Scrie un comentariu

ziua cepei mv

Duminică în comuna Mihai Viteazu a avut loc o nouă ediție a Târgului Cepei, manifestare programată odată cu Ziua Recoltei.

 

Evenimentul desfășurat pe strada Morii este deja o tradiție, organizarea aparținând Primăriei și Consiliului Local din Mihai Viteazu.

Și de această dată zeci de producători au răspuns invitației, dincolo de ceapă care a fost „vedeta” evenimentului, cumpărătorii au putut achiziționa produse de sezon, unii dintre ei chiar au făcut aprovizionarea de iarnă cu această ocazie tentați fiind de prețuri și oferta diversificată de produse.

Activitățile au inclus momente artistice oferite de ansamblurile locale, soliști vocali și instrumentiști, corurile ortodoxe și corul maghiar mixt, mâncăruri tradiționale preparate la ceaun etc.

Ca și anul trecut, cei prezenți au putut savura celebrul gulaș la ceaun, oferit atât de organizatori cât și de colaboratorii administrației locale, nu a lipsit nici pâinea cu unsoare și cu ceapă, asta dacă tot vorbim de Târgul Cepei.

Primarul Ioan Zeng și viceprimarul Gligor Sasu, care au fost gazde primitoare pentru cei prezenți, nu au omis nici păhărelul de palincă, așa cum se obișnuiește în comunele din zona Ardealului.

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator