Live Video
 

Prima competiție exclusiv de vorbit în public organizată la Turda!

În data de 1-3 decembrie, de Ziua Națională a României, The Da Vinci System a sărbătorit intrarea în al 100-lea an de la Marea Unire a României prin organizarea primei competiții exclusiv de vorbit în public din rețeaua Asociației Române de Dezbateri, Oratorie și Retorică - PSTT!.

În finala acestei competiții, dar și în rundele preliminare, s-au ținut discursuri despre drumul pe care l-a luat până acum România și pe ce drum o va lua de acum, fiecare participant având idei foarte îndrăznețe , care ne-au captivat. Pe lângă această temă principală, au fost abordate teme variate, precum citate din înțelepciune populară și înțelepciune contemporană. La această competiție au participat elevi din Turda, Câmpia Turzii, Timișoara, Zimnicea și București.

„La această competiție, dincolo de vizitarea orașului superb Turda, am avut parte din plin de o stare absolută de împlinire - am învățat extrem de multe lucruri utile mie, am reușit să-mi fac vocea auzită.” - Negru Vlad din Zimnicea despre PSTT!

„PSTT, o competiție minunată, oameni frumoși, deștepți, prietenoși. Am avut prilejul să petrec un weekend cu acești oameni. Concurenții au fost veseli si amuzanți, într-un cuvânt, au fost fantastici. Arbitrii au avut feedback-uri foarte bune, care m-au ajutat mult în public speaking, debate, dar și în viață.” - Daria Nicula din Turda despre PSTT!

Iar, după rundele preliminarii, 5 elevi s-au remarcat prin persuasivitate și prin discursurile lor care îi emoționau pe cei care le ascultau, astfel intrând în finală. Cei 5 finaliști au fost Irina Ioniță, Adriana Savu, Moisă Denisa, Răzvan Mornea și Roman-Crișan Horia. Discursul care ne-a emoționat cel mai tare și care ne-a făcut să ne creăm o perspectivă nouă asupra temei respective ( acestea fiind valorile unui discurs foarte bun ) a fost al Irinei Ioniță, din București, clasându-se pe locul 1, iar, pe locul 2 și locul 3, Răzvan Mornea și Moisă Denisa, din Asociația The Da Vinci System.

Acest eveniment nu ar fi putut fi realizat fără ajutorul Primăriei Turda pentru oferirea spațiului necesar desfășurării finalei, Școlii Generale Teodor Murășanu pentru oferirea spațiului necesar desfășurării rundelor preliminare, iar cei care îi susțin pe tineri să schimbe lumea au fost Stomacare, clinica DentalArt reprezentată prin Platon Radu, Maxi și Spălătoria Auto HRIDA.


 

LIVE VIDEO pe TurdaNews:

Miercuri, 25 aprilie, ora 17.30:

Fotbal - Cupa României. Vulturul Mintiu Gherlii - Sticla Arieșul Turda.

Dacă îți place să știi tot ce se întâmplă în Turda și Câmpia Turzii, dă-ne un LIKE! 

loading...