Liberalii din Câmpia Turzii au fost felicitaţi de către preşedintele PNL Cluj, senatorul Marius Nicoară, pentru modul în care au organizat şi finalizat campania umanitară pentru ajutorarea sinistraţilor din Moldova. Nicoară a declarat că organizaţia din Câmpia Turzii a fost pe primul loc în judeţ, atât în ceea ce priveşte cantitatea, cât şi calitatea produselor duse în Moldova.
"Ca urmare a contribuţiei membrilor PNL Câmpia Turzii, precum şi a locuitorilor municipiului Câmpia Turzii şi Turda, am reuşit colectarea unui TIR de 20 de tone, cu ajutoare în valoare de aproximativ 400 de milioane de lei vechi", a spus preşedintele PNL Câmpia Turzii, Dorin Lojigan.
Pe de altă parte, liberalii au anunţat organizarea unei Şcoli de vară, în perioada 6-8 august 2010, sub denumirea "Liberalismul la înălţime". Evenimentul va avea loc într-un campus format din trei cabane, într-o locaţie pitorească, pe Valea ierii, în localitatea Moara de Pădure. Conform organizatorilor, a fost întocmit un program deosebit de atractiv, gândit special pentru tinerii liberali, şi nu numai, cu dezbateri tematice, jocuri şi concursuri, tehnici de supravieţuire şi cursuri de prim ajutor şi nu în ultimul rând discotecă în aer liber. La Şcoala de vară liberală vor participa circa 50 de tineri, membrii ai PNL, prieteni ai acestora sau simpli simpatizanţi.
fratilor liberari , guvernarile voastre au fost esecuri totale in istoria Romaniei . Ne mira faptul ca nu stiti sa va faceti reclama electorala si populista , decat dupa modelul Gal Avram , de fapt face cat toata organizatia voastra , trebuie sa recunostem ca , e mentorul vostru.
Ma tem ca o sa inceapa un nou mandat administrativ , in Consiliul Local fara ca voi sa avee-ti conilier local. S-au poate mai bine face-ti o pornoteca , aici va poate ajuta si Senatorul Nicoara , multimilionar cinstit.
Pai....daca nici astia "NU MAI DA...
nu am apucat sa te cunosc dar imi par...
imi pare sincer rau ca sa intamplat a...
E ceva normal. Doar taranii se mai je...
lucreaza scump , prost , si habar are...








![]() | Azi | 1074 |
![]() | Ieri | 2441 |
![]() | Saptamina asta | 8096 |
![]() | Saptamina trecuta | 16254 |
![]() | Luna asta | 19100 |
![]() | Luna trecuta | 19902 |
![]() | Total | 1280009 |
| - |
Iubirea e o dorinţă care presupune compromisuri care depăşesc puterea de a înţelege. Iubirea nu trăieşte, dec&acir...
Fără prea mare efort, poţi găsi metode ieftine şi bune pentru întreţinerea părului acasă, fără să consumi prea...
Bronzarea organic ă a devenit în ultima perioadă metoda de bronzare preferată a femeilor din întreaga lume, fiind ...
NISTE DVD-URI PORNO NU ATI MAI UITAT PE ACOLO PRINTRE AJUTOARE?CA LUI NICOARA ORICUM II PLAC SI ARE MULTE.DUCETI-VA LA GARA CU EL CU TOT,ROSCATZELULE!