Live Video
 

Pacient internat în Spitalul Turda, găsit mort în afara curții spitalului!

modulo 550

Un pacient de 60 de ani, care era internat în spitalul din Turda, a fost găsit în afara curții Spitalului, decedat, în zona fostului restaurant Pharaon. Incidentul s-a petrecut în urmă cu câteva zile, iar conducerea spitalului a luat decizia de a închide peste noapte intrarea/ieșirea principală din clădirea Spitalului.

 

Conform informațiilor noastre, pacientul ar fi părăsit salonul desculț, iar la un moment dat s-ar fi constatat faptul că el... a dispărut. Pe gardă era dr. Orbean Liana. După ce au început căutarea pacientului dispărut, spre dimineață, acesta a fost găsit căzut undeva în afara curții spitalului, în zona fostului restaurant Pharaon. Se presupune că pacientul ar fi ieșit pe poarta spitalului, deși era desculț.

Doctorul de gardă ar fi solicitat ajutorul celor de la Salvare, însă aceștia au refuzat să ducă decedatul în interiorul Spitalului, așa că portarii au luat o targă și l-au cărat înăuntru, la Unitatea de Primiri Urgențe.

”La data de 10 octombrie a.c., Poliţia municipiului Turda a fost sesizată de către personal medical din cadrul Spitalului municipal Turda cu privire la faptul că, un pacient, în vârstă de 60 de ani, a decedat în cadrul unităţii de primiri urgenţe.

Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au iniţiat verificări, stabilind faptul că, la data de 9 octombrie a.c., bărbatul a fost adus la spitalul din Turda, unde a fost internat. În acea noapte, bărbatul ar fi fost agitat şi i s-ar fi administrat medicaţie pentru a se linişti. În jurul orei 05:40, personalul medical a constatat că bărbatul nu se afla în salon, în urma căutărilor fiind găsit în apropierea curţii spitalului.

Bărbatul a fost transportat la unitatea de primiri urgenţe, ulterior fiind declarat decesul.

În cauză se efectuează cercetări  pentru stabilirea cauzei exacte a decesului, fiind înregistrat un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,ucidere din culpă", cadru legal în care se vor stabili circumstanţele exacte în care a survenit decesul bărbatului.”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.

Conducerea Spitalului Municipal Turda s-a abținut de la orice comentariu privind acest incident.

”În legătură cu incidentul petrecut în Spitalul Municipal Turda, precizăm că s-a început cercetarea internă a cazului, urmând ca, la finalizarea acesteia, să vă comunicăm concluziile și, după caz, măsurile luate”, a precizat managerul Spitalului, dr. Ovidiu Stănilă.


 

LIVE VIDEO pe TurdaNews:

Miercuri, 25 aprilie, ora 17.00:

Fotbal - Cupa României. Vulturul Mintiu Gherlii - Sticla Arieșul Turda.

Dacă îți place să știi tot ce se întâmplă în Turda și Câmpia Turzii, dă-ne un LIKE! 

loading...