Live Video
 

maxiprest mai2018

banner newdesign 28.04

Handbal, Cupa Challenge: Detalii despre adversara Potaissei, HC Vise BM

kaufland 650x100 22.12

Potaissa Turda va evolua sâmbătă, începând cu ora 18:00, pe teren propriu, contra celor de la HC Vise, în prima manșă a optimilor de finală din Cupa Challenge.

 

HC Vise BM este la cea de-a patra participare consecutivă în Cupa Challenge, fiind pentru a treia oară când belgienii ajung în optimile de finală, egalându-și astfel cea mai bună performanță.

În ediția 2014-2015, au trecut în turul al treilea de Ruislip Eagles, fiind apoi eliminați de KS Azoty-Pulawy. În sezonul 2015-2016 au trecut în turul 2 de HK Lokomotiv Varna, iar în turul al treilea de RK Metaloplastika Sabac. În optimile de finală au fost eliminați de HC Dukla Praha. În sezonul trecut, belgienii au fost eliminați în turul al treilea de sârbii de la HC Sloga Pozega.

În acest an, în turul precedent au trecut de moldovenii de la PGU Kartina Tiraspol, cu o dublă victorie (41-32 și 38-31), ambele partide având loc în Belgia.

În lotul belgienilor se află cinci străini, printre care și un român, Claudiu Rotărescu, născut la Baia Mare. Ceilalți străini sunt: Francesco Volpi (Italia), Marko Popivoda (Muntenegru), Hamza Hadzic (Bosnia) și Matej Flajs (Slovenia).

În clasamentul din BENE-League (campionat comun Belgia-Olanda), HC Vise ocupă locul al șaptelea, cu 20 de puncte după 17 etape.

Partida tur dintre Potaissa Turda și HC Vise va avea loc sâmbătă, de la ora 18:00 și va fi transmisă în direct, pe TurdaNews. Returul este programat duminică, 18 februarie, în Belgia.

Meciul de la Turda va fi arbitrat de o brigadă din Kosovo, formată din Erdoan Vitaku și Arsim Vitaku. Delegat EHF va fi muntenegreanul Emir Beslija.

sursă foto: https://www.facebook.com/hcvisebmofficiel/


 

LIVE VIDEO pe TurdaNews:

Sâmbătă, 26 mai, ora 18.00:

Fotbal. Olimpia Gherla - Sticla Arieșul Turda.

Dacă îți place să știi tot ce se întâmplă în Turda și Câmpia Turzii, dă-ne un LIKE! 

loading...