Comisia de evaluare a ofertelor din cadrul procedurii de atribuire a contractului privind concesiunea unor lucrări în vederea extinderii parcării auto existente, construirii unui nou parking auto etajat şi a unui hotel de 4 stele în perimetrul Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca, a decis atribuirea acestor lucrări societăţii SC
„În urma analizelor şi clarificărilor solicitate s-a ajuns la soluţia atribuirii acestui contract. În acest zile au fost verificate documentele de calificare, anume oferta tehnică şi financiară şi s-a constatat faptul că redevenţele ofertate corespund cu cele din documentaţia de atribuire. De asemenea, societatea ofertantă a adus clarificările solicitate de comisie şi a acceptat clauzele contractuale propuse”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Radu Bica, care este şi preşedintele Comisiei de evaluare.
Termenul de execuţie asumat prin contract este de 18 luni pentru construirea viitorului hotel şi de 14 luni pentru viitorul parking, durata concesiunii este pentru o perioadă de 45 de ani, valoarea lucrărilor de investiţii fiind de 9.400.000 de euro pentru extinderea parkingului, respectiv de 9.750.000 euro pentru construirea viitorului hotel. Conform contractului, valoarea medie a redevenţei pentru extindere parcare şi parking este de 1.120.202,02 euro/an, valoarea redevenţei pentru hotel până la punerea în funcţiune este de 230.898,70 euro/an, iar după punerea acestuia în funcţiune de 12%/an.








![]() | Azi | 64 |
![]() | Ieri | 2187 |
![]() | Saptamina asta | 13804 |
![]() | Saptamina trecuta | 16667 |
![]() | Luna asta | 22788 |
![]() | Luna trecuta | 19902 |
![]() | Total | 1283697 |
|
Ora 10.00: Târg de finomşaguri la Casa Raţiu. Durează până la ora 14.00. Ora 11.00: Fotbal, Liga 2. FC Arieşul - Minerul Lupeni. |
Pot sa ejaculez pe f...
Lasa mai nene sa fim noi toti, "i...
Pot sa ejaculez pe f...
Ai aterizat din secolul 19 ? Mergi do...
Licenţă pentru publi...
Mare dreptate ai, soro! Iaca ce pates...
Tânărul de 16 ani, c...
..ai plecat prea repede...o sa-i lips...
Tânărul de 16 ani, c...
Fratelo dece ai plecat asa repede
(...