În urmatoarea perioadă, PSD Câmpia Turzii participă la campania de strângeri de semnături de susţinere publică a Moţiunii de Cenzură Populară, împotriva Guvernului. Campania a fost demarată la nivel central, oficialii social-democraţi susţinând că astfel dau ocazia poporului să-şi spună părerea, referitor la actualul Guvern.
Motivele invocate de social-democraţi, pentru semnarea moţiunii de cenzură la adresa Guvernului, sunt:
1. Dispreţuieşte pensionarii, pe care îi consideră vinovaţi de dezechilibrul bugetar şi pe care îi atacă în mod direct prin acţiunile sale;
2. Măreşte excesiv taxele şi impozitele, prin măsuri absurde (precum creşterea excesivă şi nediferenţiată a TVA), pe termen nelimitat, care distruge mediul economic şi adânceşte recesiunea actuală;
3. Taie nediferenţiat salariile bugetarilor – profesori, medici, militari, poliţişti, magistraţi, fără să ţină cont de recomandările specialiştilor, a patronatelor şi a sindicatelor;
4. Nu ia nici o măsură împotriva clientelei politice a lui Băsescu şi a lui Boc şi a corupţiei generalizate, adevărata cauză a dezechilibrului bugetar actual, a creşterii nejustificate a cheltuielilor şi a măsurilor de austeritate impuse cu forţa milioanelor de cetăţeni români.
5. Atentează la siguranţa cetăţenilor, prin tăierea subvenţiilor pentru încălzire, care vor accentua genocidul social în lunile următoare, când costul la întreţinere va deveni prohibitiv pentru majoritatea cetăţenilor;
6. Este total dezinteresat de soarta locurilor de muncă; nu preia soluţiile existente privind salvarea locurilor de muncă şi stimularea celor care creează locuri de muncă;
7. Ignoră total agricultura în România, aflată în pragul unui colaps în acest an, din cauza lipsei sprijinului din partea statului şi a corupţiei din cadrul Ministerului Agriculturii şi a structurilor de gestionare a fondurilor europene;
8. Ia decizii privind soarta României fără să se consulte cu partenerii sociali şi fără să ţină cont de voinţa exprimată de sindicate, patronate, partidele politice şi întreaga societate civilă;
9. Sfidează Constituţia prin proiecte de legi sau ordonanţe de urgenţă derulate constant ca încălcând legea fundamentală de către Curtea Constituţională;
10. Consideră presa o ameninţare la adresa României şi permite, prin susţinerea nedisimulată acordată noului proiect al Strategiei Naţionale de Apărare, abuzuri nelimitate la adresa libertăţii de exprimare;
"Pentru toate aceste motive, considerăm că cetăţenii României trebuie să îi determine pe parlamentari să voteze moţiunea PSD şi, implicit, să ajute la schimbarea actualului Guvern nelegitim şi imoral. Pensionarii, medicii, profesorii, poliţiştii, militarii sau jurnaliştii NU SUNT VINOVAŢI pentru situaţia actuală a României şi NU EI TREBUIE să PLĂTEASCĂ preţul crizei", a spus Monica Mureşan, preşedintele interimar al organizaţiei de femei şi coordonatorul acestei campanii.








![]() | Azi | 995 |
![]() | Ieri | 2441 |
![]() | Saptamina asta | 8017 |
![]() | Saptamina trecuta | 16254 |
![]() | Luna asta | 19021 |
![]() | Luna trecuta | 19902 |
![]() | Total | 1279930 |
| - |
Iubirea e o dorinţă care presupune compromisuri care depăşesc puterea de a înţelege. Iubirea nu trăieşte, dec&acir...
Fără prea mare efort, poţi găsi metode ieftine şi bune pentru întreţinerea părului acasă, fără să consumi prea...
Bronzarea organic ă a devenit în ultima perioadă metoda de bronzare preferată a femeilor din întreaga lume, fiind ...
Tânărul de 16 ani, c...
imi pare sincer rau ca sa intamplat a...
Pot sa ejaculez pe f...
E ceva normal. Doar taranii se mai je...
După schimbarea cond...
lucreaza scump , prost , si habar are...
Cupa Potaissa la dan...
http://www.vibramfivefinger.us/]vibra ...
Zilele Câmpiei Turzi...
wow ~that is really good~~[url=http:/...