Scrie un comentariu

salonul artelor

Marți la Turda s-a redeschis Galeria Municipală de Artă după câteva luni în care a fost închisă din cauza procesului de renovare.

 

Acum spațiul expozițional este mult mai generos, operele artiștilor sunt mai bine puse în evidență grație unui sistem de lumini nou, vizitatorii sunt așteptați cu brațele deschise pentru a admira cele mai frumoase creații aflate pe simeze.

Practic după ce a trecut printr-un proces de modernizare, galeria de artă s-a redeschis odată cu seria evenimentelor reunite sub egida „Salonul Artelor” care a inclus o expoziție de grup a artiștilor plastici turdeni și expoziția națională de mail-art ROMÂNIA - CENTENAR.

Cele 28 de opere au fost admirate de aproximativ 50 de persoane prezente la eveniment, despre acestea au vorbit directorul Casei de Cultură Turda - Ana Sevan, regizorul Ovidiu Cosac și Cristina Oprea, dar și primarul Matei Cristian, care a subliniat suportul administrației locale în tot ceea ce înseamnă artă și creație la Turda.

La sugestia Danei Deac, reprezentantul Societății Culturale Filarmonia Turda, primarul Matei Cristian va iniția un proiect de hotărâre conform căruia, galeria de artă se va numi „Valer Suciu” pictorul turdean care a decedat zilele trecute dar care a avut un cuvânt greu de spus la ceea ce este astăzi spațiul expozițional, profesor de educație plastică în municipiul nostru, mai bine de 30 de ani, perioadă în care a format mai multe generații de elevi.

Tot cu această ocazie primarul Matei Cristian a amintit că în curând va avea loc o altă inaugurare, respectiv clădirea de birouri din locația fostei poște de pe strada Republicii din Turda, acolo vor fi mutate toate serviciile responsabile de relația cu cetățeanul din cadrul Primăriei pentru ca acesta să găsească într-un singur loc tot ce are nevoie în materie de informație și să fie scutit de drumuri inutile.

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator