Atenţie la ţepe!

Dacă te sună cineva cu număr ascuns şi-ţi spune că e de la Orange şi că datorită fidelităţii tale pentru aceeaşi bani îţi dă mai multe minute, şi-ţi mai spune să formezi *100#4# şi un număr de telefon, n-o face că îi reîncarci la nesimţit cartela, şi e vorba de sume mari nu 7 euro, de la 75 de euro în sus.

Precizare: pentru cei care au avut tendinţa să se bucure că am păţit-o, le produc o tristeţe: n-am păţit-o! Mi-a zis şi mie cineva “pontul”…

Obiectivul de Arieş, disponibil PDF

Primul număr al noului săptămânal local, Obiectivul de Arieş, este disponibil în format pdf pe site-ul ziarului (este în lucru, zicese, dar pdf-ul poate fi accesat şi citit). Eu zic să daţi click pe adresa de mai jos şi să-l citiţi. Şi după aia aştept păreri şi comentarii, eventual.

www.obiectivul.ro

Prognoză favorabilă de Zilele Municipiului Turda

Am studiat prognoza pentru perioada în care vor avea loc Zilele Municipiului Turda. Conform acestei prognoze, sunt şanse să plouă în acea săptămână, dar în cursul zilei de miercuri. După aceea vor fi ceva nori, dar fără ploaie, iar temperatura va fi în jurul maximului de 22 de grade (adică, nu va fi caniculă).

Şi dacă tot am amintit de Zilele Municipiului Turda, merită să v-aduc aminte cine e “capul de afiş”: suedezii de la Rednex!

Trafic: TurdaNews în creştere, Ziarul 21 şi Jurnalul de Arieş în scădere

Predicţiile privind succesul TurdaNews.net încep să se confirme, deşi suntem abia în a treia săptămână de la lansare. În timp ce TurdaNews a înregistrat o nouă creştere a numărului de cititori/săptămână (conform Trafic.ro), Ziarul 21 şi Jurnalul de Arieş au contabilizat scăderi ale traficului. Săptămâna precedentă surpriza în ceea ce priveşte traficul pe internnet a fost site-ul Primăriei Câmpia Turzii, care a înregistrat o creştere semnificativă a numărului de cititori, foarte probabil cu ocazia Zilelor Municipiului.

În săptămâna 11-17 august 2008, site-ul TurdaNews a ajuns la 849 de cititori, înregistrând o creştere cu 28,6% faţă de săptămâna precedentă. În acelaşi interval de timp, Ziarul 21 a scăzut la 1.754 cititori (-4,4%), iar Jurnalul de Arieş la 451 de cititori (-4%). Asta e situaţia în ceea ce priveşte site-urile de ştiri. Referitor la celelalte site-uri, am amintit de creşterea spectaculoasă a traficului pe site-ul Primăriei Câmpia Turzii (+72,4%), numărul de cititori ajungând la 1.231 pe săptămână (însă, foarte probabil, creşterea este legată de Zilele Municipiului şi se aşteaptă o revenire la “normal”, adică undeva pe la 700 de cititori/săptămână).

Clasament general al site-urilor din zonă: 1. ziarul21.ro – 1.754 cititori, 2. afaceriardelene.ro – 1.250 cititori, 3. campiaturzii.ro – 1.231 cititori, 4. turdanews.net – 849 cititori, 5. primturda.ro – 719 cititori, 6. jurnaluldearies.ro – 451 cititori, 7. zuzu-concept.com – 452 cititori.

“Vulturii” au sfârtecat o echipă cu ambiţii

Mulţi se aşteptau ca turdenii să vină ca mielul la tăiere pe terenul uneia dintre echipele care şi-au anunţat ambiţia de a accede pe prima scenă fotbalistică. Însă, după primul fluier al centralului, devenea tot mai evident că Pelici le pregătise gazdelor o aşezare care să împiedice eventualele traietorii ale baloanelor vâlcene. Iar atunci când încercările gazdelor se opreau neputincioase în picioarele fundaşilor turdeni, mingea căpăta rapid traiectorii bine stabilite, „desenate” astfel încât să surprindă o formaţie care ne cam tratase de sus. A rezultat un joc bun, cu un calm imperturbabil în faza defensivă şi cu „explozii” pe contre, care au muşcat nemilos din corpul unei echipe parcă paralizată de replica primită.

Rezultatul, dar mai ales jocul în sine, dă speranţe suporterilor turdeni pentru noul sezon. Ce-i drept, cu un pic de concentrare puteam câştiga, dar cum nu-i bine să fii nemulţumit după o astfel de evoluţie, mai bine să aşteptăm viitoarea deplasare în care să muşcăm cu nesaţ din următorul adversar.

Ce este pornografia?

Trăim vremuri în care, vrând-nevrând, suntem invadaţi de sex. Unii-l critică, alţii sunt indiferenţi, alţii se ascund să pronunţe cuvântul, o altă parte îl înţeleg greşit şi o mică parte ştiu să integreze informaţiile despre sex într-o normalitate cotidiană. În curând, pe TurdaNews veţi putea citi o rubrică foarte interesantă despre sex. Până atunci, însă, vă recomand un proiect foarte interesant al televiziunii Happy Fish: Istoria pornografiei. Nu de alta, dar mulţi confundă pornografia…

Pentru mulţi, tot ceea ce e legat de sex e pornografie. Ori nu e chiar aşa. Veţi vedea în acest mini-serial că o acumplare, chiar într-un film, nu înseamnă neapărat că acel film este “pornografic”.

Dar nu mai întind vorba… Mai bine vizionaţi mini-serialul, că e destul de bun, mai ales episodul introductiv.

Neputincioşii inventează, că n-au potenţă să demonstreze

M-am distrat în după-amiaza asta. Ia ghiciţi, cum a “recomandat” Ionel Ignat link-ul său spre TurdaNews? Mai întâi, să fac o paranteză: totuşi, apreciez că a inserat un link spre primul ziar exlusiv online din zonă. Însă, cred că nu era cazul să-şi manifeste din nou frustrările. În fine… să revin.

Aşadar, iată cum a scris Ionel recomandarea de pe blogul său: “Un site în care au fost terfeliţi mult în trecut. Atunci mulţi nu ştiau cine se află în spatele respectivului site. Acum se ştie: Gelu Florea”.

Din păcate, Ionel se îndreaptă tot mai mult de ceea ce înseamnă jurnalism (normal, dacă ne gândim că mai mult lucrează pe la italieni, ar zice unii “cârcotaşi”). De aceea, îi lămuresc unele lucruri:

1. Site-ul www.turdanews.net nu există decât din luna iulie. Se putea verifica acest lucru cu uşurinţă. Domeniul şi găzduirea domeniului au fost achitate de mine, ca persoană fizică, iar proiectul în sine este derulat prin intermediul SC Geflo Media SRL (societate înfiinţată în iulie 2008), unde eu sunt asociat unic.

2. Ionel a vrut să lanseze o idee falsă: că eu aş fi fost în spatele site-ului www.turdanews.go.ro. Dar nu a verificat un lucru simplu: să acceseze adresa respectivă şi să vadă ce-i apare! Ştiţi ce apare? Iată: “Intră pe www.ziarul21.ro, dacă vrei să citeşti un ziar bun!”. Dacă ar fi avut un pic de minte, şi-ar fi dat seama că nu i-aş fi făcut publicitate ziarului condus de Lia Durlan, în condiţiile în care toată lumea ştie cum m-am “războit” cu ea. Şi ca să-l mai învăţ un pic de meserie, îl anunţ că putea să verifice dacă acel anunţ a fost postat doar acum sau exista de mai multă vreme, cu ajutorul Trafic.ro. Dacă ar fi verificat, ar fi descoperit că site-ul www.turdanews.go.ro dădea trimiteri spre ziarul21.ro în luna august 2008, iulie 2008, iunie 2008, mai 2008 (deja am ajus la perioada în care Ziarul Obiectiv – despre care acelaşi Ionel spunea că este “de familie” , exista, ori e absurd să creadă cineva că eu i-aş fi făcut publicitate Liei Durlan în locul propriului meu ziar!), aprilie 2008 şi tot aşa, lună de lună până la ultima lună accesibilă pe Trafic.ro, respectiv ianuarie 2007! Este o intenţie ieftină de manipulare din partea lui Ionel şi o nouă demonstraţie de lipsă de profesionalism.

3. În aceeaşi perioadă, a mai existat un site Turdanews, tot pe un domeniu gratuit, care mă bălăcărea în toate felurile, tot sub masca anonimatului. Pe mine nu mă caracterizează acest lucru. Îmi asum cele scrise întotdeauna! În schimb, un actual subordonat de-al său (Marian Oprea) şi-a făcut la un moment dat un blog anonim în care critica… persoana mea! După o perioadă de timp, l-am deconspirat, cu probe! De altfel, a şi recunoscut ulterior. Deci, în tabăra cui sunt aceia care îşi ascund identitatea atunci când atacă, Ionele?

4. Având în vedere că Ionel Ignat nu a produs nici o probă în sensul acuzaţiei sale, iar TurdaNews.net este un proiect al unei societăţi comerciale, îl anunţ pe această cale că-l rog public să retracteze cele afirmate sau să prezinte probele necesare, în caz contrar fiind pasibil de plata unor daune pentru prejudiciile aduse unei societăţi comerciale. Pe de altă parte, rog societatea care deţine domeniul pe care apar cele postate de Ionel, respectiv SC GTA Info Press SRL să-l determine pe Ionel să renunţe la aceste acuzaţii nefondate, în caz contrar rezervându-mi dreptul ca, prin societatea mea, să includ ca parte civilmente responsabilă şi societatea care deţine site-ul, pentru că a dat dovadă de rea credinţă şi nu a dat curs solicitării mele.

Din păcate, ca să parafrazez motto-ul blogului lui Ionel (“Adevărul vă va face liberi”), Ionel Ignat este prizonierul propriilor sale neputinţe, obsesii şi frustrări. Îi doresc ca într-o bună zi să fie liber de ele!

UPDATE 1: Am trimis o solicitare oficială managerului societăţii (Ucu Florea) care deţine site-ul jurnaluldearies.ro, pe care este găzduit blogul lui Ionel, prin care l-am rugat să rezolvăm problema pe cale amiabilă. Redau mesajul: “Avind in vedere faptul ca Ionel Ignat a facut aprecieri tendentioase, nedemonstrate, la adresa site-ului www.turdanews.net, va rog sa-l determinati sa stearga/modifice acele aprecieri negative sau sa stearga link-ul cu totul (daca nu-si poate permite sa fie pentru o clipa echidistant fata de persoana mea), inserat in cadrul sectiunii Mass Media de pe blogul sau, in caz contrar rezervindu-mi dreptul sa actionez pentru repararea eventualelor prejudicii aduse societatii Geflo Media SRL, care gestioneaza proiectul TurdaNews.net.
Va rog sa considerati acest mesaj drept un mesaj de conciliere pe cale amiabila, iar in cazul in care nu se va da curs solicitarii, atunci reaua intentie va atrage culpa si de partea societatii pe care o conduceti”
.

UPDATE 2 (13.08., ora 05.10): În urma avertismentului meu, Ionel Ignat a considerat de cuviinţă să şteargă linkul spre site-ul turdanews.net, în loc să-l lase fără comentariu, aşa cum a procedat în cazul www.ziarul21.ro, de exemplu. În fine… Oricum, eu n-o să şterg recomandările spre blogul său şi o să-i fac reclamă la modul onest, aşa cum e normal. Însă, m-a deranjat că în ultimul său post a făcut din nou o afirmaţie fără s-o susţină cu probe: “Prost sunt, întradevăr! Altfel nu îi făceam atâta reclamă, inclusiv prin postul ăsta”. Adevărul este că TurdaNews.net a adus mai mulţi cititori site-ului jurnaluldearies.ro decât invers! Asta se poate proba tot prin intermediul Trafic.ro, care la rubrica “To referrer pe lună” îţi dă posibilitatea să compari trimiterile. Ei bine, în luna august (prima de funcţionare a site-ului TurdaNews), dinspre site-ul nostru au mers 31 de afişări (ceea ce a însemnat 2,17% din totalul afişărilor site-ului Jurnalul de Arieş), în timp ce în sens invers au venit doar 8 afişări (ceea ce înseamnă doar 0,34% din totalul afişărilor site-ului TurdaNews.net). În concluzie: Ionele, nu te mai crede ceea ce nu eşti! Ţi-am spus de mai multe ori: înainte de a te pretinde ceva, demonstrează! Încă n-ai demonstrat că ai construit ceva viabil (e drept, viitorul ţi-e înainte). Poţi prolifera câte injurii vrei la adresa mea, dacă tu aşa consideri necesar. Însă, eu îţi dau un sfat: construieşte şi “loveşte” cu ceea ce construieşti, pentru că acolo este dovada profesionalismului! Şi nu mai face greşelile începătorului: afirmaţie fără s-o probezi, scuzându-te apoi că nu te-ai “obosit” să verifici (penibil!)! Pentru că pierzi mult, din punct de vedere jurnalistic.

Statistici trafic pentru săptămâna 4-10 august

Aşa cum v-am obişnuit, o să prezintstatistici privind traficul pe internet pentru site-urile cele mai accesate din Turda şi din Câmpia Turzii.

Pentru săptămâna 4-10 august 2008 (a doua săptămână de viaţă pentru TurdaNews), site-ul www.turdanews.net a avut 660 de cititori (creştere cu 22,4 faţă de săptămâna precedentă). Celelalte două site-uri, aparţinând săptămânalelor locale Jurnalul de Arieş şi Ziarul 2, au înregistrat şi ele creşteri, dar sub ritmul TurdaNews. www.ziarul21.ro, care în acest moment este lider privind accesările, a avut 1.834 de cititori (creştere 2,2% faţă de săptămâna precedentă), iar www.jurnaluldearies.ro a avut 470 de cititori (creştere cu 12,4%).

Însă, există un spect interesant: accesările site-ului lider provind în special dinpre motoare de căutare, accesările directe reprezentând doar 14,28%% (luna august 2008). Asta înseamnă că mulţi cititori au ajuns pe acest site “întâmplător”, nu prin accesarea directă cu intenţia de informare. Comparativ, în cazul www.turdanews.net există 51,64% accesări directe. De altfel, distanţa dintre cititorii reali ai TurdaNews şi ai Ziarul 21 (lider actual) este mult mai mică decât cea reflectată de numărul de cititori total (care include o mulţime de cititori ajunşi pe site-ul lider la modul întâmplător, cum semnalam anterior). Această concluzie se poate reliefa cu uşurinţă dacă facem referire la cititorii proveniţi din judeţul Cluj. www.ziarul21.ro are 771 (statistici valabile pentru luna august 2008), iar www.turdanews.net – 470 (după doar 2 săptămâni, am ajuns la circa 61% din cititorii liderului, ceea ce înseamnă foarte mult).

Şi să mai precizez ceva. În acst moment, clasamentul general al site-urilor din zonă (conform trafic.ro) este: 1. www.ziarul21.ro, 2. www.afaceriardelene.ro (administrat de societatea turdeană Dacicus Media, condusă de Sorin Florea), 3. www.turdanews.net.

Noua publicație: Obiectivul de Arieș!

Noua publicație, editată de SC Turda TV SRL, societatea care deține postul local de televiziune One TV Turda, va apare din 19 august 2008. Denumire: Obiectivul de Arieș. Domeniul pe internet va fi la adresa www.obiectivul.ro. Directorul publicației va fi Aurel Șandru, iar redactor șef Viorel Crișan. O să scriu și eu ceva, pe acolo! :roll:

Iubesc Turda, că tare greu ajungi în ea!

Fraţilor, am trăit o experienţă pe care n-aş vrea s-o repet pentru nimic în lume! Din cauza SNCFR-ului, că a avut trenul o întârziere de 2 ore la plecare din Constanţa (!), am colindat toată ţara, ca să pot ajunge în această dimineaţă acasă. Am circulat în picioare!!!

Dar, ce am păţit eu cu SNCFR-ul mamii măsii puţin mai spre seară… Tot atunci, revista presei locale şi alte chestii. Că doar am revenit acasă!

Gata! Mâine plec spre casă…

Vacanţa mea pe litoral se încheie mâine. Pe luni, pe la amiază, voi fi din nou acasă. Din această cauză au lipsit articolele scrise de mine. În plus, a contat şi faptul că deşi oferta de cazare includea accesul la internet wireless, la “faţa locului” lucrurile nu au stat tocmai aşa. Mai precis: am avut într-o zi, întâmplător! Asta e…

În perioada următoare veţi putea reciti articolele mele şi investigaţiile mele. În primul rând, vreau să vă spun că un consilier local din Câmpia Turzii a recunoscut, în noua declaraţie de avere, că am avut dreptate atunci când l-am deconspirat (am fost singurul din presa locală) că declaraţia de avere şi de interese era incorectă. O să vedeţi desăre cine este vorba, pentru că, din câte se pare, acum există alte lucruri neclare în cazul său.

Evident, subiectul declaraţiilor de avere va fi printre primele. Aşa că pregătiţi-vă să citiţi cât de bogaţi sunt aleşii dumneavoastră!

Şi nu uitaţi că de săptămâna viitoare încep lucrul la noul ziar local, care va apare din 19 august!

Paradox: netelevizarea meciurilor a redus numărul spectatorilor!

Am citit astăzi într-unul din cotidianele sportive (care au preţuri prohibitive la Costineşti, bucata vânzându-se cu 2 lei!) că după primele etape disputate din acest campionat numărul spectatorilor este mai mic, comparativ cu numărul înregistrat în sezonul trecut. Informaţia poate fi un paradox: adică, meciurile nu pot fi văzute la tv, dar spectatorii de pe stadion sunt mai puţini?!

Din punctul meu de vedere, ştirea îmi confirmă teoria cu marketingul sportiv, de care cam duc lipsă echipele din Turda şi Câmpia Turzii (care se plâng că… n-au spectatori). Televizarea unui meci nu face altceva decât să ridice interesul pentru acel meci şi implicit pentru echipa promovată prin intermediul televiziunii. Pe de altă parte, dacă cluburile ştiu cum să-şi facă marketing sportiv, chiar prin intermediul presei (!), numărul spectatorilor creşte exponenţial. Vă dau două exemple: aducerea lui Toja la Steaua şi a “brazilienilor” la Rapid a sporit numărul abonaţilor cu câteva mii de persoane!

Tot aşa, şi FC Arieşul sau Mechel ar trebui să gândească strategii de marketing sportiv. FC Arieşul a început timid sezonul trecut, cu acele conferinţe de presă dinaintea jocurilor. Dar e prea puţin. Trebuie ceva mai consistent. Trebuie “poveşti”, “declaraţii bombastice” şi prezentări care să incite spectatorii să vină la meci. Să nu uităm că la Turda, de exemplu, în prima etapă a sezonului trecut au fost vreo 4.000 de spectatori. Deci, potenţial există, însă eu cred că până acum cluburile nu au ştiut ce să facă pentru a atrage lumea pe stadion.

Cred că se poate mai mult. Şi mi-aş dori să văd o schimbare de abordare din partea conducerilor celor două cluburi, în noul sezon. Pentru că are de câştigat toată lumea: clubul, jucătorii, presa…

Cine are interes sa faca “ghiveci”?

Am citit si eu despre scandalul care a fost pe One TV vineri seara (sursa: Jurnalul de Aries, ca cei de la Ziarul 21 nu-si actualizeaza site-ul si nici nu stiu daca au scris ceva). Marian Oprea spune ca “asupra One TV planeaza suspiciuni”, pentru ca la mijloc ar fi vorba de anumite interese pentru ca vocea transportatorilor privati sa nu fie auzita la nivel de Turda. Mai citesc despre unele amenintari ale jurnalistului Bogdan Eduard si reactia lui Viorel Crisan, redactor sef la One TV Turda. OK, dar din toate astea lipseste ceva, in opinia mea. Este un “ghiveci” menit sa zapaceasca auditoriul, nu sa-l lamureasca.

Despre ce vorbim? Despre un grup de transportatori privati care circula (la acest moment) ilegal prin municipiu. Am mai scris pe tema asta si am incercat sa pun problemele in asa fel incit lucrurile sa se rezolve, intr-un fel sau in altul. Normal, interesul acelor transportatori este clar, asa ca nu-l mai comentez. Unde au mers ei? In emisiune la Bogdan Eduard. Cine e Bogdan Eduard? Colegi de-ai lui din Baia Mare îl acuzau de tot felul de diversiuni, pentru a ştirbi imaginea unor persoane. Evident, cu interes…

Deci, Bogdan Eduard e un jurnalist banuit de tot felul de “minarii” (a se citi “aranjamente”). OK, trecem mai departe: cine a scris articolul? Raspuns: Marian Oprea. Marian Oprea si-a facut la un moment dat un blog anonim. Scopul principal al acelui blog era de a-mi da mie in cap, sub protectia anonimatului. Numai ca ghinionul lui a fost ca am fost suficient de inteligent incit sa-l deconspir la capatul unei investigatii-lectie pentru el. Dar, sa trec de faza asta si sa spun exact ce am vrut: Marian Oprea posta prin octombrie 2007 un comentariu legat de o hotarire a Consiliului Local Turda, care interzicea transportul greu prin centrul municipiului. Comentariul sau era evident “pro-transportatorii ilegali”. Pentru cei interesati, pot citi aici: “Turdenilor le-a ajuns Turda la os”. Normal, Marian Oprea a revenit in aceeasi maniera asupra subiectului, cu articolul “Asupra One TV planeaza suspiciuni”, din Jurnalul de Aries.

Deci, daca in acest “ghiveci” informational am depistat doua ingrediente (Bogdan Eduard si Marian Oprea) destul de interesante, gindul ma duce sa banui ca la mijloc a fost vorba de un anumit “scenariu”. Nu comentez cine si de ce, ca nu ma intereseaza (sunt in concediu, daca cumva ati uitat!), insa “mirosul fin de jurnalist” imi spune ca ceva n-a fost chiar in regula cu emisiunea, apoi cu continuarea din Jurnalul de Aries. Prea “se leaga”, vorba unui prieten…

In opinia mea, problema trebuie privita obiectiv si in ansamblu. Transportaorii privati au o problema, cel putin la acest moment: sunt in ilegalitate! Au uzat de tot felul de smecherii pentru a nu plati amenzile si pentru a eluda, smechereste, legile. OK! De partea cealalta, administratia locala a incercat sa gaseasca o solutie la aceasta problema, dar a balansat continuu dinspre impotenta inspre atitudine abuziva (probabil, ca o consecinta a impotentei afisate o perioada mai mare de timp). Problema e destul de delicata si nu va fi rezolvata simplu, daca nu va exista un interes in acest sens. Apropo: stiti ce i-am recomandat directorului RATL ca solutie la problema “ce sa le facem”? I-am spus a ia un microbuz sa mearga in Cluj si sa faca transport de persoane. Apoi, va vedea ce va pati si n-are decit sa vina in Turda si sa aplice ceea ce a patit! Din pacate, n-avem specialisti juristi care sa descilceasca problema…