Scrie un comentariu

civic youth gala

După încheierea unui an plin de activități educaționale, Asociația The Da Vinci System vă aduce în față, prin proiectul Civic Youth Gala, tinerii care au reușit să deschidă o nouă viziune asupra timpului liber și importanței pe care o aduce implicarea tinerilor în dezvoltarea societății. 

 

Proiectul se va desfășura pe parcursul a 4 zile, din 8-11 iunie. 

Vineri, 8 iunie, se vor prezenta candidații pentru posturile în Biroul General. Aceștia își vor prezenta discursul de candidatură, vor fi intervievați de către comisia electorală și vor fi votați de către membrii asociației în spirit democratic.

Sâmbătă, 9 iunie,  vor fi invitați 4 traineri cu activitate națională și cu expertiză în domeniile cluburilor asociației, și anume: Debate Club – dezbateri academice și relații externe ; Business Club – finanțe; Numbers Club – informatică, programare și relații publice; Character Club – dezvoltare personală și resurse umane. După acestea,vor fi anunțate premiile pentru DaVincerul care s-a dezvoltat cel mai mult pe parcursul anului – DaVinci Follower – și pentru membrul Biroului General care a reușit să aibă cel mai mare impact în dezvoltarea asociației – DaVinci Leader.

Duminică, 10 iunie, va avea loc ședința plenară în care se va decide planul activităților pentru noul mandat.

Luni, 11 iunie, va avea loc conferința de presă prilej cu care se încheie cIVic Youth Gala 2018. 

”Așa că, vă invităm să ni vă alăturați pe parcursul a celor 4 zile de gală. Pentru mai multe detalii, puteți să mă contactați la numărul de telefon de mai jos, pe pagina evenimentului https://www.facebook.com/events/179697735993328/?active_tab=discussion sau pe site-ul galei http://civic2018.thedavincisystem.eu/.”, a spus Managerul de Relații Publice The Da Vinci System, Tritean Sergiu.

 

zmt 2018 program

program zmct 2018

Dacă îți place să știi tot ce se întâmplă în Turda și Câmpia Turzii, dă-ne un LIKE! 

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Tu ești un vizitator anonim ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator