Scrie un comentariu

intalnire MV

La finalul lunii septembrie Școala Gimnazială "Mihai -Voda" din comuna Mihai-Viteazu, judetul Cluj a avut doi reprezentanți,  doamna director Arion Daniela Maria și doamna profesor  Suciu Mihaela - coordonator al proiectului Erasmus+ "Designing Bridges Among European Citizens Through STEAM", aflat în desfășurare, la întâlnirea transnatională găzduită de Școala "Zübeyde Hanım Mesleki ve Teknik Anadolu Lisesi" din Muğla, Turcia.

 

 Întâlnirea a reunit reprezentanții celor 5  școli partenere pentru a discuta atât despre activitățile desfășurate în prima jumatate a proiectului, dar și despre următoarea mobilitate, care va avea loc în Napoli, Italia, la finalul lunii noiembrie 2018 și la care vor participa 5 elevi și 3 dascăli ai școlii noastre.

Pe lângă orele de muncă încununate de succes, vizitele culturale ne-au reamintit de ospitalitatea prietenilor noștri din Turcia, de frumoasele lor obiceiuri, dansuri și, desigur, de gustul desăvârșit al preparatelor specifice zonei.

La întoarcere, doamnele profesoare au prezentat colegilor noile informații despre proiect, într-o diseminare din cadrul Consiliului Profesoral al școlii.

De asemenea s-au finalizat demersurile pentru selectarea elevilor care vor participa în mobilitatea de la Napoli, iar într-o ședință care a reunit elevii câștigători și părinții acestora li s-au prezentat activitățile în care vor fi implicați.  

 Cu gândul încă la prietenii din Muğla,  toți membrii echipei ne pregătim cu entuziasm pentru viitoarele întâlniri.

   

Coordonator prioiect,

Prof. Suciu Mihaela                       

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator