m install
petlinii
nello construct

Deputatul PSD Cluj, Cristina Burciu, a participat la dezbateri despre viitorul finanţelor europene în reuniunile inter-parlamentare ale Parlamentului European de la Bruxelles

floris

Deputatul PSD Cluj Cristina Burciu, membru în Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare din Camera Deputaţilor, a făcut parte din delegaţia Parlamentului României care a participat la reuniunile inter-parlamentare organizate de Comisia pentru afaceri economice şi monetare (ECON) şi Comisia pentru afaceri constituţionale (AFCO) ale Parlamentului European, ce au avut loc la Bruxelles, în perioada 10-11 octombrie a.c..

 

În decursul reuniunilor, cu tema „Perspective privind propunerile Parlamentului European şi Cartea albă a Comisiei”, s-au abordat teme de maximă importanţă pentru viitorul finanţelor statelor membre ale Uniunii Europene, dimensiunea socială a directivelor europene raportate la fiecare stat în parte, precum şi strategii referitoare la consolidarea Uniunii Economice şi Monetare.

„Au fost abordate documentele ce vor sta la baza emiterii unui document oficial privitor la finanţarea UE, având în vedere că pe acest subiect va fi definitivată anul viitor o Carte Albă. O parte dintre ideile avansate în aceste zile la Bruxelles vor sta la baza viitoarelor propuneri referitoare la Cadrul Financiar Multianual post-2020, ce va fi lansat în luna mai 2018. În opinia participanţilor, conceperea viitorului buget post-2020 ar trebui să aibă la bază următoarele principii-cheie:

valoarea adăugată europeană (accentul pus pe rezultate); responsabilitatea (utilizare redusă a instrumentelor din afara bugetului UE); o mai mare flexibilitate într-un cadru stabil (capacitate de răspuns la situaţii neprevăzute, o anumită parte din buget nealocată)”, a apreciat parlamentarul PSD Cluj.

       Deputatul social democrat a mai adăugat că poziţia României referitoare la viitorul finanţelor UE este clară şi fără echivoc.

„România se angajează să participe activ la procesul de definire a noii abordări a viitoarelor finanţe UE. Dezbaterile viitoare privind bugetul UE ar trebui să ducă la identificarea celor mai potrivite soluţii pentru cadrul post-2020, având în vedere provocările multiple cu care se confruntă UE atât la nivel intern, cât şi extern, precum şi obiectivele economice şi politice generale ale UE.. România susţine un buget european adecvat pentru atingerea obiectivelor prioritare ale UE în domeniul creşterii economice, coeziunii şi ocupării forţei de muncă. Viitorul buget european trebuie să reflecte legătura solidă dintre priorităţile de finanţare ale bugetului UE şi viitoarele priorităţi ale UE, asigurând o utilizare eficientă, strategică şi integrată a resurselor financiare ale UE.. Scopul este generarea de valoare adăugată europeană, precum şi o abordare echilibrată, care să permită atât finanţarea vechilor priorităţi, cât şi a celor noi, astfel încât acele politici care conduc la atingerea unei convergenţe reale să fie continuate”, a conchis Cristina Burciu.

Biroul de Presă al Deputatului PSD Cluj Cristina Burciu, 13 octombrie 2017

 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Ultimele articole: