Termopane Maxi Prest
Scrie un comentariu

flori viisoara

În această dimineață echipa TurdaNews a realizat un reportaj la doi dintre cei mai renumiți horticultori din Viișoara, Melinda Szilagyi și Levente Ferencz.

 

Primul popas a fost făcut la tânărul investitor care și-a ridicat afacerea pe fonduri europene, înfruntând hățișurile birocratice pentru a-și atinge obiectivul.

Levente Ferencz a transformat pasiunea sa pentru horticultură într-o afacere profitabilă, investițiile sale se întind de-a lungul celor 11 ani, în care a investit timp, muncă și bani în ceea ce astăzi putem numi „Raiul florilor”.

Viișoreanul a declarat pentru TurdaNews că într-o primă fază a investit în flori și legume, fonduri europene neramburasbile, bani cu care a început o afacere de familie, fonduri provenite din PNDR prin programul „tânărul fermier”.

Acesta are în plan să dubleze capacitatea serelor și să vândă flori de sezon de la panseluțe, petunii, mușcate de toate tipurile, până la răsaduri și crizanteme.

În prezent crizantemele sunt la stadiul de „boboc” dar în două săptămâni vor fi scoase la vânzare, prețurile pornesc de la 4 lei și ajung până la 15 lei.

Doritorii îl pot găsi direct la locația serelor, Viișoara, strada Principală nr. 23 în vecinătatea bisericii maghiare.

De cealaltă parte, familia Szilagyi continuă tradiția familiei, doamna Melinda ne-a dezvăluit câteva din secretele cultivării plantelor, meseria sa de bază fiind aceea de inginer horticol.

Crizantemele se plantează primăvara ca să aibă timp sa se dezvolte. Vara se udă cu dărnicie si de doua-trei ori vârfurile plantelor se rup, până în luna iulie pentru a stimula înflorirea. Daca nu se realizează această operațiune, crizantema de gradina face puține flori, iar acestea vor fi mici. Înflorirea plantelor este stimulata de scăderea luminii soarelui.

Melinda Szilagyi spune că răsadurile de crizanteme au fost aduse din Olanda, Ungaria sau Germania, totul implică multă muncă, energie și dăruire până ca firavele răsaduri să ajungă la stadiul actual, sutele de ghivece de crizanteme încântă sufletul și privirea celor care pășesc pragul serelor din Viișoara.

Familia Szilagyi a început să transforme pasiunea pentru flori într-o afacere de familie de mai bine de 10 ani investind muncă și bani în serele care ocupă o suprafață de peste 1.400 mp.

În acest domeniu funcţioneaza foarte bine principiul "telefonului fără fir": dacă ai marfă de calitate la un preţ bun, clienţii te caută. Dacă au fost mulţumiţi, vor reveni, susține si Alexandru Szilagyi.

Potențialii clienți pot să-i contacteze la adresa: Szilagyi Melinda- inginer horticol. Viișoara nr. 494.

Mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.    Telefon: 0742.574.078.

output EzU5Sm

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator