m install
petlinii
nello construct

Transilvania Business: ”Turda, orașul din inima Transilvaniei care se transformă într-un oraș occidental!”

floris

Publicația Transilvania Business a realizat un reportaj despre Turda în care vorbește despre dezvoltarea orașului de pe Arieș și proiectele pe care municipalitatea le implementează pe fonduri europene.

 

A fost esențial ca municipiul Turda să beneficieze de finanțări externe pentru ca noi să putem rezolva problemele de infrastructură, motiv pentru care am făcut tot posibilul să atragem cât mai multe fonduri europene.

Mobilitatea durabilă este expresia dezvoltării unui sistem de transport solid, ecologic și eficient, prietenos cu mediul, dar în același timp, statornic și tradițional, asigurând un echilibru între valorificarea modurilor și infrastructurii de transport tradiționale cu necesitatea de modernizare și asigurare a consumului eficient de resurse și promovarea modurilor de transport nepoluante” spune primarul Matei Cristian în cadrul documentarului.

Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) pentru municipiul Turda a fost elaborat în anul 2017 și a primit titlul de cel mai bun plan la nivelul Uniunii Europene, în competiția desfășurată de Comisia Europeană. Din cele 2500 de orașe participante, Turda, Milano și Manchester au ajuns în finală, locul 1 fiind obținut de Turda.

Planul de Mobilitate Urbană Durabilă are la bază ideea de abordare integrată a mobilității, promovează dezvoltarea echilibrată a tuturor modurilor relevante de transport, concomitent cu încurajarea unei schimbări spre modele mai sustenabile, creând viziunea pe termen lung asupra transportului și asupra dezvoltării mobilității în acest areal, care va acoperi toate tipurile și modurile de transport.

Întregul material poate fi citit AICI.

Recent, Primăria Turda a prezentat bilanțul anului trecut, 2018, fiind un an de succes în care s-a reușit în cea mai mare parte finalizarea procedurilor birocratice pentru foarte multe proiecte europene și guvernamentale, au fost depuse proiecte noi în vederea obținerii fondurilor europene, iar bugetul local, cel mai mare din istoria Turzii, a fost folosit pentru lucrări de maximă urgență sau în domenii și zone care nu pot fi incluse în proiecte cu finanțări externe.

Printre realizări se numără: asfaltarea și modernizarea a 10 străzi, achiziția autobuzelor electrice; s-au finalizat licitațiile pentru modernizarea Cartierului Industrial; 20 de străzi din Cartierul Băi sunt pregătite de asfaltare; investiții Majore la Spitalul Municipal și școli, s-a achiziționat o autospecială pentru curățenia stradală , salubrizare, amenajare spatii verzi; a fost atribuit contractul de lucrări pentru modernizarea zonei Obelisc Mihai Viteazul; recuperarea proiectului Grădinii ZOO depunere proiecte europene, finalizarea studiului de fezabilitate  privind modernizarea Minei Iosif, realizarea proiectului privind amenajarea Bazei Sportive Moderne la CNMV dar și semnarea contractului de finanțare pentru Sala Polivalentă sunt doar câteva din obiectivele îndeplinite anul trecut.

Citește și:

Primăria Turda: Bilanțul anului 2018 (VIDEO)

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Ultimele articole: