marian morar
m install
nello construct

Locuitorii din Poşaga sunt izolaţi de ape

zamblau eugen

Iată că hidrologii au avut dreptate şi codul portocaliu emis în intervalul 1-3 ianuarie nu s-a dezminţit! Apele au afectat deja mai multe familii aflate pe valea Arieşului! Peste 150 de locuitori din satul Lunca Arieşului, comuna Poşaga, sunt izolaţi după ce structura de rezistenţă a unui pod de peste râul Arieş a fost afectată de o viitură. În lipsa unei rute ocolitoare, accesul spre satul Lunca Arieşului a devenit practic imposibil cu mijloacele auto sau pe jos.

 

Nivelul râului Arieş continuă să se menţină ridicat pe Valea Arieşului, între oraşele Câmpeni şi Baia de Arieş. Potrivit datelor dispeceratului Direcţiei Apelor Mureş, cota de atenţie era depăşită vineri dimineaţa cu opt centimetri în zona oraşului Câmpeni, iar în cea a oraşului Baia de Arieş era o creştere a nivelului apei faţă de joi dimineaţa de peste 60 de centimetri.

 

Pentru evaluarea şi monitorizarea situaţiei, autorităţilor locale şi specialişti în construcţii şi ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Alba s-au reunit într-o şedinţă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Aeroportul Cluj

Ultimele articole:

AdSense grafic right 2