m install
petlinii
nello construct

Primăria Turda a stabilit traseele și orarul microbuzelor școlare

floris

Primăria Municipiului Turda a stabilit traseele și orarul microbuzelor școlare primite de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Adminsitrației Publice, astfel încât toți elevii care au nevoie de acest serviciu să poată merge la școală și să se întoarcă acasă gratuit!

Prin HCL nr. 41/02.02.2017 s-a aprobat “Regulamentul privind modul de utilizare al microbuzelor de transport școlar și a tarifelor pentru transportul ocazional de persoane”.

În baza acestui regulament și a legii învățământului, Legea 1/2011, vor fi transportați gratuit elevii din cartierul Sfântul Ioan- Hărcana la și de la unitățile de învățământ la care studiază, respectiv Școala Avram Iancu, Școala Ioan Oapris, Școala Horea Cloșca și Crișan. De asemenea, șapte copii cuprinși în programul de învățământ “A doua șansă”, cu domiciliul pe str. Nicolae Teclu, str. 22 Decembrie și cartierul Hărcana, vor fi transportați la și de la Școala Profesională Poiana pentru cursuri.

Stațiile de oprire ale microbuzului sunt urmatoarele:

– cartierul Sf.Ion – Hărcana – la pod prima stație
– lângă transformator a doua stație

-Școala Horea Cloșca și Crișan – tur – pe str. Lotus în față la intrarea principală
– retur – pe str.Lotus nr.12, bl.C 1, sc.1

– Școala Ioan Opriș – pe str. Liliacului în fața școlii

– Școala Avram Iancu – tur și retur – pe str. Rapsodiei în fața școlii, după trecerea de pietoni, pe partea cu parcul

– str. 22 Decembrie 1989 – după intersecția cu str. Nicolae Teclu

– str. Margaretelor nr. 1

Cel de-al doilea microbuz, marca Ford, cu numărul de înmatriculare CJ-16-RFW, va fi folosit cu precădere pentru transportul elevilor, copiilor și personalului didactic de la unitățile de învățământ din organizații partenere, pentru activități organizate de către Ministerul Educației Naționale sau de alte instituții publice sau private aflate în parteneriat sau colaborare cu unitatea de învățământ sau cu Municipiul Turda (parteneriate, colaborări, competiții, seminarii etc), percepându-se un tarif de 1.50 lei pe kilometru parcurs, astfel încât să se acopere costurile cu carburantul.

Geaficul de circulatie este urmatorul:

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Ultimele articole: