marian morar
m install
nello construct

Elevii de la Școala de Vară la Ziua Porților Deschise de la Luna

zamblau eugen

În baza unui parteneriat între Instituția Prefectului – Județul Cluj și Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai”, 62 de elevi participanți la o școală de vară în Cluj-Napoca, în cadrul Proiectului Privind Învățământul Secundar (ROSE), au fost invitați să ia parte la două evenimente oficiale: Ziua Imnului Național și Ziua Aviației Române.

Însoțiți de cadre didactice și de domnul Prodecan al Facultății de Litere, conf. univ. dr. Dorin Chira, elevii au fost prezenți de dimineață în Parcul Central, alături de prefectul Gheorghe Ioan Vușcan, la celebrarea Imnului Național, și au vizitat, la prânz, Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii.

Provenind de la licee din Satu Mare, Sighetu Marmației, Bistrița, Târgu Secuiesc, Odorheiu Secuiesc, Baraolt, Poienile de sub Munte, Baia Mare sau Gherla, majoritatea elevilor au avut șansa de a viziona pentru prima dată o demonstrație aviatică, fiind impresionați de manevrele realizate de piloți.Parteneriatul face parte din seria unor colaborări cu învățământul universitar și preuniversitar clujean, pe care Instituția Prefectului – Județul Cluj le desfășoară constant.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Aeroportul Cluj

Ultimele articole:

AdSense grafic right 2