m install
petlinii
nello construct

Astăzi debutează săptămâna prevenirii criminalității

zamblau eugen
floris

O nouă ediţie a “Săptămânii prevenirii criminalităţii” debutează astăzi la nivel naţional. Va fi un maraton al activităţilor de informare în domeniul prevenirii criminalităţii dedicate cetăţenilor, în spaţiul public şi în întâlniri cu grupuri ţintă.

 

Ca de obicei, scopul acestor activităţi este acela de a sensibiliza cât mai mulţi oameni cu privire la necesitatea şi importanţa adoptării unor măsuri simple de autoprotecţie în situaţii diverse, dar cu risc de victimizare, precum şi a consecinţelor care decurg ca urmare a implicării în comiterea de infracţiuni.

Prevenirea şi combaterea criminalităţii constituie atribute esenţiale ale activităţii Poliţiei Române. Dacă rolul poliţiei este esenţial în reducerea cauzelor care influenţează comiterea de infracţiuni, comunitatea, la rândul său are un rol extrem de important şi anume acela de a-şi lua măsurile de siguranţă şi prevenire. Viaţa de zi cu zi dar şi practica ne-a demonstrat nu o dată că oamenii au tendinţa de a neglija măsuri elementare de autoprotecţie, plecând de la considerentul „Nu mi se va întâmpla tocmai mie” şi altele de acest fel. Din acest motiv, de informare, de tip maraton atrag atenţia cetăţenilor asupra modului de acţiune al infractorilor dar şi cum putem fiecare din noi să reducem riscul de a fi victime ale celor certaţi cu legea.

Ca de obicei, activităţile din cadrul Săptămânii Criminalităţii sunt structurate pe zile, fiecare zi având o altă temă, după cum urmează:

Luni 21 mai, Ziua prevenirii delincvenţei juvenile, va conţine activităţi de informare în şcolile gimnaziale şi în liceele din judeţ,

Marţi 22 mai, Ziua prevenirii victimizării minorilor, va fi una plină de activităţi având ca temă prevenirea victimizării elevilor din judeţ, prin intermediul internetului, violenţă sau bullying,

Miercuri 23 mai, Ziua prevenirii infracţiunilor contra patrimoniului, va fi dedicată activităţilor de prevenire a furturilor din auto, înşelăciunilor şi a furturilor din locuinţe pe raza judeţului Cluj,

Joi 24 mai, Ziua prevenirii violenţei în familie, activităţi de informare în domeniul prevenirii violenţei domestice în atât în mediul urban cât şi în mediul rural,

Vineri 25 mai, Ziua siguranţei  rutiere, Organizarea unei acţiuni comune în trafic pentru prevenirea accidentelor rutiere în comun cu poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, la limita dintre cele două judeţe,  vizitarea sediului Serviciului Rutier de către copii, organizarea de activităţi de prevenire a implicării copiilor în accidente rutiere.

Ca de obicei ne vor fi alături parteneri tradiţionali, unităţile de învăţământ, organizaţii guvernamentale si neguvernamentale, autorităţile locale şi evident mass-madia.

 IPJ Cluj

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 73 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Aeroportul Cluj

Ultimele articole: