Stiri Judet :

Forumul Diabeticilor din România se va ţine la Turda

Duminică, 07 Februarie 2010 20:08 Simona OPREA Social

Fundaţia Speranţa Diabeticilor Turda organizează „Forumul Diabeticilor din România” între 18-20 martie 2010, la Turda (Hotel Sun Garden). Forumul urmăreşte informarea membrilor Fundaţiei din două perspective: medicală (diagnostic, metode de tratament, etc) şi administrativă (criterii de acceptare dosare, asociaţii de pacienţi).

 

De asemenea, în cadrul Forumului se vor prezenta realizările Fundaţiei pe anul 2009 şi strategia pe 2010, parteneriatele realizate, dar se va aborda şi relaţia medic-pacient-farmacist în managementul diabetului.

 

Dezbaterile din cadrul Forumului vor avea ca scop conturarea unei strategii multidisciplinare astfel încât bolnavul de diabet să poată duce o viaţă normală, rămânând activ şi folositor comunităţii din care face parte. 

 

Forumul va reuni atât voluntari din cadrul Fundaţiei, persoane diagnosticate cu diabet şi aparţinători, cadre medicale şi universitare, farmacişti, nutriţionişti şi psihologi, precum şi reprezentanţi ai companiilor farmaceutice şi ai centrelor speciale de tratament al diabeticului.

 

Teme abordate

Se vor aduce în discuţie teme precum: rolul OTC-urilor şi suplimentelor alimentare în tratamentul diabetului, managementul diabetului şi modalităţi de automonitorizare, dieta şi alimentaţia, psihologia diabeticului şi rolul familiei, diagnosticul precoce, diabetul în sarcină, situaţia diabeticilor din România şi accesul la tratament, beneficiile şi serviciile oferite în cadrul Fundaţiei „Speranţa Diabeticilor” Turda, precum şi demersurile pentru îmbunătăţirea Programului Naţional de Diabet.

 

O revistă pentru diabetici

În cadrul Forumului se va lansa revista trimestrială “Diabeticii azi”. Publicaţia va conţine sfaturi şi noutăţi despre diabet şi tratamente, informaţii utile despre consultanţa psihologică şi juridică, testimoniale ale membrilor Fundaţiei în ceea ce priveşte experienţa proprie în managementul diabetului, noţiuni de nutriţie şi întreţinere fizică pentru bolnavul de diabet, medicină alternativă şi importanţa controlului periodic în diabet. Comitetul editorial este format din redactorul şef Eugen Florea, redactorul şef adjunct Maria Angela Mesaroş, supervizor ştiinţific prof. univ. dr. Nicolae Hâncu.

 

Fundaţia "Speranţa Diabeticilor" este membru fondator al Federaţiei Române de Diabet Boli de Nutriţie şi Metabolice, membru fondator al Coaliţiei Asociaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România şi membru al Federaţiei Asociaţiilor Diabeticilor din România, a cărei preşedinţie o deţine din anul 2007.

 

Întreaga activitate a Fundaţiei se bazează pe munca de voluntariat. Membrul fondator al Fundaţiei este Maria Angela Mesaroş, în prezent preşedinte al acestei Fundaţii, preşedinte al Federaţiei Asociaţiilor Diabeticilor din România şi vicepreşedinte al Federaţiei Române de Diabet, Boli de Nutriţie şi Metabolice.

 

Început de an activ

Perioada de început de an este una deosebit de activă pentru Fundaţia “Speranţa Diabeticilor” din Turda. Începând cu luna ianuarie 2010, a început să se desfăşoare programul finanţat de Raiffeisen Bank, intitulat “Consiliere informaţională şi medicală”, la care participă 25 de pacienţi cu diabet zaharat, selecţionaţi din municipiile Turda şi Câmpia Turzii, care la finalul desfăşurării acestui proiect (luna martie), în cadrul Forumului Naţional al Pacienţilor cu Diabet, din perioada 18-20 martie 2010 la Turda, vor primi 25 de glucometre şi testele aferente unei monitorizări adecvate a glicemiei.

Comments (0)
Scrieti comentariu
Your Contact Details:
Gravatar enabled
Comentarii:
[b] [i] [u] [url] [quote] [code] [img]   
:angry::0:confused::cheer:B):evil::silly::dry::lol::kiss::D:pinch::(:shock:
:X:side::):P:unsure::woohoo::huh::whistle:;):S:!::?::idea::arrow:
Security
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

Se întâmplă azi

Ora 10.00: Târg de finomşaguri la Casa Raţiu. Durează până la ora 14.00.
Ora 11.00: Fotbal, Liga 2. FC Arieşul - Minerul Lupeni.

Autentificare

LIFE STYLE

Cinci tipuri de femei de care bărbaţii fug

Cinci tipuri de femei de care bărbaţii fug
Eşti invidioasă, obsedată de calorii, veşnic nemulţumită, preocupată   excesiv de muncă şi încerci să fii sfătuitoarea tuturor? Ei bine, dacă ai cel...

Alte articole:

Învaţă să te machiezi corect în 8 paşi! Sursa: Învaţă să te machiezi corect în 8 paşi!

Învaţă să te machiezi corect în 8 paşi!  Sursa: Învaţă să te machiezi corect în 8 paşi!
Un make up reuşit începe cu câţiva paşi simpli şi multă atenţie la detalii. Cu produsele potrivite, puţină îndemânare şi sfaturile de la unica.ro o...

Alte articole:

Diete şi tratamente cosmetice cu struguri

Diete şi tratamente cosmetice cu struguri
Printre fructele cele mai bogate în antioxidanţi, strugurii sunt foarte sănătoşi în alimentaţie, dar se folosesc cu succes şi în cosmetică. Ar fi păc...

Alte articole:

Moda intre mall, brand si chilipir. Cine ne invata cum sa alegem?

Moda intre mall, brand si chilipir. Cine ne invata cum sa alegem?
Mai stiti zicala “nu haina il face pe om”? Multa vreme nu am crezut ca e asa; hainele conteaza, tin loc de salut. Intre timp mi-am revizuit parerile adolesc...

Alte articole:

Fantezii sexuale: Ce fantezii sexuale au femeile si barbatii

Fantezii sexuale: Ce fantezii sexuale au femeile si barbatii
Fanteziile sexuale de multe ori nu sunt intelese sau explicate. Atractia fata de acestea este inteleasa numai de persoanele care sunt excitate de astfel de lucr...

Alte articole:

Sondaj

Crezi că Turda şi Câmpia Turzii s-ar putea unifica, pentru a forma un singur municipiu?





Secured by Siteground Web Hosting