Scrie un comentariu

steluta cataniciu

Domnule ministru al Educației Naționale, Valentin Popa, ca parlamentar, membru al coaliției de guvernare și mai ales în calitate de deputat de Cluj, vă scriu pentru a vă transmite nemulțumirea profesorilor din Universitatea Babeș-Bolyai, a studenților și a întregii comunități clujene, ca reacție la modalitatea de repartizare a locurilor bugetate din învățământul superior. În urma deciziei pe care ați luat-o, nu doar UBB Cluj, ci și alte universități renumite și-au exprimat nemulțumirea în privința algoritmilor folosiți pentru a decide aceste scăderi care contravin unor norme prea bine cunoscute în mediul academic românesc și internațional. 

 

Vă reamintesc că ne raportăm la cele mai cunoscute și recunoscute universități românești, la cele mai prestigioase, cap de listă fiind Universitatea Babeș-Bolyai Cluj , căreia i-au fost tăiate 277 de locuri bugetate pentru anul universitar 2018-2019. UBB Cluj este cea mai mare universitate din țară, ocupând un loc semnificativ în topul universităților europene, remarcându-se și prin caracterul său multicultural. Vorbim despre cea mai bine clasată universitate din România, recunoscută deopotrivă în Europa și la nivel global, iar rezultatele și preocupările științifice ale tinerilor cercetători din cadrul acestei instituții de învățământ superior sunt apreciate peste tot în lume. Nivelul de excelență al UBB a ajutat Clujul să atragă o multitudine de investitori, din varii domenii de activitate, având un aport însemnat în dezvoltarea economiei locale. În consecință, aceste tăieri nu doar că afectează mediul academic clujean, dar pun o amprentă negativă asupra întregului oraș - considerat pol național de creștere, menit să asigure suport de dezvoltare pentru întreaga regiune de Nord - Vest a țării.

În considerarea acestor evidențe, vă aduc la cunoștință faptul că nu poate fi acceptată nici scăderea numărului de locuri, nici o scădere de buget care ar veni la pachet cu aceasta. România deține printre cele mai mici procente de oameni educați în universitate, comparativ cu restul UE, iar universitățile românești încă se luptă să se impună în topul primelor 500 universități ale lumii. Chiar nu ne putem permite să descurajăm prin asemenea măsuri Educația, Cercetarea și Cultura, considerate vârfuri de lance în procesul de dezvoltare a României. 

Domnule ministru, noi, oamenii politici aleși sau numiți în funcții, putem și avem obligația să adoptăm măsuri administrative după cum considerăm mai potrivit față de cei care ne-au mandatat în diferite functii. Putem să avem dezbateri, acorduri sau dezacorduri. Putem să luăm act de argumentele partenerilor de dialog sau ale adversarilor noștri politici, putem să ne corectăm sau nu deciziile, însă dincolo  de orice discuție, când rectori ai marilor universități din țară, rectori care sunt membri ai Academiei Române - unul recent ales în funcția de președinte al acestei instituții prestigioase, sau membri ai unor foruri internaționale de cel mai înalt nivel, precum Comisia de la Veneția - ne spun că măsurile noastre trebuie corectate, atunci, domnule ministru, trebuie nu doar să ascultăm cu atenție, ci și să facem un singur lucru: să le dăm dreptate și să corectăm.

Vă solicit ferm să vă reconsiderați decizia, atât în numele alegătorilor din judetul Cluj, pe care îi reprezint, cât și în numele specialiștilor din toate domeniile de activitate, care m-au contactat pentru a-și exprima dezacordul și îngrijorarea în privința scăderii numărului de locuri bugetate din marile universități ale țării.

Deputat  Steluța Cătăniciu,

vicepreședinte ALDE

 

Dacă îți place să știi tot ce se întâmplă în Turda și Câmpia Turzii, dă-ne un LIKE! 

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Tu ești un vizitator anonim ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator