promo 650x150 700lei

Scrie un comentariu

"Am crezut că în oraşul meu natal, Caracal, voi depăşi recordul de prezenţă, dar văd că sunteţi foarte mulţi şi aţi depăşit acest record", au fost primele cuvinte ale lui Dan Diaconescu la Turda, pe scena improvizată din zona Parcului Teilor (Materna).

Prezenţa a fost impresionantă, o "mare" de oameni aşteptându-l pe Dan Diaconescu, care a sosit cu o întârziere de circa 2 ore. Dan Diaconescu l-a prezentat pe avocatul Lucian Nemeş, candidatul PP-DD la Primăria Turda, drept "Dan Diaconescu local".

"Îl votaţi pe el, mă votaţi pe mine. Mă votaţi pe mine, vă votaţi pe dumneavoastră (...). Veţi vedea că se va vorbi la ştiri că de la Turda a pornit revoluţia votului, o revoluţie care va face înconjorul României. Turda va fi declarată prima zonă liberă de ciocoi din România!", a anunţat Diaconescu la microfon, în aplauzele numeroşilor simpatizanţi.

Dan Diaconescu l-a lăudat pe Lucian Nemeş, spunând că deşi a primit credit de puţin timp, a reuşit să facă adevărate minuni. Conform anunţului făcut pe scenă, PP-DD Turda are deja peste 1.500 de membrii de partid cu adeziune, ceea ce transformă partidul într-o adevărată forţă politică pe plan local, raportat la numărul de membrii de partid.

Cu această ocazie, Lucian Nemeş şi-a lansat şi programul propriu pentru Primăria Turda, program care include: locuinţe pentru tineri, acces liber la Salină pentru persoanele cu probleme pulmonare, înfiinţarea unei Policlinici în fosta clădire a Judecătoriei, transport gratuit pentru toţi pensionarii (indiferent de vârstă), tichete gratuite de parcare pentru turdenii care îşi plătesc impozitele în primul trimestru, înfiinţarea unor adăposturi pentru oamenii străzii, construirea unei centuri ocolitoare care să lege autostrada de drumul Turda-Cluj şi care să scoată traficul greu din oraş, reînfiinţarea celui de al doilea sens de circulaţie prin centrul municipiului, înfiinţarea unei linii de troleibuz Turda Nouă - Oprişani, readucerea serviciului de salubritate în subordinea SC Domeniul Public Turda SA, transformarea blocului din sensul giratoriu în bloc de locuinţe pentru tineri, înfiinţarea unui centru de colectare produse agricole, amenajarea râului Arieş în scop turistic etc.

Candidatul PP-DD este sprijinit în această campanie electorală şi de o parte a revoluţionarilor turdeni, unul dintre aceştia, Lucian Creţa, fiind numit chiar director de campanie pentru alegerile din 10 iunie 2012.

Vezi discursul lui Lucian Nemeş:

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator