m install
petlinii
nello construct

Consilierul PMP Câmpia Turzii, Adrian Mischian, solicită o atenție mai deosebită pentru sistemul de învățământ

zamblau eugen
floris

Consilierul PMP Câmpia Turzii, Adrian Mischian, și-a făcut publice propunerile pentru bugetul local din acest an. Consilierul PMP vizează mai multe propuneri care au legătură cu învățământul și cu educația, cum ar fi alocarea de bani de la buget pentru realizarea unor spații școlare la Școala ”Avram Iancu” sau suplimentarea bugetului pentru acordarea de burse pentru elevi.

 

”Săptămâna trecută am prezentat susținerea PMP Câmpia Turzii pentru alocarea sumei necesare in bugetul pe anul 2019 pentru obiectivul de investitii -“Reabilitare și transformare imobil C.T. din st. Nouă, nr. 8 în spații scolare, școala gimnazială Avram Iancu, Municipiul Câmpia Turzii, jud. Cluj” 

Sunt conștient de faptul că educaţia reprezintă un vector social determinant al dezvoltării omului, al evoluţiei lui spirituale, influenţând direct toate componentele câmpului social, în particular economia şi în acest sens susțin orientarea resurselor, a celor financiare în special, pentru construirea unui sistem de educaţie a calităţii, a valorilor şi competenţelor în Câmpia Turzii.

Considerând sistemul de învățământ ca unul din pilonii dezvoltării sustenabile a localității, voi sprijini alocarea, cu prioritate, a sumelor necesare în bugetul pe anul 2019 pentru acoperirea tuturor cheltuielilor necesare unei bune funcționări a acestuia.

În acest sens, solicit suplimentarea sumelor prevăzute în bugetul pe anul 2019 pentru bursele acordate elevilor de gimnaziu și de liceu de la unitățile de învățământ din localitate, astfel încât să acopere integral solicitările de burse sociale, de studiu, de merit și de performanță. 

Susțin și voi propune acest lucru ca TOȚI ELEVII de la unitățile de învățământ din Câmpia Turzii cu rezultate meritorii la învățătura, CU MEDIA SEMESTRIALĂ PESTE 9.50, să beneficieze de burse de merit”, a spus Adrian Mischian.

Consilierul PMP a făcut publice adresele de email la care cetățenii pot transmite întrebări, sugestii, sesizări sau reclamații.

”Cetățenii din Câmpia Turzii pot adresa întrebări, sugestii, sesizări sau reclamații, pe care ulterior le voi prezenta administrației locale la adresele de email: 

pmpcampiaturzii@yahoo.com sau adi_mischian@yahoo.com., a mai spus consilierul popular.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 73 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Aeroportul Cluj

Ultimele articole: