Scrie un comentariu

leo marincean

Cred că ne-a fost dat multora dintre noi să vedem pentru prima dată, la acest nivel, cum arată lipsa de educație. De multe ori lipsa de educație e folosită ca o insultă și cel puțin în acest context mulți i-au etichetat pe cei lipsiți de educație ca fiind proști. Nu sunt. 

 

O definiție rezonabilă a inteligenței este capacitatea de a înțelege. Multora nu le-a lipsit capacitatea de a înțelege ci le-a lipsit deschiderea de a înțelege și mai presus de asta, le-au lipsit sursele necesare înțelegerii. 

Poate ar fi utilă și o radiografie a acestui fenomen:

1. Aparent, mulți români nu înțeleg foarte clar cum funcționează o democrație, nici cei care credeau că formularea întrebării permite guvernului să decidă ce vrea el dacă se validează referendumul și cu siguranță nici cei care confundă utilizarea unui instrument precum boicotul în contextul existenței cvorumurilor cu pasivitatea și dezinteresul.* Dar nu e doar aici. Avem lacune puternice cu privire la diferența dintre exercitarea libertății de exprimare sau a libertății religioase și utilizarea opiniei sau a religiei pentru a îngrădi alte libertăți, rolul diferitelor instituții din stat, diferența dintre drepturi absolute și relative și multe altele. Mai devreme sau mai târziu aceste lacune pot ajunge să ne consume democrația. Suntem, și în acest ritm, vom continua să fim teren fertil pentru populiști care caută să câștige putere politică fără vreun plan de guvernare.

2. Aparent, mulți români nu înțeleg cum funcționează cercetarea, indiferent de domeniu. Pentru ei, dintre un studiu, rece, elaborat de o instituție de cercetare care urmărește să răspundă la o întrebare prin crearea unui eșantion care să facă acel răspuns reprezentativ, și o serie de articole care preiau cazuri singulare care să confirme o idee, vor alege să creadă demersul neștiințific. Nu mai există autoritate în vreun domeniu sau e complet irelevantă. Nu există nici dorință de aflare a adevărului, doar de confirmare a unor credințe deja existente. Pentru mulți, numerele sunt doar un ambalaj corespunzător pentru cutia în care își țin ideile, dacă există o contradicție între cele două pur și simplu vor schimba ambalajul. 

Pentru aceste lacune se face vinovat sistemul de educație dar într-o lume cu acces liber la informație menținerea lor e cauzată de conspiraționism. E frumos să celebrăm acest succes pentru că, întradevăr, acest referendum ar fi fost doar cutia Pandorei pentru o serie de multe alte măsuri de restrângere a libertăților omului. Ne amăgim în schimb dacă credem că a fost un succes autentic, al valorilor umaniste și democratice ci al unui tip de conspiraționism prevalând asupra altuia. Alături de conspiraționism, un vinovat la fel de puternic este subiectivismul. Doar pentru că simți ceva nu înseamnă că acel sentiment ar trebui să stea la baza unei decizii deși servește ca și prezumție pentru a nu interveni în decizia cuiva.

În lumina acestor idei trebuie să recunosc că am greșit abandonând comunitatea locală. În continuare îmi mențin demisia deoarece activitatea homofobă a multor entități mă dezgustă (atât din administrația publică cât și chiar din presa locală) și aș prefera să nu interacționez cu astfel de persoane. Dar, cu acordul conducerii organizației The Da Vinci System, voi rămâne pe o poziție de Consultant Educațional pentru a ajuta exact acolo unde sunt probleme. 

*A nu se înțelege că cele două erori fac ambele tabere egale. Doar una dintre ele a acceptat activ organizarea unui referendum cu profunde probleme procedurale (eliminarea monitorizării corespunzătoare, eliminarea interdicțiilor de campanie în timpul alegerilor sau prelungirea nejustificată). Aceste alegeri au fost învăluite profund în lipsă de justiție electorală.

Leonardo MĂRINCEAN - Consultant Educațional ”The Da Vinci System”

TurdaNews este un portal informativ deschis oricărei persoane care vrea să-şi exprime opinia, în mod public, indiferent că e vorba de oameni politici, sportivi, oameni de afaceri, profesori, jurnalişti, reprezentanţi ai societăţii civile, cadre didactice etc. Ne puteţi transmite opinia dvs, pe diverse teme de interes, la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator