Comenteaza