Live Video
 

Se scumpesc serviciile de salubritate la Mihai Viteazu

La ultima ședință de consiliu din acest an, aleșii locali din Mihai Viteazu au decis creșterea tarifelor practicate pentru colectarea gunoiului menajer.

 

Proiectul de hotărâre a întrunit voturile celor prezenți cu o singură excepție. Tot cu această ocazie consilierii comunali au aprobat ți o taxă specială pentru cei care nu dețin contracte de salubritate.

Începând din 2018, tarifele vor fi următoarele: pentru persoanele fizice: imobile în care sunt două sau mai multe persoane: 18 lei/ lună/ gospodărie; pentru imobile in care trăiește o singură persoană sau imobilul nu este locuit: 9 lei/ lună/gospodărie; taxă pentru persoane juridice : 80 lei/mc/lună fără TVA , respectiv 48 lei/0,5mc/lună/cu tot cu TVA.

Motivația, societatea Eco 5 Ardeal transportă ca majoritatea firmelor de profil, gunoiul până la Odorheiul Secuiesc, între timp s-au scumpit și carburanții și au crescut cheltuielile pe care aceasta le are pentru colectarea și depozitarea deșeurilor menajere.

O ultimă majorare a taxei de salubritate a avut loc în luna februarie a acestui an la Mihai Viteazu, atunci consilierii locali au stabilit o taxă unitară pentru toți cetățenii, mai exact de 10 lei, lunar, pentru colectarea deșeurilor menajere.


 

LIVE VIDEO pe TurdaNews:

Miercuri, 25 aprilie, ora 17.30:

Fotbal - Cupa României. Vulturul Mintiu Gherlii - Sticla Arieșul Turda.

Dacă îți place să știi tot ce se întâmplă în Turda și Câmpia Turzii, dă-ne un LIKE! 

loading...